Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Vineri 29 Martie 2024 - 14587
Mesajul prefectului Ioan Tintean, cu ocazia deschiderii anului scolar 2013-2014.

Ziua de astazi este o zi plina de emotii, pentru noi toti, este ziua unui nou inceput de an scolar, in care pasim cu cele mai bune ganduri si cu nadejdea ca munca tuturor celor implicati in viata scolii va fi rodnica si trainica.

             Dragilor nostri elevi, vreau sa le transmit ca reprezinta o resursa incontestabila a acestui judet, o resursa in care ne punem sperantele ca va creste frumos si demn. Suntem constienti de faptul ca parcursul scolar nu este intotdeauna usor, insa ambitia si munca sustinuta sunt cele doua secrete care atrag si satisfactii pe masura. Cu fiecare succes, oricat de mic, va descoperiti noi capacitati, deveniti mai buni, mai competitivi, iar acest lucru este doar in beneficiul vostru. Indrazniti, asadar, sa va stabiliti obiective cat mai indraznete si sa luptati pentru ele! Este un prim pas catre reusita.

             Stimati parinti si distinsi dascali, dumneavoastra aveti de indeplinit o misiune pe cat de dificila, pe atat de nobila. In lumea aceasta grabita si complicata, rabdarea de a sprijini si ocroti evolutia copiilor nostri a devenit,  intr-adevar, o virtute divina. Va multumesc pentru forta extraordinara cu care va mobilizati de fiecare data in acest sens si va asigur ca sacrificiile, pe care vi le asumati astazi, nu vor fi in zadar.

              In ceea ce ma priveste, vreau sa vedeti in Institutia Prefectului un adevarat partener, care va veghea in permanenta la bunul mers al procesului de invatamant din judetul Bistrita-Nasaud, pentru ca profesorii sa se bucure de respectul si meritele cuvenite, iar elevii sa beneficieze de siguranta in scoala si de o educatie adecvata. In ciuda greutatilor, sunt sigur ca vom face o buna echipa si vom invata, impreuna, sa castigam.

 Indiferent de varsta sau functii, cu totii traim debutul fiecarui an scolar ca pe un eveniment aparte, un eveniment drag, care ne uneste fie prin prisma experientelor actuale, fie rememorand ipostaze din trecut. Tuturor profesorilor, elevilor si parintilor, va urez un an scolar bun, curaj, putere de munca si rezultate notabile, pe masura eforturilor depuse.

 Mult succes !

.

Foto - arhiva Marius Chiuzan.

0 comentarii2730 vizualizări16 septembrie 2013




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0