Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Agricultura Duminica 27 Septembrie 2020 - 11912 vizitatori azi
Beneficiarii PNDR vor derula achizitiile private direct pe pagina de internet a APDRP.

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) pune la dispozitia beneficiarilor de fonduri europene pe pagina de internet a institutiei, o sectiune speciala in care se pot publica on-line invitatiile de participare si anunturile de atribuire pentru licitatiile organizate in cadrul proiectelor finantate prin PNDR.

Noua sectiune, denumita "Achizitii beneficiari privati PNDR", va putea fi accesata incepand cu 5 iunie 2013 si va oferi informatii si documente necesare pentru achizitiile de servicii, bunuri sau lucrari realizate de catre beneficiarii privati ai fondurilor europene nerambursabile acordate prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR).

Astfel, beneficiarii privati pot opta fie pentru desfasurarea achizitiilor conform prevederilor Manualului de Achizitii pentru beneficiari privati ai APDRP (prin publicarea documentelor specifice pe pagina de internet a APDRP - www.apdrp.ro), fie pentru aplicarea legislatiei nationale in domeniul achizitiilor publice, conform OUG 34/2006 si HG 925/2006, cu modificarile si completarile ulterioare (prin publicarea in Sistemul Electronic de Achizitii Publice SEAP - www.e-licitatie.ro).

 

"Fondurile nerambursabile se acorda beneficiarilor privati care incheie contracte de achizitie de lucrari, bunuri sau servicii, doar daca obiectul contractului de achizitii corespunde cu parametrii de performanta si productivitate prevazuti in documentatia tehnica si financiara a proiectului. De asemenea, sunt o serie de conditii foarte clar mentionate, inclusiv pe pagina noastra de internet in sectiunea nou creata, care au rolul de a asigura, egalitatea de sanse, dar si transparenta necesara si fireasca unui proces de achizitii derulat cu fonduri europene." a declarat George TURTOI, Directorul General al APDRP.

 

Pentru beneficiarii care opteaza pentru publicarea conform prevederilor Manualului de Achizitii pentru beneficiari privati, APDRP pune la dispozitie documentele necesare, mai exact: Invitatia de participare pentru licitatia de selectie a ofertelor si Anuntul de adjudecare a ofertelor. Documentele sunt publicate in sectiunea Informatii utile - Achizitii beneficiari privati PNDR.

In aceeasi pagina va fi disponibil pentru toate persoanele interesate, un modul de arhivare si cautare facila a tuturor invitatiilor transmise, precum si a anunturilor de adjudecare.

 

Pentru a derula in mod corect procedura de achizitie privata, beneficiarii PNDR vor descarca, gratuit, de pe pagina de internet a APDRP, Invitatia de participare, pe care o vor completa electronic, dupa care o vor tipari, semna si fotocopia in format electronic (scanare in format .pdf).

Invitatia completata electronic si cea semnata, impreuna cu Dosarul cererii de oferte, scanat in format .pdf, vor fi copiate pe un CD, care va fi depus, atat  in format electronic, cat si tiparit, la Oficiul judetean al APDRP.

 

Dupa verificare si avizare, expertii Oficiului judetean vor publica pe www.apdrp.ro, in sectiunea nou creata (Achizitii beneficiari privati PNDR), invitatia de participare si dosarul cererii de oferte. Termenul limita de depunere a ofertelor este de minimum 10 zile lucratoare de la publicarea pe site, iar termenul de verificare si avizare este de maxim 5 zile lucratoare.

Dupa ce a selectat oferta cu pretul cel mai scazut, beneficiarul va completa Anuntul de adjudecare (in mod similar cu Invitatia de participare), dupa care va depune la Oficiul judetean al APDRP, atat in format electronic pe CD, cat si tiparit, Anuntul de adjudecare, impreuna cu Raportul de selectie si Contractul.

 

Beneficiarii privati trebuie sa respecte cerintele APDRP stabilite prin "Instructiunile privind achizitiile publice pentru beneficiarii PNDR" (din Manualul de proceduri pentru achizitiile publice a proiectelor PNDR) si vor aplica procedurile de licitatie prin cerere de oferta, licitatie deschisa etc. in functie de pragurile valorice impuse de legislatia nationala.

Contractele mai mari de 15.000 euro (valoarea fara TVA), trebuie adjudecate prin procedura de selectie de oferte, cu conditia publicarii pe site-ul www.apdrp.ro a invitatiei de participare si a dosarului cererii de oferte si a primirii de catre beneficiarul privat a cel putin 3 oferte conforme din punct de vedere tehnic si financiar.

Contractele mai mici de 15.000 euro (valoarea fara TVA), pot fi adjudecate folosind procedura cu o singura oferta sau, daca beneficiarul doreste sa asigure o transparenta mai mare, poate aplica procedura de selectie de oferte, mentionata mai sus.

Beneficiarii nu au voie sa divizeze achizitiile de acelasi tip a caror valoare depaseste 15.000 euro fara TVA in contracte mai mici, pentru a evita procedura de selectie de oferte.

 

 

 

APDRP - Relatii Mass-media - 004 021 310.16.28; massmedia@apdrp.ro; www.apdrp.ro

 

 

 

1 comentariu3745 vizualizări07 iunie 2013




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0