Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Joi 15 Aprilie 2021 - 14587
Cinematograful Dacia se transforma in Centru Cultural "Valeria Peter Predescu"

Salile A si C ale Cinematografului Dacia, preluate in folosinta gratuita de Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, vor fi amenajate in vederea infiintarii unui centru cultural multifunctional, proiectul fiind aprobat de consilierii judeteni.
Administrarea acestui centru va fi facuta de catre Centrul Judetean pentru Cultura Bistrita-Nasaud. Aprobarea acestui contract de comodat se impune in vederea alocarilor financiare pentru investitiile necesare. De altfel, avand in vedere cheltuielile majore care sunt necesare pentru reabilitarea si repunerea in folosinta a spatiilor din incinta Cinematografului "DACIA" Bistrita, Consiliul Judetean a solicitat prelungirea perioadei de folosinta de la 10 ani, la 20 de ani, si darea in folosinta gratuita (comodat) a terasei din spatele cladirii, a spatiilor de la cabinele de proiectie aferente salilor A si C, precum si a podului neamenajat, a carui acoperis trebuie refacut complet.
Vicepresedintele Consiliului Judetean, Alexandru Pugna, a explicat, in cadrul unei conferinte de presa, ca Sala A, cu o capacitate de 300 locuri, va fi amanajata ca sala de spectacole, dar si de conferinte. In schimb, Sala C va primi destinatia de sala de expozitii, pentru intalniri ale scriitorilor, artistilor etc.
"Lucrarile vor incepe in cel mai scurt timp posibil. Deocamdata nu putem anunta costurile. In aceasta etapa fiind purtate discutii cu proiectantul, despre ceea ce dorim sa avem in acest centru. Dorim sa acceleram acest proiect, dar va trebui sa urmarim si etapele prevazute de lege.
La acest centru va fi mutat ansamblul profesionist "Dor Romanesc", si asta pentru ca la Centrul Judetean pentru Cultura va fi adusa Scoala Populara de Arte. In prezent, aceasta functioneaza la "Casa Argintarului", dar imobilul va fi restaurat si va deveni Casa Germana. Mai mult, Centrul Cultural Municipal va intra in reabilitare, prin fonduri europene, iar Bistrita are nevoie de o sala de spectacole", a declarat, in cadrul unei conferinte de presa comune, vicepresedintele Alexandru Pugna.

 

foto - Bistritanews.ro
0 comentarii2534 vizualizări29 noiembrie 2012




rss 2.0
rss 2.0