Astazi, 17 noiembrie a.c., politistii, impreuna cu jandarmi si pompieri, au desfasurat activitati de informare a cetatenilor si de prevenire a fraudelor electorale, in contextul alegerilor parlamentare, care vor avea loc la data de 11 decembrie a.c. Astfel, in municipiul Bistrita, a fost expus afisul campaniei "Alege sa fii corect!" in zona pietelor, dar si in statii ale mijloacelor de transport in comun.
De asemenea, au fost distribuite peste 100 de flyere, insotite de recomandari utile despre procesul electoral si informatii cu privire la dispozitiile legale pentru perioada campaniei electorale, dar si in ziua alegerilor.
Cu aceasta ocazie, alegatorii bistriteni au aflat ca:
Legea interzice:
- sa introduci in urna mai multe buletine de vot decat ai dreptul;
- sa votezi fara drept sau de mai multe ori;
- sa oferi bani, bunuri ori alte foloase pentru a determina un alegator sa voteze sau sa nu voteze un candidat sau o anumita lista de candidati;
- sa continui propaganda electoral dupa incheierea campaniei;
- sa sfatuiesti alegatorii, in ziua votarii, la sediile sectiilor de votare, sa voteze sau sa nu voteze un candidat sau o anumita lista de candidati;
- fotografierea sau filmarea buletinului de vot;
- distrugerea materialelor electorale.
0 comentarii | 3241 vizualizări | 17 noiembrie 2016 |