Daca celebra poveste de iubire a lui Mihai Eminescu si Veronica Micle a intrat in eternitate, putem fi convinsi ca si sufletul liric al scriitorului Liviu Rebreanu urmeaza acelasi drum. Stim ca pana la romanul realist creat la maturitate, el si-a inceput scrierile cu poezii de dragoste, ramase nepublicate, pe care le-a dedicat unei adolescente, pe cand era in clasa a III-a la Liceul nemtesc din Bistrita, fiind incercat de primii fiori ai dragostei : "Eram inamorat de fata unui cosar, si ea eleva la liceu si urmarea amorului meu infocat a fost ca, intr-o vacanta i-am facut o elegie. De atunci m-am lasat de poezie’’, marturiseste el mai tarziu. Da, a abandonat acest gen literar, dar a cantat iubirea pe coardele cele mai sensibile ale sufletului prin romanele sale : Ion, Jar, Adam si Eva, Padurea spanzuratilor, adevarate metafore ale acestui inaltator sentiment uman.

Dar,  omul Liviu Rebreanu  a avut o singura mare iubire, Fany, iubire care l-a insotit atat in viata , cat si in proiectele sale literare. La fel ca si la Eminescu si Veronica Micle, s-au pastrat scrisorile dintre cei doi inamorati, din momentul in care a inceput relatia lor si pana la sfarsitul vietii. Rebreanu a cunoscut-o pe Stefana Radulescu, actrita si scriitoare, pe terasa boierilor Otetelesanu, loc in care se intalneau  reprezentantii culturii noastre. Emil Garleanu, prietenul intim al lui Rebreanu, i-o prezinta pe Fany, cea care avea sa-i fie sotie din 1921 pana la sfarsitul vietii.  Chiar daca actrita a mai fost casatorita si avea o fetita din relatia anterioara, acest lucru nu l-a impiedicat pe scriitor sa o iubeasca foarte mult si s-o inregistreze pe fetita ca fiind a lui. La putin timp dupa ce relatia lor devine stabila, Rebreanu scrie : "Am ajuns ca aproape nu ma mai pot gandi la altceva decat la tine si mereu la tine. (...) Nici o femeie in lume nu mi te poate inlocui nici macar o clipa, Fanicule drag... De-abia acuma imi dau seama ca as fi incapabil sa te insel. Chiar gandul altei femei imi repugna. Tu esti patrunsa in tot corpul meu si toata inima mea. Fara tine viata e pustie. Ma mir si eu unde am ajuns. Si ma bucur, chiar daca ar fi sau nu ar fi  reciprocitate. Sunt multumit ca mi-esti atat de draga si iubirea aceasta ma linisteste’’.

Rebreanu era un romantic incurabil. In pofida oricaror iesiri necontrolate ale iubitei sale, el le trecea cu vederea si ii satisfacea toate capriciile : "Te iubesc pentru ca ma iubesti : acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru ca te iubesc, si nimic mai mult ; te iubesc numai pentru ca te iubesc; aici incepe iubirea. Iti multumesc din suflet ca te iubesc ; acesta este cantecul iubirii. Omul indragostit nu zice : te iubesc cu toate ca esti  oachesa ; nici : te iubesc pentru ca esti buna. Omul indragostit zice : te iubesc cu toate ca esti oachesa, cu toate ca esti buna si te-as iubi chiar daca ai fi blonda sau ai fi rea’’ (L. Rebreanu-Marturisiri).

Scrisorile dintre ei se aseamana cu cele dintre Eminescu si Veronica Micle. Iata ce scrie Fany  : "Scumpul si mult preaiubitul meu sot Liviu- Nu stiu daca vreodata ai simtit ca in operele tale marete traiesc si eu, hoinaresc si eu. Uite, vezi, zi si noapte m-am zvarcolit si de data aceasta cautand un nume bun, frumos si potrivit eroinei tale, din noua ta capodopera si doresc atat de mult ca eu sa fiu nasa acestei fiinte nascute din creierul, din sufletul tau sublim (19 martie 1938, Bucuresti ).  

Sunt declaratii  de dragoste superbe, poate cele mai frumoase din literatura romana. Sublime cuvinte si alese ganduri gaseste Rebreanu pentru a defini in termenii cei mai nobili iubirea care a putut izvori din sufletul sau : "Iubirea nu este un targ : te iubesc   ca ma iubesti. Iubirea este o certitudine : te iubesc pentru ca ma iubesti’’. Iubirea lui Rebreanu pentru Fany, a devenit o legenda  in care  ar putea crede toti cei ce poarta in suflet acest sentiment si viseaza acum, in "Ziua indragostitilor’’ la implinirea lui.

Mircea Darosi