Sanatate Vineri 18 August 2017 - 24044 vizitatori azi
Masuri de asigurare a accesului la servicii medicale, medicamente si unele materiale sanitare, in situatia producerii de intreruperi in functionarea PIAS .

Pentru a fi evitata aparitia de disfunctionalitati in accesul asiguratilor la serviciile medicale, atunci cand se produc intreruperi in functionarea Platformei Informatice din Asigurarile de Sanatate (PIAS), Guvernul a modificat si completat doua acte normative. Este vorba despre HG nr. 206/2015 privind aprobarea programelor nationale de sanatate pentru anii 2015 si 2016 si despre Anexa 2 la HG nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2016-2017.

Potrivit masurilor aprobate astazi de Executiv, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) constata si comunica, prin publicarea pe site-ul propriu, intreruperile in functionarea PIAS. In astfel de cazuri:

  • serviciile si dispozitivele medicale, inclusiv cele din cadrul programelor nationale de sanatate curative, se acorda off-line;

  • furnizorii de medicamente elibereaza in sistem off-line medicamentele din prescriptiile medicale on-line si off-line.

Anterior, medicamentele puteau fi furnizate de farmacii doar in regim on-line.

Presedintele CNAS emite ordin, pana la termenul de raportare a activitatii lunare prevazut in contract, pentru ziua/zilele in care sunt constatate intreruperi in functionarea PIAS. Ordinul, care se publica pe site-ul CNAS, cuprinde conditiile de transmitere in PIAS a serviciilor acordate off-line si conditiile de validare a acestora, in cazul imposibilitatii de a utiliza on-line sistemul national al cardului de asigurari sociale de sanatate, parte componenta a PIAS, ca urmare a intreruperii functionarii acestei platforme.

De asemenea, se prelungeste cu 3 luni valabilitatea HG 206/2015, respectiv pana la 31 martie 2017, pentru a se asigura continuitatea accesului la servicii medicale inclusiv in ceea ce priveste eliberarea medicamentelor si materialelor sanitare specifice asigurate bolnavilor in cadrul programelor nationale de sanatate.

 

.

 

Ministerul Sanatatii a primit terenul pe care va fi construit, cu fonduri europene, la Cluj, unul din cele trei spitale regionale de urgenta

           Guvernul a demarat demersurile pentru amplasarea viitorului spital regional de urgenta Cluj pe un teren de 144.000 mp, in Floresti, jud. Cluj, pentru care a primit recomandarea expertilor tehnici din Comisia de elaborare a temei de proiectare privind Spitalele Regionale de Urgenta constituita prin ordin de ministru. Conform unui memorandum adoptat in sedinta de astazi, Secretariatul General al Guvernului va transmite o cerere catre Consiliul Judetean Cluj pentru trecerea imobilului din domeniul public al judetului Cluj in domeniul public al statului, in vederea darii in administrarea Ministerului Sanatatii pentru realizarea investitiei.

          Unul dintre obiectivele prioritare ale Ministerului Sanatatii il reprezinta construirea a trei spitale regionale de urgenta - la Cluj, Iasi si Craiova, investitie pentru care Guvernul Romaniei a negociat cu Comisia Europeana alocarea a 150 milioane de euro reprezentand contributia nationala, conform memorandumului prin care, in martie 2015, a fost stabilita majorarea procentului aferent ratei de cofinantare nationala pentru axele prioritare Dezvoltarea infrastructurii sociale si Asistenta Tehnica ale Programului Operational Regional 2014-2020.

          Ministerul Sanatatii, in calitate de unic beneficiar al axei prioritare 8, obiectivul specific 8.2 "Imbunatatirea calitatii si eficientei ingrijirii spitalicesti de urgenta" cu alocare totala de 300 milioane euro, a demarat demersurile necesare pentru identificarea amplasamentelor corespunzatoare celor trei spitale regionale de urgenta.

 

 

Contact:

Biroul de presa al Guvernului presa@gov.ro

Telefon: +40741252555

Website: http://www.gov.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/guv.ro


0 comentarii5397 vizualizări29 octombrie 2016




rss 2.0
rss 2.0