Pricina acestui praznic a fost urmatoarea: in zilele imparatului Alexie Comnen care a luat sceptrul imparatiei in anul 1081, dupa imparatul Botaniat, s-a iscat neintelegere intre oamenii cei mai de cinste si mai imbunatatiti. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicand ca este inalt la cuvant, ca unul care a cercetat prin cuvant firea celor ce sunt, ca la fapte se aseamana aproape cu ingerii, ca nu era lesne iertator, ca era fire hotarata si nu era stapanit de nici un lucru pamantesc. In schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gura de Aur, zicand ca ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru ca ierta prea lesne si indemna la pocainta. Iar altii inaltau pe acest dumnezeiesc Ioan Gura de Aur, zicand ca este mai omeneasca invatatura lui si ca indreapta pe toti, si-i indupleca spre pocainta prin dulceata graiului sau. Ei ziceau ca Ioan Gura de Aur sta mai presus decat marele Vasile si Grigorie prin multimea cuvantarilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea si adancimea cugetarii. Altii inclinau spre dumnezeiescul Grigorie, ca adica el ar fi intrecut pe toti, si pe cei vechi, vestiti in invatatura elineasca, si pe ai nostri, prin inaltimea, frumusetea si cuviinta cuvantarilor si scrierilor lui. De aceea ziceau ca Grigorie biruie pe toti si sta mai presus decat Vasile si Ioan. Deci, se ajunsese acolo ca lumea se impartise: unii se numeau ioanieni, altii vasilieni si altii grigorieni, si pricire in cuvinte era pe numele acestor sfinti.

Mai tarziu, dupa cativa ani, sfintii acestia se aratara, unul cate unul, dupa aceea cate trei impreuna, aievea, iar nu in vis, arhiereului care pastorea atunci cetatea Evhaitenilor, si care se numea Ioan, fiind barbat intelept in toate, cunoscator al invataturii elinesti, cum se vede din scrierile lui si care ajunsese pe culmea virtutilor.

Atunci, sfintii graira intr-un glas catre dansul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem si nici o impotrivire sau vrajba nu este intre noi. Ci fiecare la timpul sau, indemnati fiind de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi, unul intai si altul al doilea, si de vei chema pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, scoala-te de porunceste celor ce se pricesc sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra a fost aceasta, si cat am fost vii si dupa ce am raposat, ca sa impacam si sa aducem lumea la unire. Impreuneaza-ne intr-o singura zi si ne praznuieste cu buna-cuviinta. Instiinteaza si pe urmasi, ca noi una suntem la Dumnezeu si incredinteaza-i ca si noi vom ajuta la mantuirea acelora ce fac pomenirea; caci noua ni se pare ca avem oarecare indraznire la Dumnezeu. Acestea zicandu-le, s-a parut ca ei se suie iarasi la ceruri, imbracati in lumina nespusa si chemandu-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, dupa ce se scula, a facut asa cum ii poruncisera sfintii, potolind multimea si pe cei ce se certau, caci acesta era om vestit pentru viata lui imbunatatita. El a dat Bisericii sarbatoarea aceasta spre a fi praznuita. Si iata gandul acestui om: cunoscand ca luna aceasta ianuarie, ii are pe cate trei sfinti: la zi intai pe Vasile cel Mare, la douazeci si cinci pe dumnezeiescul Grigorie si la douazeci si sapte pe dumnezeiescul Ioan Gura de Aur, i-a sarbatorit la un loc in ziua a treizecea, impodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare si cu cuvinte de lauda, asa cum se cadea. Aceasta pare ca s-a facut si cu voia sfintilor, caci laudele inchinate lor n-au nici o lipsa si au intrecut pe toate cate s-au facut si cate se vor mai face.

Sfintii acestia erau la statul trupului si la infatisarea lor in chipul urmator: dumnezeiescul Ioan Gura de Aur era foarte marunt si foarte subtire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, narile late, fata foarte galbena, amestecata cu alb, locasurile ochilor adancite, dar ochii mari, care ii faceau cautatura vesela si fata stralucita, desi din firea lui parea mahnit; fruntea mare, fara par, cu multe incretituri, urechile mari, barba mica si rara, impodobita cu par putin si carunt, falcile trase inauntru din pricina postului desavarsit. Mai trebuie sa spunem despre dansul ca a intrecut cu graiul pe toti filosofii elinilor, mai ales cu privire la adancimea gandurilor si la dulceata si inflorirea graiului. A talcuit Sfanta Scriptura si a propovaduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, incat de n-ar fi fost acesta (macar ca este o cutezare sa zicem asa), ar fi trebuit ca iarasi sa vina Hristos pe pamant. Cat priveste virtutea si fapta si privirea launtrica, i-a intrecut pe toti, facandu-se izvor de milostenie, de dragoste si de invatatura. A trait saizeci si trei de ani si a pastorit Biserica lui Hristos sase ani.

Vasile cel Mare era inalt si drept la stat, uscativ si slab, negru la fata, cu nasul plecat, sprancenele arcuite, cu fruntea cam posomorata, asemenea omului ganditor si ingrijorat, cu obrazul lunguiet si cam incretit, cu tamplele adancite, cam paros la trup, cu barba destul de lunga, carunta pe jumatate. Acesta a intrecut cu scrierile sale nu numai pe inteleptii din zilele lui, ci si pe cei vechi. Strabatand toata invatatura, era stapan pe toata stiinta; se folosea de toata filosofia inteleapta in lucrarile sale si sporea in cunostinta tainelor dumnezeiesti. S-a suit in scaunul arhieriei cand era de patruzeci de ani si a carmuit Biserica cinci ani.

Sfantul Grigorie cuvantatorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu fata palida dar vesela, cu nasul lat, cu sprancenele drepte, cautatura blanda si vesela; la un ochi era mai mahnit din pricina unui semn de lovitura, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lunga, dar era destul de deasa si tocmita, iar pe margine galbuie. Era plesuv si alb la par.

Se cuvine sa spunem despre dansul ca daca ar fi trebuit sa se faca vreo icoana sau vreo statuie infrumusetata cu toate virtutile, apoi aceasta ar fi trebuit sa infatiseze pe sfantul Grigorie, caci el intrecuse cu stralucirile vietuirii sale pe toti cei iscusiti in fapta. A ajuns la atata inaltime de teologie, ca biruia pe toti prin intelepciunea cuvantarilor si a invataturilor sale. Drept aceea a castigat si numele de teologul, adica de Dumnezeu cuvantatorul. A vietuit pe pamant optzeci de ani si a pastorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugaciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor sfintilor surpa si risipeste ridicarile eresurilor; si pe noi in unire si pasnica asezare ne pazeste si ne invredniceste de imparatia Ta cea cereasca, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului sfintitului mucenic Ipolit, papa al Romei si a celor impreuna cu dansul: Censurin, Aura, ce se mai numea si Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul si Savain.

Acesti sfintiti mucenici au trait pe vremea imparatiei lui Claudiu, loctiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de imparat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos si apara pe crestini. Deci, fiind dat pe fata, a fost pus la inchisoare, unde, prin invierea unui mort, a induplecat pe toti ostasii care erau acolo sa creada in Hristos. Din porunca imparatului li s-au taiat capetele la toti. Dimpreuna cu ei a fost taiata si fericita Hrisi, ca si slujitorul ei, Savain, care suferisera mai inainte multe chinuri, pentru ca slujea sfintilor, le stergeau sangiurile, si-i mangaiau. Despre aceasta fiind instiintat papa Ipolit s-a aprins de ravna dumnezeiasca si a venit de a mustrat pe tiran in fata. Tiranul aprinzandu-se de manie l-a supus mai intai la chinuri, impreuna cu preotii, cu diaconii si cu episcopul care-l urmau. Apoi legandu-le mainile si picioarele i-a aruncat in adancurile marii si asa s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfant mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea imparatilor ortodocsi Constantin si Irina, care au cinstit sfintele icoane, in anul 787. Si fiind mai mare voievod peste flota a pornit impotriva saracinilor si a izbandit la inceput; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din lupta si ramanand singur, Teofil a fost prins de saracini. Dupa ce l-au tinut patru ani in inchisoare, l-au silit sa se lepede de Hristos. Si neplecandu-se i-au taiat capul.

Tot in aceasta zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a marturisit in Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie30.htm