Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Joi 25 Aprilie 2024 - 14587
Analiza activitatii desfasurate de Serviciul Judetean Anticoruptie B-N in anul 2017.

In anul 2017, Directia Generala Anticoruptie, prin Serviciul Judetean Anticoruptie Bistrita - Nasaud, a participat activ in cadrul eforturilor intreprinse de societatea romaneasca si implicit de M.A.I. pentru prevenirea si combaterea coruptiei, urmarind in mod prioritar consolidarea mediului de integritate la nivelul ministerului, imbunatatirea relatiilor de cooperare cu celelalte institutii ale statului angrenate in acest demers si, deopotriva, cu reprezentantii organizatiilor neguvernamentale.

Activitatea preventiva a fost orientata catre realizarea obiectivelor si masurilor prevazute in Strategia Nationala Anticoruptie 2016 - 2020, in contextul in care acest document isi propune "abordarea trihotomica de interventie strategica in domeniul anticoruptie - prevenire, educatie, combatere". Masurile din S.N.A. au fost transpuse in O.M.A.I. nr. 72/2016 pentru aprobarea Planului de integritate privind implementarea la nivel propriu a Strategiei Nationale Anticoruptie, D.G.A. fiind desemnata ca institutie responsabila pentru implementarea Planului de integritate, a inventarului masurilor de transparenta institutionala si de prevenire a coruptiei, a indicatorilor de evaluare, precum si a standardelor de publicare a informatiilor de interes public, avand atributii de coordonare, monitorizare, colectare a datelor si raportare a acestora catre Secretariatul tehnic din cadrul Ministerului Justitiei.

Pentru eficientizarea activitatilor de prevenire a coruptiei, Directia Generala Anticoruptie a stabilit si a supus aprobarii ministrului afacerilor interne 3 domenii prioritare pentru anul 2017, respectiv personalul nou-incadrat, personalul cu functii de conducere din structurile ce interactioneaza direct cu cetatenii, respectiv personalul din domeniul achizitiilor publice si suport logistic, sectoare in care a desfasurat cu preponderenta activitati de instruire anticoruptie. Aceste activitati au beneficiat de o noua abordare bazata pe promovarea discutiilor libere si dezvoltarea unui dialog constructiv.

   La rezultatele pozitive obtinute de D.G.A. si-au adus contributia si ofiterii Serviciului Judetean Anticoruptie Bistrita - Nasaud, care in anul 2017 au realizat 60 de activitati de instruire si informare a personalului din cadrul structurilor teritoriale ale M.A.I., unde au fost dezbatute de o maniera interactiva aspectele specifice prevenirii si combaterii faptelor de coruptie. La aceste activitati au participat 489 lucratori, din care 171 cu functii de conducere si 318 cu functii de executie.

In anul 2017, activitatile din domeniul Relatiilor cu publicul, au detinut o pondere importanta in arealul de activitati desfasurate, avand la baza principiul deplinei transparente si deschidere catre opinia publica promovat de catre D.G.A..

Astfel, in timpul programului stabilit pentru audiente, au fost consiliate un nr. de 11 persoane, iar in afara programului de audiente au fost consiliate 22 persoane, ocazie cu care au fost indrumate in functie de problemele ridicate, sa se adreseze institutiilor competente.

Toate cele 21 de petitii primite au fost solutionate, 5 prin clasare, iar 16 prin inaintare la unitatile de Parchet competente. La nivelul Serviciului a fost inregistrat un apel TELVERDE, care a fost solutionat prin sesizarea unitatii de Parchet competente.

In baza delegarilor dispuse de procurorii de caz, ofiterii de politie judiciara din cadrul S.J.A. Bistrita - Nasaud au efectuat acte procedurale si au participat la instrumentarea unor dosare sub directa coordonare a procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bistrita - Nasaud.

In anul 2017, s-au efectuat cercetari si au fost inaintate la parchet 47 de dosare penale, 21 fiind initiate din sesizare proprie, iar 26 au fost primite de la diferite structuri de parchet.

Pentru derularea corespunzatoare a cercetarilor, unitatile de parchet competente au dispus efectuarea de activitati intr-un numar de 104 ordonante de delegare, fiind efectuate activitatile dispuse intr-un numar de 98 ordonante de delegare.

Din totalul lucrarilor si dosarelor solutionate si inaintate unitatilor competente de parchet, in 14 dosare penale s-au intocmit 6 rechizitorii si au fost incheiate 8 acorduri de recunoastere a vinovatiei.

Cu ocazia activitatilor procedurale derulate, au fost efectuate cercetari cu privire la 15 inculpati  (7 personal M.A.I., cu functie de executie. 7 persoane din alte institutii, dar in legatura cu lucratori M.A.I. si o persoana fara legatura cu lucratori M.A.I.).

          In cursul anului 2017, ofiterii S.J.A. Bistrita - Nasaud, cu sprijinul Centrului Operational 3 Cluj si a lucratorilor din cadrul S.J.A. Cluj, au organizat cu succes o actiune de prindere in flagrant, ocazie cu care au fost surprinsi doi agenti de politie din cadrul I.P.J. BN - Serviciul Rutier, care au pretins si primit suma de 150 lei cu titlu de mita in legatura cu neindeplinirea atributiunilor de serviciu.

Cetatenii pot sesiza faptele de coruptie la Linia Telverde anticoruptie 0800.806.806, apel gratuit din orice retea fixa sau mobila, la numarul de telefon al Serviciului Judetean Anticoruptie Bistrita-Nasaud - 0263-203167 sau prin e-mail la adresa bistrita.dga@mai.gov.ro.

 

IA ATITUDINE! SPUNE SI TU NU CORUPTIEI!

0800.806.806

 


 

SERVICIUL JUDETEAN ANTICORUPTIE BISTRITA-NASAUD

 

0 comentarii2905 vizualizări23 februarie 2018




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0