Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Inst. Militarizate Joi 04 Iunie 2020 - 1902 vizitatori azi
Concert de colinde sustinut de renumitul artist Florin Sasarman.

Luna decembrie reprezinta o perioada plina de semnificatii religioase si laice, prilejuite de Sarbatoarea Nasterii Domnului, iar nevoile de apropiere umana si de comunicare interpersonala fiind mult mai pregnante acum. In sprijinul eforturilor depuse in directia reintegrarii sociale a persoanelor aflate in executarea unei pedepse privative de libertate, in aceasta perioada, Penitenciarul Bistrita deruleaza o serie de manifestari specifice.

 Astfel, in data de 22 decembrie 2015, la sediul unitatii a fost organizat un concert de colinde sustinut de renumitul artist Florin Sasarman. La aceasta manifestare au participat atat persoane custodiate cat si personalul unitatii.

 Prin implicarea persoanelor custodiate in acest gen de activitate, ne asteptam ca actiunea sa aduca beneficii in plan afectiv - posibilitatea de a simti spiritul Craciunului si dupa gratii, precum si descoperirea laturii umane de dincolo de zidurile institutiei, premisa pentru eliminarea stigmatizarii si marginalizarii persoanelor care executa o pedeapsa privativa de libertate

 

 

Subcomisar de penitenciare Cosmin PARAUAN -Purtator de cuvant

 Telefon: 0263/238.175,  e-mail: cosmin.parauan@anp.gov.ro

 

0 comentarii2051 vizualizări23 decembrie 2015




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0