Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Marti 25 Iunie 2019 - 16626 vizitatori azi
Cum este finantata Biserica in alte state europene.

In contextul agitatiei care s-a creat in legatura cu finantarea Bisericii si a cultelor religioase din Romania de catre stat, trebuie sa spunem ca acest lucru nu este nicidecum unic in Europa. Vom prezenta situatia privitoare la ajutorul financiar al statului catre cultele religioase in tari europene, unele chiar foste membre ale blocului comunist.

In functie de evolutia istorica a finantarii sau subventionarii Bisericii de catre stat, s-au format diverse modalitati pentru realizarea acestui lucru, care difera de la stat la stat.

O prima forma este finantarea Bisericii prin intermediul direct al statului, cum este cazul Belgiei, Luxemburgului sau Greciei. O a doua forma este finantarea Bisericii direct de catre credinciosi, sub diverse forme: prin donatii sau colecte, cum se intampla in Franta, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda, Olanda; prin taxa (cotizatie) pentru Biserica (Kirchenbeitrag), cum este cazul in Austria; prin impozitul pentru Biserica (Kirchensteuer), in Elvetia, Germania si Tarile Scandinave; prin alte modalitati de impozitare, in Italia si Spania………………….

Finantarea de catre stat

Prima forma de finantare a Bisericii prin intermediul statului este intalnita, asa cum am spus, in Belgia, Luxemburg sau Grecia.

In Belgia, tara cu o populatie majoritar catolica, s-a statuat prin Constitutia din 1831 (socotita ca fiind una dintre cele mai moderne ale momentului si din care s-au inspirat si constitutiile ulterioare ale Romaniei) un compromis intre Biserica si politicienii cu viziuni mai liberale (orientare laicista) prin care erau fixate legaturile dintre Biserica si stat. O separare totala intre cele doua nu s-a realizat, dar s-au stabilit o libertate si o independenta a uneia fata de cealalta. Prin Constitutia napoleoniana, la articolul 181, era stabilit ca statul va suporta cheltuielile pentru salariile si pensiile clericilor de la bugetul de stat. Statul finanteaza constructia si repararea edificiilor cultelor religioase, precum si facultatile de teologie in proportie de 100% pe cele catolice si 60% pe cele protestante. Prin acelasi articol se stabileste ca statul va suporta cheltuielile nu numai pentru personalul clerical, dar si pentru laicii care isi desfasoara activitatea in cadrul Bisericii.

In Grecia, fondurile pentru constructia, intretinerea si restaurarea lacasurilor de cult vin direct de la bugetul de stat. Acordarea acestor fonduri se intemeiaza pe deciziile Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei, ratificate de Sfantul Sinod si publicate in Monitorul Oficial al Greciei. Statul suporta cheltuielile legate de plata salariilor personalului bisericesc si a pensiilor celor aflati in aceasta situatie, a cheltuielilor legate de scolile pentru instruirea personalului bisericesc, salarizarea profesorilor de religie.

Luxemburgul este cel mai mic stat din cadrul UE, cu o populatie in proportie de 90% catolica. Legislatia principatului a fost influentata de cea belgiana, Constitutia din 1831 fiind folosita drept model la intocmirea propriei legislatii, chiar si in ceea ce priveste legatura intre Biserica si stat. Prin articolul 19 al Constitutiei este garantata libertatea religioasa, iar prin articolul 126 este stabilita plata celor care isi desfasoara activitatea in cadrul Bisericii (clerici si laici) ca fiind suportata de bugetul de stat, precum si plata cadrelor didactice de la seminarul preotesc ce exista in principat. Toate comunitatile religioase recunoscute de stat ca asociatii de drept public sunt scutite de la plata impozitelor.

Sustinerea financiara de catre credinciosi.

O alta forma de sustinere a Bisericii sau a comunitatilor religioase, in general, este prin intermediul colectelor sau donatiilor benevole.

In timpul Revolutiei Franceze au fost nationalizate cateva dintre proprietatile Bisericii pentru a putea fi acoperita o parte a deficitului bugetar. Napoleon a incercat sa restabileasca pacea intre stat si Biserica si a semnat un Concordat impreuna cu papa Pius VII la 15 iulie 1801. Prin acest document, statul francez se angaja sa suporte cheltuielile bisericesti, ceea ce insemna salarizarea personalului clerical, intretinerea si construirea edificiilor necesare cultului. La 9 decembrie 1905 insa, a fost adoptata legea prin care se stabilea separarea dintre Biserica si stat. In aceste noi conditii, recunoasterea de catre stat a cultelor religioase si finantarea acestora nu mai erau de actualitate. Prin Constitutia din 1958 se stipula clar ca republica nu recunoaste, nu plateste sau nu sprijina vreun cult. Astazi, 75% din veniturile bisericesti ale cultelor ce isi desfasoara activitatea in Franta provin din colecte si donatii. Cealalta cota de 25% vine din contributia benevola a credinciosilor, care este platita de aproximativ 45% dintre membrii Bisericii Catolice si consta intr-o proportie de 1% din venitul unei persoane.

Biserica anglicana din Tara Galilor si cea din Irlanda de Nord nu sunt recunoscute ca biserici nationale, ci doar cea din Anglia, care o are pe regina drept cap al ei. Sprijinul financiar al statului, chiar daca nu este considerabil, se indreapta doar spre aceasta din urma, care trebuie sa se intretina si din fonduri proprii. In spirit caracteristic englezesc, contributiile sunt benevole, dar totusi obligatorii (voluntary-but due).

In Olanda, Constitutia stabileste separarea intre stat si cultele religioase, dar acest lucru nu inseamna ca nu exista relatii de colaborare intre cele doua parti. Astfel, din 1983, statul olandez suporta cheltuielile legate de salariile si pensiile personalului clerical. Aceste cheltuieli si ajutorul financiar acordat Bisericii sunt vazute ca o compensatie pentru trecerea bunurilor si averilor Bisericii in proprietatea statului petrecuta in secolul al XVIII-lea. Statul suporta cheltuielile de intretinere si restaurare a monumentelor istorice. Acordarea acestui ajutor s-a bazat pe o lege speciala in acest sens, adoptata de Parlament in anul 1962. In anul 1975 a fost adoptata o lege prin care se acorda sprijin financiar si pentru constructia de moschei, dar ulterior ambele au fost abrogate. In prezent, conform legii in vigoare in Olanda, guvernul poate sprijini constructia de noi lacasuri de cult pentru uzul cultelor religioase recunoscute, atunci cand crede de cuviinta si in cuantumul pe care il doreste.

Impozitul eclesial si alte sisteme de sprijinire a cultelor

Sistemele fiscale din Austria, Germania, Elvetia, Tarile Scandinave, Spania si Italia reprezinta o alta modalitate de sprijinire a cultelor religioase de catre stat.

Austria este singura tara in care cotizatia cetatenilor pentru cultele religioase este obligatorie. Acest lucru intra sub incidenta legii privind cotizatia religioasa din 1 mai 1939. Indreptatite la primirea fondurilor obtinute prin contributia cetatenilor sunt Biserica Romano-Catolica, Biserica Evanghelica (inclusiv cea luterana si reformata) si Biserica Veche Catolica. La toate aceste confesiuni crestine se adauga si comunitatea iudaica. Sumele obtinute raman la comunitatile religioase de la care sunt stranse, intr-un anumit procent, iar restul se indreapta catre organizatiile superioare ale bisericilor respective. Pe langa aceasta modalitate de finantare, mai exista in Austria si alte scutiri de ordin financiar acordate Bisericii: scutirile de impozite, plata salariilor profesorilor de religie si subventionarea scolilor confesionale private ale Bisericii.

Sistemul german de impozitare este considerat a fi unul reprezentativ pentru tema abordata aici. Sistemul de impozitare eclesial isi are radacinile pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand statul, care pana atunci suporta cheltuielile de finantare ale Bisericii, a realizat ca aceste costuri sunt prea mari. Aceasta miscare a corespuns si cu evolutia lucrurilor pe linia separarii dintre Biserica si stat, totul incepand cu exproprierile proprietatilor eclesiale din 1803, in urma carora principii germani care au intrat in posesia acestor proprietati si-au luat angajamentul sa suporte cheltuielile Bisericii, dar acest lucru a functionat doar pana la sfarsitul secolului. Acum, statul german suporta cheltuielile de personal ale autoritatilor bisericesti superioare, lucrarile de reconstructie si intretinere ale unor cladiri ce apartin unitatilor bisericesti. Faptul ca statul suporta cheltuielile pentru personalul angajat pentru asistenta religioasa in inchisori, camine de batrani si pentru profesorii de religie din scoli nu este perceput ca o scutire financiara, ci ca o obligatie a statului, care trebuie sa asigure posibilitatea exercitarii dreptului la libertatea religioasa (in cazul orelor de religie din scolile publice, statul asigurand prezenta religiei confesionale ca disciplina obligatorie).

In Elvetia, este perceput impozitul eclesial, a carui colectare difera de la un canton la altul. O exceptie privind acest impozit o reprezinta cantoanele Vaud, Geneva si Neuchatel. Pe langa impozitul amintit, in unele cantoane exista partial contributia autoritatilor cantonale la plata salariilor slujitorilor, a conducerii Bisericii si la intretinerea imobilelor aflate in proprietatea unitatilor de cult.

In Tarile Scandinave exista o forma de impozitare pentru Biserica, favorabila Bisericilor considerate nationale. In Suedia, din anul 2000, sistemul de impozitare favorizeaza toate comunitatile religioase inregistrate si recunoscute de stat. Aici nu este recunoscut sub numele de impozit bisericesc (Kirchensteuer/ Kyrkjoskatt), ci ca taxa bisericeasca (Kirchenabgabe/Kyrkjoovgift), dar e perceputa la fel ca toate impozitele.

In Danemarca, Biserica Nationala Luterana este finantata in totalitate de catre stat. Pe langa aceasta, exista si impozite bisericesti locale, care inseamna virarea unui procent de pana la 7% din venituri, perceput ca orice impozit local. In Finlanda, ambele confesiuni nationale (Biserica Luterana si cea Ortodoxa) au posibilitatea perceperii impozitului din randul credinciosilor lor (asemenea Elvetiei, si aici se percepe impozit de la persoanele juridice). Pe langa acest ajutor, cele doua confesiuni, ca de altfel toate celelalte existente si recunoscute pe teritoriul finlandez, beneficiaza de scutire de la plata oricarui fel de impozit.

Norvegia nu are un impozit pentru Biserica. Biserica Luterana este Biserica ei nationala, aceasta fiind sustinuta total de catre stat din punct de vedere financiar. Comunitatile locale sunt responsabile pentru intretinerea si constructia imobilelor cu scop eclesial.

In Polonia, a fost realizat un "fond bisericesc" in urma semnarii Concordatului cu Vaticanul. Dupa caderea comunismului, acest fond a fost sprijinit substantial de la bugetul de stat, iar in ultima perioada s-a pus problema introducerii unui impozit eclesial la fel ca in alte tari europene, dar ideea nu s-a concretizat.

In Ungaria s-a dorit implementarea sistemului de redirectionare a 1% din impozitul datorat statului catre culte, dar s-a dovedit ca doar 10% din populatia tarii, reprezentand persoanele care frecventau serviciile religioase, au folosit aceasta oportunitate. In aceste conditii, pentru intregirea sumelor necesare cultelor religioase din Ungaria s-a revenit si la ajutorul din partea statului, acordat sub forma unor subventii.

La vecinii nostri bulgari nu exista impozit pentru cultele religioase (sau impozit pe religie). O modalitate de finantare sunt veniturile proprii obtinute de culte prin donatii sau contributii benevole. Pentru ca aceste venituri obtinute direct de catre culte si subventiile din partea statului sa scada, printr-o hotarare de guvern nr. 11/22.01.1954, Biserica Ortodoxa a primit dreptul exclusiv de comercializare a obiectelor de cult. Prin Legea cultelor din Bulgaria, la articolul 28 se prevede posibilitatea cultelor de a obtine fonduri din partea statului pentru construirea sau restaurarea imobilelor de care au nevoie pentru desfasurarea serviciilor religioase sau pe care le detin si trebuie restaurate.

In Croatia nu exista un impozit, dar Biserica Romano-Catolica, majoritara in aceasta tara, are la nivel de parohie o taxa benevola, numita "lukno", pentru salarizarea preotului, iar taxa este de aproximativ 13 euro pe an pentru o persoana. Biserica Romano-Catolica primeste, de altfel, si sprijin din partea comunitatilor din alte tari. Dupa 2001 a intrat in vigoare un nou Cod Fiscal prin care s-a stabilit ca Biserica sa primeasca 185.000.000 kuna (aproximativ 24.500.000 euro) anual pentru a putea construi sau intretine lacasuri de cult si pentru cheltuieli administrative.

In Letonia, cultele religioase au dreptul, conform articolului 15 din Legea cultelor, sa desfasoare activitati economice, dar pentru achitarea datoriilor sau contactarea de eventuale credite, cultele nu pot gira cu imobilele aflate in proprietatea lor. Cultele au dreptul de a cere ajutor financiar din partea statului, prin autoritatile responsabile cu problema cultelor si cu aprobarea Ministerului de Finante. Aceste fonduri pot fi cerute pentru acoperirea diverselor cheltuieli (chiar si pentru construirea bisericilor) sau pentru ajutoare umanitare. Pe langa aceste ajutoare se adauga posibilitatea persoanelor fizice si juridice de a dispune de pana la 20% din impozitele datorate statului, pe care le pot dirija spre cultele religioase.

In Lituania, Biserica s-ar putea administra din fonduri proprii, dar fara ajutoarele din partea statului activitatea sa in societatea civila ar fi modesta. In acest sens, statul acorda prin bugetul national, cultelor recunoscute la nivel national, sume de bani, proportional cu numarul credinciosilor. Majoritatea fondurilor merg la constructii, renovari si intretineri de lacasuri de cult, dar si pentru centrele bisericesti pentru cateheza, familie si tineret.

In Estonia, cultele religioase au statut de organizatii non-profit si in consecinta sunt absolvite de la plata taxelor. La nivel national nu exista un impozit pe religie, dar anual exista o suma de bani care se acorda de la bugetul de stat catre Consiliul Estonian al Bisericilor, din care fac parte noua culte religioase. Aceasta suma este alocata fiecarui cult, direct proportional cu numarul credinciosilor. Avand in vedere ca o parte a cladirilor care se afla in proprietatea cultelor sunt monumente istorice sau de arta, statul estonian sprijina fiecare cult in parte in functie de numarul si importanta cladirilor, pentru renovarea si intretinerea acestora.

Rusii au considerat o normalitate ridicarea Catedralei "Iisus Mantuitorul"

In Rusia nu exista impozit pe religie, cultele finantandu-se din donatii benevole, colecte si alte forme de strangere de fonduri. Articolul 23 al Legii privind libertatea de constiinta si de asociere religioasa permite organizatiilor religioase sa investeasca in unele sectoare ale economiei, cu respectarea legilor statului. Biserica Ortodoxa Rusa detine si dreptul de desfacere si comercializare exclusiva a obiectelor de cult, sursa din care Biserica mai beneficiaza de o serie de venituri, care nu sunt supuse impozitarii. Inca din 1988, din vremea presedintelui Mihail Gorbaciov, a fost pusa piatra de temelie a Catedralei "Iisus Mantuitorul" din Moscova. Catedrala a fost construita din contributia statului rus, ca o mica recompensa fata de crimele odioase savarsite de regimul comunist fata de Biserica Ortodoxa Rusa, slujitorii si credinciosii sai. Catedrala "Iisus Mantuitorul" este ridicata pe locul unei biserici construite de Biserica Ortodoxa in cinstea victoriei obtinute de rusi asupra armatelor lui Napoleon Bonaparte, dar care a fost daramata de Stalin.

In aceste conditii, ridicarea acestei biserici cu fonduri de la bugetul de stat a fost vazuta ca o normalitate si ca o reparatie morala a statului fata de Biserica Ortodoxa.

 

 

http://www.ziarullumina.ro/articole;1566;1;54797;0;Cum-este-finantata-Biserica-in-alte-state-europene.html

1 comentariu5019 vizualizări05 aprilie 2011




rss 2.0
rss 2.0