Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Inst. Militarizate Vineri 23 Aprilie 2021 - 14587
MASURI DE APARARE IMPOTRIVA INCENDIILOR LA LACASURI DE CULT - SARBATORIREA SFINTELOR PASTI.

Pentru desfasurarea unor Sarbatori Pascale ferite de pericolul incendiilor, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Bistrita au desfasurat in perioada premergatoare actiuni de control la toate lacasurile de cult din judet, in vederea evaluarii conditiilor de securitate la incendiu. Avand in vedere prevederile art. 14 literele d si h din Legea 307/2006, a fost angrenata, in aceasta perioada, inclusiv la Slujba de Inviere si componenta preventiva a Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta al fiecarei primarii, in controale de prevenire a incendiilor la lacasurile de cult din localitate.    Pe timpul controalelor se verifica daca sunt asigurate urmatoarele masuri:

-  stabilirea regulilor si masurilor de aparare impotriva incendiilor specifice, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase si mentinerea accesului liber pe caile de interventie;

-  limitarea accesului credinciosilor in lacasurile de cult, pana la capacitatea normata, indepartarea covoarelor nefixate pe pardoseala si mentinerea usilor de pe caile de acces si evacuare in pozitie deschisa pe timpul slujbelor religioase, organizarea, de preferinta, a manifestarilor cu public numeros in exterior;

-  verificarea existentei mijloacelor initiale de stingere si instruirea personalului pentru cunoasterea modului de functionare a stingatoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. si a posibilitatii alimentarii cu apa in caz de incendiu, asupra modului de actiune in caz de incendiu;

-  stabilirea modalitatilor de alertare operativa a fortelor de interventie;

-  suporturile pentru lumanari trebuie amplasate in afara bisericii;

Atentionam cetatenii sa fie foarte atenti cum manevreaza lumanarile aprinse pe timpul cat se afla la slujba si unde le amplaseaza acasa fata de materialele usor inflamabile.

Avand in vedere ca in zilele de 1 si 2 mai in zonele de agrement va fi o afluenta foarte mare de cetateni, pentru prevenirea declansarii incendiilor va recomandam urmatoarele masuri:

- amenajarea unor locuri speciale pentru camping si gratare;

-  nu se va aprinde focul in padure pe timp de vant;

-  inainte de aprinderea focului, se va curata locul de materiale care se pot aprinde  usor;

-  langa foc se va pastra o rezerva de apa, pentru a putea stinge imediat vegetatia uscata ce s-ar putea aprinde;

-  sunt interzise fumatul si focul deschis, instalarea corturilor, parcarea autoturismelor precum si aprinderea gratarelor in alte locuri decat cele amenajate special;

-  este interzis accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere si aprinderea focului la o distanta mai mica de 100 m de liziera padurii.

Le recomandam cetatenilor sa respecte masurile de prevenire si stingere a incendiilor, pentru a se bucura de zile de relaxare cat mai placute si lipsite de evenimente negative.

 

 

STIMATI CETATENI:

ESTE MULT MAI USOR SA PREVII UN INCENDIU DECAT SA-L STINGI!

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE SI RELATII PUBLICE I.S.U. "BISTRITA"

.

Foto - arhiva Marius Chiuzan.

0 comentarii2366 vizualizări18 aprilie 2014




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0