Credinta-Religie Sambata 23 Septembrie 2017 - 17618 vizitatori azi
Pavel, Hristos, Evanghelia si propovaduirea.

Meditatie la Apostolul zilei, joi in saptamana a XI-a dupa Rusalii (2 Corinteni 4, 1-12)-Pericopa Apostolului de astazi este dedicata propovaduirii si misiunii pe care aceasta o implica. Vorbind despre faptul ca, la unii dintre oamenii neamurilor pagane mesajul evanghelic nu ajunsese inca prin propovaduirea lui, autorul celei de-a doua scrisori catre Corinteni arata pe de-o parte ca inca nu si-a incheiat activitatea si, deci, mai are planuri de lucru, dar in acelasi timp, insiuneaza caracterul universal al mantuirii, pe care-l prezinta, de aceasta data, prin indermediul unei afirmatii care ilustreaza dimensiunea incompleta inca, a unul act aflat in desfasurare.

            "Cei pierduti" din textul sau sunt, pe de-o parte cei care nu primisera cuvantul lui Dumnezeu pentru ca acesta nu le fusese inca descoperit, acest lucru urmand sa se intample, dar si cei care, desi au primit Revelatia, n-au ramas statornici in cele descoperite, indepartandu-se de Dumnezeu, din pricina pacatelor lor.

            Dorind, cel mai probabil, sa combata anumite acuze care i se aduceau, Apostolul neamurilor vorbeste apoi despre faptul ca, in centrul propovaduirii sale se gaseste Hristos si nu propria sa persoana. Pe El se straduieste sa il propovaduiasca, fapt care il transforma in slujitorul tuturor celor carora li se adreseaza. Dimensiunea slujitoare a propovaduirii vine, dupa cum tine Pavel sa arate, din lucrarea lui Hristos, care straluceste in inima lui si-l face sa devina un adevarat far propovaduitor pentru altii:

            "El a stralucit in inimile noastre, ca sa straluceasca cunostinta slavei lui Dumnezeu, pe fata lui Hristos".

            Apoi, intr-o maniera deja obisnuita textelor ce-i poarta semnatura, Sfantul Pavel vorbeste despre suferintele sale, nu pentru a se lamenta sau pentru a-si justifica activitatea propovaduitoare, ci pentru a arata ca, in toate momentele grele, Hristos este cel care lucreaza in el, dandu-i putere si-l transforma. Pasajul este important atat datorita acestui aspect, cat si pentru ca evidentiaza dimensiunea umana a celui care-l scrie, aratand ca autorul are afecte, suferinte, sentimente de tristete si uneori chiar de deznadejde, insa reuseste sa le depaseasca pe toate datorita lucrarii savarsite de Hristos in sufletul sau.

            Pericopa se incheie intr-un mod metaforic, profund si sugestiv, prin urmatoarele cuvinte:

            "Caci pururea noi, cei vii, suntem dati spre moarte pentru Hristos, ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru cel muritor. Astfel ca in noi lucreaza moartea, iar in voi, viata".

            Formularea din ultima propozitie, ambigua dar mustind de sens, ar putea sa-i puna pe ganduri pe cititorii nefamiliarizati cu textul Scripturii. Autorul doreste insa sa sublinieze faptul ca, precum pe jertfa lui Hristos s-a intemeiat Biserica cea vie, lucratoare si universala, pe activitatea si jertfa sa se va intemeia cu certitudine o comunitate vivace si importanta, care-si va trage seva din marea jertfa a Mantuitorului, si din jertfa celui care ii instruieste pe cei care o vor forma.

 

Pr. Maxim Morariu.

 

0 comentarii1603 vizualizări16 august 2017




rss 2.0
rss 2.0