Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Marti 11 Decembrie 2018 - 16904 vizitatori azi
Sprijin pentru industria cinematografica.

Guvernul a adoptat astazi, printr-o Hotarare, o schema de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice. Aceasta schema de ajutor de stat este multianuala, se va derula pana la sfarsitul anului 2020, si va avea un buget anual de 50 de milioane de euro.

Potrivit acestui proiect, vor putea fi acoperite pana la 45% din cheltuielile eligibile pentru productia de film realizate pe teritoriul Romaniei, in urmatoarele conditii:

  • Alocari financiare nerambursabile in cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile cu achizitia, inchirierea, fabricarea de bunuri si/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film si productie de film in Romania, precum si cu onorariile, salariile si alte plati catre persoane fizice, aferente implementarii proiectului;
  • Alocari financiare nerambursabile in cuantum de 10% peste alocarea de baza (de 35%), cu conditia promovarii turistice a unei zone geografice, a unui oras sau a Romaniei, in cadrul productiei cinematografice.

Aceste alocari financiare se acorda in conditiile in care minimum 20% din bugetul total al proiectului se realizeaza pe teritoriul Romaniei.

Pot beneficia de aceasta forma de sprijin intreprinderile romane sau straine inregistrate, care indeplinesc cumulativ o serie de conditii, intre care realizarea cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului in valoare totala de cel putin 100.000 de euro, dovedirea caracterului de produs cultural al proiectului si faptul ca acesta indeplineste conditiile de eligibilitate aprobate prin ordin de presedintele Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza.

Ajutorul de stat se acorda pentru productia de filme, indiferent de mediul prin care sunt exploatate, precum filme de fictiune de scurt si mediu metraj, seriale de televiziune, filme destinate distributiei direct pe suport video sau internet sau orice alt tip de support, documentare artistice, filme de animatie.

Valoarea maxima a ajutorului de stat nu poate depasi 10 milioane de euro pentru fiecare proiect finantat din aceasta schema.

Schema de ajutor de stat va fi pusa in aplicare de catre Comisia Nationala de Strategie si Prognoza, care va aproba ulterior publicarii in Monitorul Oficial a acestei Hotarari, documentatia necesara si testul de eligibilitate.

Pentru asigurarea transparentei, Comisia Nationala de Strategie si Prognoza va publica pe site textul integral al schemei de ajutor de stat, perioada in care se pot inregistra cereri, bugetul anual, data epuizarii bugetului anual/total al schemei, precum si formatul documentelor necesare pentru accesare.

Prin promovarea aceste scheme de ajutor de stat, Guvernul isi propune stimularea productiei de filme, prin incurajarea initiativei private in domeniile creatiei, finantarii, productiei si distribuirii filmelor romanesti sau realizate cu participare romaneasca.

Introducerea de stimulente fiscale va aduce beneficii industriei de film si televiziune din Romania, prin sprijinirea formarii profesionale la cel mai inalt nivel, promovarea productiilor romanesti la nivel international si crearea de noi locuri de munca in industriile creative. 

 

 

Contact:

Biroul de presa al Guvernului presa@gov.ro

 

0 comentarii1218 vizualizări14 iunie 2018




rss 2.0
rss 2.0