Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Sanatate Luni 10 August 2020 - 18032 vizitatori azi
Surse pline de culoare si antioxidanti pe care sa le consumi vara aceasta.

Antioxidantii sunt compusi care se gasesc in mod natural in fructe si legume. Rolul acestora este de a proteja celulele corpului de efectele negative ale substantelor prooxidative, adica radicalii liberi pe care corpul nostru ii produce in mod natural pentru a se proteja de agresiunea agentilor exogeni (substante chimice, bacterii, virusuri, etc). Atunci cand exista un exces de substante oxidante, ele pot determina efecte negative, deci antioxidantii ajuta organismul sa ii neutralizeze si sa ii elimine. Pentru o stare de sanatate buna, este important sa mentinem echilibrul intre antioxidanti si oxidanti, pe care il putem asigura mai ales prin alimentele pe care le includem in dieta zilnica. Un nivel ridicat de antioxidanti ajuta, printre altele, la reducerea riscului de boli cronice, imbunatateste functia cognitiva, dar si aspectul pielii si al parului.   

Iar cea mai la indemana modalitate de a introduce antioxidantii in dieta este prin consumul alimentelor de sezon.

"Alimentele bogate in antioxidanti stimuleaza starea de bine. Vara este cea mai buna perioada din an pentru a profita din plin de fructe si legume proaspete, de aromele si explozia de antioxidanti pe care le contin. Consumate ca atare, in salate sau in sucuri naturale, toate furnizeaza organismului un cocktail de substante nutritive importante, energie si, in plus, au un aport caloric redus. Ne aflam in plin sezon de vara, perioada in care organismul are nevoie si de o hidratare corespunzatoare. Chiar si un pahar de bere poate reprezenta o sursa de antioxidanti naturali, datorita hameiului si orzului din compozitie, dar si o optiune de hidratare in varianta sa fara alcool, avand in vedere continutul de peste 90% apa", a declarat dr. Corina Zugravu, Presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie.   

Asa ca data viitoare cand mergeti la cumparaturi, lasati-va ghidati de coloristica si alegeti fructe si legume proaspete din urmatoarele grupe de culori:

Negru si mov

Fructele de padure precum afinele, zmeura neagra, murele, coacazele, ciresele negre, dar si ceapa rosie, prunele, varza mov sau vinetele contin antocianine, coloranti naturali solubili in apa, responsabili pentru culorile rosu, violet sau albastru ale fructelor si legumelor. Totodata, antocianinele au si proprietati antioxidante, ce pot contribui la reducerea reactiilor inflamatorii, la ameliorarea functiilor cognitive si prevenirea bolilor degenerative. In plus, fructele si legumele de culoare mov sunt bogate in vitamina C, fibre si minerale precum magneziu, potasiu, fier si calciu. 

Rosu

Rosiile, pepenele verde si grepfrutul rosu sunt bogate in licopen, un fitonutrient considerat printre cei mai puternici antioxidanti. Acesta are efecte benefice pentru functionarea inimii si a sistemului cardiovascular si stimuleaza sistemul imunitar. Sfecla rosie contine proteine, carbohidrati, dar si o serie de vitamine si minerale precum vitamina B9 (acid folic), mangan, potasiu, vitamina C si magneziu, iar betadina, cea care ii ofera culoarea, poate preveni oxidarea colesterolului rau (LDL), un factor de risc pentru dezvoltarea afectiunilor cronice.  

Zmeura rosie este o resursa extraordinara de vitamina C, o portie de 100 de grame asigurand aproape jumatate din necesarul zilnic. Capsunile au un continut redus de calorii (doar 32kcal la o portie de 100g si peste 90% din compozitia lor fiind apa), au un efect anti-inflamator, cardioprotector si antioxidant, datorita cantitatilor insemnate de polifenoli.  

Galben si portocaliu

Dovlecelul galben este sursa de luteina si zeaxanina care au efecte pozitive la nivelul vederii. Morcovul contine atat betacaroten, cat si alphacaroten, pe care organismul uman nu le poate sintetiza, fiind necesar sa le preia din surse vegetale. 88% din compozitia sa este reprezentata de apa, iar printre elementele nutritionale pe care le are se numara sodiul, carbohidratii, proteinele, fibrele si zaharurile. Cartoful dulce este bogat in antocianine, caroten si este sursa de carbohidrati, putand contribui la reglarea nivelului de zahar din sange.

Cerealele, in special orzul, reprezinta o sursa importanta de proteine, fibre si vitamine de tip B. Orzul este unul din antioxidantii care se regasesc in bere, una dintre bauturile populare mai ales pe timpul verii, in special in varianta sa blonda, care in combinatie cu restul ingredientelor ii ofera acesteia gust si aroma. Berea este o bautura fabricata din ingrediente 100% naturale (peste 90% apa, cereale, hamei, drojdie), iar un consum moderat (660 ml/zi pentru barbati si 330 ml/zi pentru femei) poate stimula puterea antioxidanta a organismului, in special datorita hameiului si cerealelor. Atunci cand sunt respectate cantitatile indicate de un consum moderat de bere si se urmeaza o dieta alimentara echilibrata, se observa efecte benefice asupra organismului, prin cresterea indicelui de apa din organism, dar si a masei musculare si chiar prin scaderea tesutului adipos.

Verde

Anghinare, sparanghel si broccoli sunt surse importante de glutation, un antioxidant natural benefic pentru eliminarea toxinelor de la nivelul ficatului. De asemenea, aceste legume verzi scad nivelul colesterolului din sange si contin o cantitate mica de calorii. Spanacul, varza kale si verdeturile sunt bogate in fitonutrienti, compusii naturali produsi de plante, au proprietati antioxidante benefice pentru vedere si sunt surse importante de vitamina K (asigura functionarea sanatoasa a sistemului nervos si a functiei cerebrale), vitamina C (ajuta la intarirea imunitatii), vitamina A (contribuie la sanatatea pielii si tine nivelul de colesterol sub control).    

*****

 

 


Despre Centrul de Studii despre Bere Sanatate si Nutritie

 

Centrul de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie este o entitate cu caracter stiintific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina - Aurelia Zugravu, lector universitar in cadrul UMF "Dr. Carol Davila", careia ii revine si calitatea de Presedinte in cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie, dr. Alin Popescu, medic primar in medicina sportiva si consultant in probleme de nutritie, detinand calitatea de Secretar general, si dr. Mihaela Begea, doctor in stiinte ingineresti.

 

Infiintat in luna decembrie a anului 2011 si lansat oficial in data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii stiintifice si diseminarea informatiilor in domeniu in randul comunitatii medicale si a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetarii de la noi din tara, Centrul finanteaza anual studii de cercetare in

domeniu, sub forma de burse acordate studentilor, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de varsta. Toate detaliile privind structura si componenta Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie pot fi gasite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

 

 

Pentru mai multe informatii:

Adelina Ionascu

The Public Advisors

Tel: 0753 047 591

E-mail: adelina.ionascu@publicadvisors.ro

 

 

0 comentarii721 vizualizări22 iulie 2020




rss 2.0
rss 2.0