Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Inst. Militarizate Duminica 07 Martie 2021 - 12236 vizitatori azi
Barbat ratacit in drum spre Iasi, salvat si indrumat de jandarmii montani Rodna.

In data de 11 noiembrie a.c., in jurul orei 17.30, in timp ce se aflau intr-o actiune de patrulare in zona localitatii Valea Mare-Valea Mariilor, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Rodna, au intalnit un barbat care se indrepta catre Valea Mariilor.

        Avand in vedere ca se insera, in mai putin de o ora, jandarmii l-au intrebat unde merge, deoarece nu parea a fi localnic, ba mai mult se indrepta pe jos catre Iasi. Jandarmii montani l-au sfatuit sa nu continue drumul in directia aceea, deoarece nu duce catre destinatia dorita.

        Pe langa faptul ca risca sa nu mai ajunga la destinatie in conditii de siguranta, barbatul in cauza nu mancase de cel putin 12 ore, ca urmare jandarmii montani i-au cumparat ceva de mancare, imediat ce au ajuns in localitatea Valea Mare. Dupa aceasta, jandarmii l-au condus pana in localitatea Sant, (intre Sant si Lunca Ilvei), unde i s-au recomandat alte legaturi privind traseul de urmat.

 


Informatii de background

           Pentru a evita producerea unor accidente in zona montana si pentru a fi in siguranta, Jandarmeria montana din Rodna si Piatra Fantanele va sfatuieste sa respectati urmatoarele reguli, pentru prevenirea accidentelor in zonele montane in perioada urmatoare:

1. Inainte de a pleca in excursie, informati-va asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii si conditiile climatice locale;

2. Plecati pe munte doar cu echipament adecvat, lanterna, sac de dormit, rucsac, trusa de prim ajutor;

3. Nu riscati sa plecati singuri la drum;

4. Alegeti traseele in functie de pregatirea fizica, tehnica si psihica a celui mai slab din grup;

5. Nu deteriorati amenajarile turistice, marcajele sau indicatoarele.

6. Folositi numai traseele marcate. Urmariti marcajele de pe traseu;

7. In cazul aparitiei dificultatilor pe traseu sau a inrautatirii vremii, retrageti-va la cea mai apropiata cabana;

8. Apelati cu incredere la patrulele de jandarmi montani. Respectati indicatiile acestora;

9. Nu consumati bauturi alcoolice inainte sau in timpul practicarii sporturilor montane sau a drumetiilor;

10. Consultati prognoza meteo inainte de a pleca in excursie;

 

In caz unor probleme, anuntati Jandarmeria Montana prin intermediul numarului unic pentru apeluri de urgenta 112, specificand urmatoarele:

-         datele de identificare ale persoanei care anunta;

-         ce s-a intamplat;

-         cate persoane au nevoie de ajutor;

-         unde sunt persoanele aflate in dificultate;

-         cand s-a produs accidentul.

 

 

              Compartiment Informare, Relatii Publice si cu Publicul 

0 comentarii2205 vizualizări12 noiembrie 2015




rss 2.0
rss 2.0