Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Inst. Militarizate Joi 24 Septembrie 2020 - 11402 vizitatori azi
ZONA GARII SI AUTOGARII IN ATENTIA JANDARMILOR!

La acest sfarsit de saptamana jandarmii au executat mai multe actiuni punctuale in zona Garii si Autogarii din municipiul Bistrita dar si in mediul rural pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale in aceste zone. Au fost constatate abateri privind incalcarea prevederilor legii nr. 61 din 1991, pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, cum ar fi: cersetoria, consumul de bauturi alcoolice in spatiul public neamenajat, adresarea de cuvinte si expresii jignitoare, refuzul declinarii identitatii in fata agentului constatator dar si tulburarea fara drept a linistii locuitorilor din zona sau a trecatorilor.

In timpul acestei misiuni au fost aplicate un numar de 12 sanctiuni contraventionale in valoare de 1.200 lei.

Tot la acest sfarsit de saptamana jandarmii au executat si o actiune punctuala la Prundu Bargaului, la discoteca organizata in localitate, unde au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de convietuire sociala sanctiuni in valoare de 600 de lei, pentru consumul de bauturi alcoolice in spatiul public neamenajat si pentru adresarea de cuvinte si expresii jignitoare.

 

  Compartiment Informare, Relatii Publice si cu Publicul 

 

 

 

Foto - Marius Chiuzan.

0 comentarii2002 vizualizări01 octombrie 2012




rss 2.0
rss 2.0