Delicventa.  Statistic vorbind, seara in care nu ar fi recomandat sa te plimbi pe o strada din Statele Unite sau Canada este cea de Halloween. In multe orase numarul violentelor si crimelor se dubleaza, cu toata alerta fortelor de ordine. Poate unii dintre noi privesc noaptea de Halloween ca un prilej pentru farse si carnaval. Dar fondul negativ ce incurajeaza manifestarea macabrului se constituie totodata in prilej pentru defularea unor stari emotionale negative, maladive. De ce as cultiva acest obicei in randul copiilor mei? De ce i-as invata sa mearga in locuri nefaste unde delicventa peste ani probabil va fi in crestere?


Manipulare comerciala

Cele mai vizibile campanii pentru Halloween sunt promovate si la noi, in primul rand, de lanturile de supermarketuri. Scopul este usor de ghicit: mai putini bani in buzunarul meu, mai multi bani in cel al corporatiei. Vrei sa fii in "spiritul" Halloween, cumpara un costum pentru copilul tau, cadouri speciale, dulciuri sau macar o lumanare in forma de dovlecel. Nu, multumesc!


Identitate si surogat

Saptamana aceasta am sarbatorit ziua Sfantului Dumitru. Saptamana viitoare vom avea sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. Poporul nostru are o intreaga traditie a sarbatorii consemnata etnografic de Simion Florea Marian sau Tudor Pamfile. Am ajuns sa recunoastem frumusetea iei romanesti de cativa ani si o serbam de Sanziene doar. Hora, simbolul satului romanesc, nu se mai face aproape nicaieri in Romania. Sezatorile de iarna poate doar in catune ascunse prin Maramures sau Bucovina.

Daca dorim activitati cu substrat frumos si de valoare pentru copiii nostri, avem de unde sa alegem. Sunt sigur ca prichindeii ar fi bucurosi sa descopere traditiile frumoase ale strabunicilor nostri. In Ungaria sau Grecia nu exista licean care sa nu cunoasca doua-trei dansuri traditionale.


Simboluri

Vorbind cu o doamna invatatoare, mi-a povestit despre incercarile sale de cosmetizare a Halloweeenului. A incercat sa inlocuiasca "sarbatoarea mortii" cu un Bal al Dovleacului in care sa fie incurajata creativitatea copiilor. Problema este ca parintii au cumparat cele mai terifiante costume astfel ca jumatate dintre copii au venit costumati in zombi si Dracula. Oricum am da-o, simbolistica acestei sarbatori este o simbolistica funesta, a mortii eterne.


Anti-educatie

"Spiritul" Halloween incurajeaza jocul de roluri: pentru o seara copilul meu devine un personaj. Insa orice costum iti imprima o stare si un anumit tip de comportament iar galeria de personaje propuse de Halloween este terifianta, urata. Chiar daca eu voi fi print, probabil voi fi in compania a cel putin o duzina de vampiri. Cum a ajuns un asemenea joc sa fie impus in scoala romaneasca, nu imi dau seama…


Lipsa valorii

Un parinte argumenta intr-o discutie ca Halloweenul aduce un plus de imaginatie in viata copiilor, ca este bine sa avem cat mai multa diversitate culturala.

Parerea mea este ca recuzita de astazi a Halloweenului este livrata de Hollywood. Eventuala tinta culturala a copiilor va fi probabil ultimul remake al filmului horror "Chuckie" sau "Saw". Acestea vin oricum la pachet cu societatea de consum, nu cred ca este cazul sa le dedicam o sarbatoare in scoala romaneasca. Distractia de calitate indoielnica nu va aduce nimic bun in formarea copiilor.

Avea Cedry2k o vorba : "Unii pierd drumul, altii bat potecile,/ Unii rup discotecile, altii bibliotecile." Ce semanam ca parinti, aceea vor culege copiii nostri.


Credinta

Nu in ultimul rand, daca suntem crestini ar trebui sa fim constienti ca avem de-a face cu un exercitiu de putere al macabrului. Copilaria are o frumusete imaculata. Sa pastram frumos chipul copiilor nostri si acestia ne vor multumi cand vor fi mari. Sa nu punem masca de demon copilariei.

 

 Eduard Dumitrache  

 http://www.activenews.ro/prima-pagina/7-motive-pentru-o-copilarie-fara-Halloween-126136

 

Material primit la redactie.