Credinta-Religie Luni 20 Noiembrie 2017 - 22848 vizitatori azi
Paternitatea paulina a comunitatii din Corint, manifestata in cea de-a doua epistola adresata membrilor ei.

Meditatie Apostolul zilei - meditatie la Apostolul zilei, joi, saptamana a XII-a dupa Rusalii (2 Corinteni 7, 1-10). Pericopa Apostolului de astazi incepe cu un indemn, cunoscut credinciosilor datorita faptului ca se regaseste si intr-unul din textele ce se citesc la taina Sfantului Maslu. Apoi, dand impresia ca vrea sa se justifice in legatura cu eventuale acuze care i se aduc, autorul ei cere destinatarilor, respectiv crestinilor din cetatea Corintului sa-l primeasca in inimile lor, aratandu-si prin aceasta dorinta de a fi acceptat si iubit de ei, dar si corectitudinea in raport cu ei. Indeosebi ultimele cuvinte din partea introductiva: "n-am vatamat pe nimeni, nam inselat pe nimeni", arata acest fapt.

            Apoi, textul se continua cu mai multe cuvinte de lauda adresate acestora. Lectura intregii pericope releva partial contextul bucuriei lui Pavel. Din prima scrisoare adresata Corintenilor, stim insa detaliile intregului fenomen. Acolo, el ii mustrase pe unii dintre crestinii comunitatii, pentru faptul ca aveau un comportament moral necorespunzator statutului lor, practicand diferite forme de perversitate si desfranare precum incestul, sau facand de rusine Evanghelia prin faptele lor, dar si pentru faptul ca atentau la unitatea crestina, revendicandu-se ca fiind crestini ai lui Apolo sau Pavel, in functie de cel care ii adusese la credinta, si nu de Hristos, care le asigura mantuirea. Desigur, efectele unei astfel de dojane erau imprevizibile. Cei de aici puteau sa il repudieze pe misionarul zelos, sau chiar sa se dezica de invatatura la care aderasera de curand. Spre bucuria lui insa, nu vor opta pentru o atitudine de sciziune radicala, ci vor alege sa faca pocainta, sa-si indrepte faptele, si sa propaseasca in slujirea lui Hristos.

            Acesta era motivul bucuriei lui Pavel. Aflat in Macedonia, unde era prigonit pentru activitatea sa de increstinare, el va primi, prin intermediul lui Tit, vesti de la cei pe care ii mustrase. Suferinta lui va fi, datorita acestora, usurata, fapt pe care el va tine sa li-l marturiseasca, in noua scrisoare pe care le-o va trimite: "Si nu numai cu venirea lui, ci si cu mangaierea cu care el a fost mangaiat la voi, vestindu-ne noua dorinta voastra, plansul vostru, ravna voastra pentru mine, ca eu sa ma bucur. Caci, chiar daca v-am intristat prin scrisoare, nu-mi pare rau (desi imi parea rau); caci vad ca scrisoarea aceea, fie si numai pentru un timp, v-a intristat. Acum ma bucur, nu pentru ca v-ati intristat, ci pentru ca v-ati intristat spre pocainta".

            Textul sau de mangaiere, releva pe de-o parte dragostea si grija pe care Apostolul neamurilor o nutrea pentru comunitatea de aici, iar pe de alta parte, calitatea sa umana, si dimensiunea paterna a apostolatului, pe care el o asuma. Precum un parinte iubitor, isi cearta fii duhovnicesti cazuti in pacat, dar nu ii abandoneaza, ci tine sa aprecieze dorinta lor sincera de indreptare si efortul lor de a intra in normalitate, incurajandu-i in stradania lor. In aceasta consta intr-un fel, si dimensiunea actuala a fragmentului. Multi duhovnici cu atitudini de o "intransigenta crasa", care se folosesc de Taina Spovedaniei doar pentru a-si arata autoritatea si uita de calitatea de "parinte", care le revine din statutul lor, ar trebui sa lectureze mai des acest pasaj si sa ia exemplu din viata Sfantului Pavel. La fel si unii crestini care tin sa-si manifeste cu ostentatie calitatea lor de justitiari, punandu-i pe altii in ipostaze de inferioritate...  

 

Pr. Maxim Morariu.

0 comentarii1484 vizualizări24 august 2017




rss 2.0
rss 2.0