Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Luni 20 Ianuarie 2020 - 6434 vizitatori azi
ISTORIA BISERICII CRESTINE IN DATE. (1)

       Putini stiu ca un straroman numit Dionisie cel Smerit (Exiguus), calugar din Dobrogea (470-550 d.Hs.), a creat in anul 525 "Cronologia crestina", asezandu-l pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in centrul istoriei. El a calculat ca Hristos s-a nascut in anul 753 de la fondarea Romei, acest an devenind anul 1 al erei crestine. Tot el a socotit ca toate evenimentele de dinainte, vin descrescand spre Hristos, iar cele de dupa Hristos cresc odata cu Trupul Sau Tainic, Biserica.

  Socotesc ca  daca neamul romanesc s-a remarcat cu ceva, marcand pentru totdeauna Istoria Universala, a facut-o prin getul romanizat Sfantul Dionisie cel Smerit si "Cronologia" sa!

  Aceasta se intampla pe vremea cand alt trac romanizat din neamul iliro-bessilor sud-dunareni, nascut in Tauresium langa Dunare, Iustinian imparatul "romeilor" numiti de catre goti si de toti germanicii: "valahi", inchina lui Hristos  splendida  catedrala "Sfanta Sofia" din Constantinopol, exclamand, in 15 decembrie 537: "Marire lui Dumnezeu care m-a socotit vrednic de infaptuirea unei asemenea minuni. Eu te-am invins,  o,  Solmoane!" 

 

Deci, revenind la tema propusa, prezentam succint cateva evenimente majore  din istoria crestina:

 

Anul 1: Nasterea Mantuitorul nostru Iisus Hristos, din Fecioara Maria, in Betleem.

Anii 30-34: Activitatea publica, rastignirea si Invierea  Mantuitorului. Pogorarea Duhului Sfant. "Scitii" din Pont (asa erau numiti in epoca daco-getii, precum si colonistii greci din Pontul Euxin,  deoarece erau eliberati ( mai corect spus: ocupati) de romani de sub jugul scitilor sunt mentionati ca auzind Evanghelia "in limba lor" (Faptele Apostolilor 2, 8-9).  Inceputurile propovaduirii Apostolilor.

Stramosii nostri traci din sudul Dunarii sunt primii crestini din Europa la care este chemat print-o vizune Sfantul Apostol Pavel, care calca pe pamant european in SAMOTRACIA, plecand din cetatea Asiei Mici, Troia, aflata in vecinatatea pamanturilor tracilor stravechi. Iata textul:

"Venind in hotarele Misiei incercau sa mearga in Bitinia dar Duhul lui Iisus nu i-a lasat…si au coborat in Troia. Si noaptea i s-a aratat lui Pavel o vedenie: Un barbat macedonean sta rugandu-l si zicand: Treci in Macedonia si ne ajita. Cand a vazut el aceasta vedenie am cautat sa plecam (in Europa)  intelegand ca Dumnezeu ne cheama sa le vestim Evanghelia. Pornind cu corabia de la Troia am mers drept la SAMOTRACHIA": (Faptele Apostolilor16,  9 -12).

 Din acest text unii  cercetatori ai istoriei biblice trag concluzia ca macedonienii (machedonii) nu sunt greci, ci traci, unii dintre ei grecizati, altii romanizati. Catre grecii, tracii si romanii din  Tesalonic, Filipi (colonie romana) si din Corint scrie Sfantul Apostol Pavel mai multe epistole.

Stramosii nostri din Samotrache aveau in cult misterele din Eleusisisul trac. Tot ei aveau jocurile Pitice inchinate zeului trac Apollo care a ucis balaurul numit Piton, jocuri mai vechi decat Olimpiadele, in care se aduceau jertfa trei tauri.

O preoteasa a Pitiei "tinandu-se dupa Pavel si dupa noi  striga si zicea:  "Acesti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preainalt, care va vestesc voua calea mantuirii" (Faptele Apostolilor 16, 17).

 Tot in acelasi capitol se atesta faptul ca tracii din Samotracia se socoteau pe ei insisi a fi  "romani". Locuitorii Samotraciei l-au dus pe Sf. Apostol Pavel la judecator si au zis: "Acesti oameni care sunt iudei, tulbura cetatea noastra si  vestesc obiceiuri pe care nu ne este ingaduit sa le primim, nici sa le facem, fiinca noi SUNTEM ROMANI" (Faptele Apostolilor 16, 21), in opozitie cu Sf. Apostol Pavel, care era evreu "cetatean roman" (Faptele Apostolilor 16, 37).

Faptul ca tracii se socoteau romani nu "cetateni romani" trebuie sa ne dea de gandit. Nu este exclus ca limba tracilor sa fie acea "VETUS ROMANA" inrudita cu feniciana, baza indo-europeana pentru limba latina balcanica (Vulgata) din care s-a dezvoltat limba noastra valaha si a latinei clasice care a suferit influente notabile etrusce, feniciene etc.

 

Ovidiu, exilat la Tomis descrie in "Ponticele", situatia destul de precara in care traiau getii localnici datorita deselor incursiuni pradalnice ale scitilor. Getii  pontici (dobrogeni) ocupati cu un secol inainte de catre romani, asteptau un Mantuitor.

Iata textul: "...Si zbarnaie in vanturi cumplitele sageti,/ Si-i cotropesc barbarii pe linistitii geti.../ Vazduhul sangereaza spre Istros ca un rug./ Vin cetele sarmate si pamantenii fug./ Din biata lor stransura, se-alege fum si praf/ Vin cetele sarmate            la-ngrozitorul jaf./ Trec cete peste Istros, in groaznic uragan,/ Si-i jefuit la sange sarmanul pamantean. / Iar cand se-ntorc spre Istros, multimi, barbari sarmati, / Duc vite si duc care si mii de prinsi legati.../ Cum sa-si mai scoata plugul in tarini la  arat / Sarmanul get?  Si-i timpul adesa linistit/ Dar tremuram de spaima razboiului cumplit". (Ovidiu, Op. cit,  pag. 10).

Anul 49: Sinodul Apostolic din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15, 1-33). Acest Sinod Apostolic a stat totdeauna ca model al sinodalitatii Bisericii. Formula folosita in toate deciziile mari ale Sinoadelor Ecumenice atunci cand formulau dogme era: "Parutu-s-a Duhului Sfant si noua" (Faptele Apostolilor 15, 28). Alaturi de Sfintii Apostoli, aici sunt mentionati primii preoti crestini, urmasi legitimi ai Apostolilor, care decid asupra problemelor de credinta crestina.

Anul 60: Rastignirea  Sfantului Apostol Andrei pe o cruce in forma de "X", in Patras, crucificarea in acest mod fiind ultima sa dorinta, impartasita mai apoi si de fratele sau, Sfantul Apostol Petru, amandoi socotindu-se nedemni de  "a preaslavi pe Dumnezeu" (Ioan 21, 19) pe o cruce asemenea celei a Mantuitorului. Sfantul Apostol Andrei a propovaduit in Tracia,  Bizant si Dobrogea. Potrivit hotararilor sinodale ortodoxe el este numit: "APOSTOLUL ROMANILOR".

Anul 90: Ereticii crestini gnostici numiti "marcioniti", precum si "nicolaitii",   promoveaza "biteismul" adica existenta a doi zei. Unul bun si altul rau.

Anii 101-106:  Dacia este  transformata in provincie romana. Imparatul Traian emite edicte de prigonire a crestinilor. Incepe lungul sir al martirilor crestini ai neamului nostru. Dobrogea fiind inclusa mai de timpuriu in imperiu a suferit si persecutia lui Nero.

Anul 156: Apare erezia "montanismului", miscare religioasa extremista semi-crestina care  propovaduia, ca si sectarii de azi, imediata venire a Domnului, care ii va mantui numai pe ei. In loc de preoti aveau profetese.

Anul 177: Apare lucrarea Sfantului Irineu de Lugdun (Lyon) "Contra ereziilor", prima lucrare anti-sectara a Bisericii.

 In tot secolul al II-lea, al III-lea si inceputul sec. al IV-lea, lumea elenistica devine un creuzet in care se amesteca diferite filozofii si teologii, dand nastere celor mai bizare forme de intelegere a celor  trei faze ale existentei lumii: creatie, existenta si sfarsit. Crestinismul isi face loc cu greu in aceasta lume in care "gnoza" (cunoasterea) era zeita. Numeroase grupari gnostice  incearca sa creeze un crestinism gnostic. Pentru aceasta compun diferite  pseudo-evanghelii, pe care le atribuie diferitilor Apostoli sau  apropiati ai Mantuitorului, pentru a le da credibilitate, si astfel a-si justifica ereziile. In acest context apare  si asa-zisa "Evanghelie a lui Iuda" creatie a ereticilor "docheti".

Dochetii sustineau ca Trupul lui Hristos este ireal, adica "o parere" ("docheo"- " a parea").  Iisus Hristos "apare" in aceasta falsa evanghelie uneori ca om matur, alteori copil, alteori razand de propria Sa persoana umana trupeasca, pe care o desconsidera si impotriva careia face un plan secret cu Iuda, pentru a o distruge. In aceste pseudo-evanghelii Hristos nu este "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat" ci doar un "eon"(emanatie) al lui Dumnezeu Tatal.

 Mediatizarea excesiva acum a acestei pseudo-evanghelii are legatura cu noile secte gnostice aparute in America si Europa Vestica. Prezentata ca o "descoperire epocala, despre care n-a stiut nimeni, nimic, pana acum, ascunsa de catre Biserica", asa-zisa "Evanghelie a lui Iuda" este, de fapt, de sute de ani material de studiu pentru elevii si studentii din anul I de la teologie, in lectia numita: "Evanghelii apocrife gnostice".

Anul 240: Un tanar iranian numit Mani fondeaza erezia: "maniheista" care vrea sa uneasca intr-un tot: iudaismul, zoroastrismul, crestinismul, gnosticismul si mytraismul.

Anul 304: Mai multi preoti si crestini daco-romani sunt martirizati de catre Diocletian. Crestinismul stra-romanesc cunoaste o expansiune fara precedent. Desi izvoarele antice crestine sunt putine si laconice se cunosc aproximativ 14 episcopii, arhiepiscopii si mitropolii cu jurisdictie peste tot teritoriul locuit de stra-romani, azi ocupat in mare parte  de popoarele slave vecine: bulgari, sarbi, ucraineni si rusi, veniti aici in valuri succesive, abia dupa  vreo 300-400 de ani, incepand cu sec. al VII-lea. (Mircea  Pacurariu. Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, vol. 3, pag 530-533. Ed. Institutului Biblic Bucuresti 1997).

  Anul 313: Edictul de tolerare a crestinilor, emis de catre Sfantul Constantin cel Mare.

Din aceasta perioada avem:  - "Donariumul de la Biertan" Jud. Sibiu.

          In  anul 1775   s-a descoperit la Biertan,  langa Sibiu, o placuta de bronz cu inscriptia latina: "EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI". ("Ego Zenovius votum posui".  Tradus: "EU ZENOVIE MI-AM INDEPLINIT FAGADUINTA". Sub tablita votiva este "MONOGRAMUL CRESTIN" (Sigla intr-un  cerc, cu initialele: Iisus Hristos Pantocrator sau Atotstapanitor). Acest monogram a aparut  abia in vremea Sfantului Constantin cel Mare.

Datorita faptului ca modelul de adresare catre divinitate a dedicantului era cel latin, pagan, (asa isi indeplineau fagaduintele stramosii nostri inainte de crestinare), iar monograma pandantiv era a Mantuitorului Iisus Hristos, se deduce usor data la care a fost facut acest "donarium". Adica, imediat dupa edictul din 313, prin care crestinismul era eliberat, dedicantul fiind un pagan roman increstinat.

Avand in vedere ca a fost descoperit in Ardeal, apoi ca dedicantul era crestin si latin, donariumul este o dovada de necontestat a continuitatii romane aici dupa retragerea aureliana (270-275 d. Hs.).

          Forma numelui Zenovius, reprezinta un exemplu de vetacism, inlocuirea lui b cu v, (Zenobius > Zenovius), fenomen fonetic existent si, de exemplu, in greaca clasica Barbara > greaca moderna Varvara, fenomen invers betacismului, in care v se inlocuieste cu b, fenomen pe care il intalnim, de exemplu, in latina: veter?nus > iar in romana: batran.

 

Anii 313-324: Fiind de neam geto-bess, din Sirmium de langa Dunare, imparatul Constantin cel Mare reface "Municipium Tropaeum Traiani" din Dobrogea, inzestrand cetatea cu patru bazilici crestine. El daruieste marea cetate Tomis fiicei sale Constantia, sotia imparatului Liciniu, dupa modelul de darnicie a lui Alexandru Macedon care daruise o cetate tracica surorii sale Tesaloniki.

 Constantin cel Mare a construit un pod peste Dunare  si biserici  la nord de Dunare la "Sucidava" precum si in alte cetati, insa cele mai cunoscute din izvoarele antice sunt cele din Dobrogea in cetatile Tomis-Constatia, Histria, Noviodunum, Troesmis, Dinogetia si Ca(r)pidava. Este de remarcat si informatia din literatura sacra ca: vedenia Sfintei  Cruci si inscriptia cu stele: "In acest Semn vei invinge!"   s-a petrecut la Dunare, iar dupa altii,   la portile Romei. (Mineiul lunii mai, ziua a douazeci si una).

Despre stapanirea Daciei si  ctitorirea a numeroase biserici dar si temple inchinate "Soarelui nebiruit" - "Sol invictus", imparatul insusi zice: "Prin faptele savarsite impotriva uzurpatorilor (ginerele sau Licinu si Maxentius n.n.), sunt mai presus decat Traian, prin reluarea tinuturilor pe care el le  dobandise mai inainte. (Caesares, 24) (Vezi: I. Barnea si O. Iliescu:  "Constantin cel Mare" Ed. Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti, 1982, pag. 67-120, precum si I.Barnea, "Les monuments paleochretiens de Roumanie", Roma, 1977, p.1, 22-23 si 206.

Anul 325: Primul Sinod Ecumenic din Niceea,  condamna pe ereticul Arie, care propovaduia ca Dumnezeu Fiul este o creatura a Tatalui. Biserica formuleaza prima parte a "Crezului", aratand "deofiintimea Fiului cu Tatal". Se fixeaza modul tinerii Pastilor, precum si numeroase alte Sfinte Canoane.

0 comentarii4480 vizualizări03 septembrie 2010




rss 2.0
rss 2.0