Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Sanatate Miercuri 02 Decembrie 2020 - 6678 vizitatori azi
ZIUA NATIONALA FARA TUTUN - 19 NOIEMBRIE 2020.

ZIUA NATIONALA FARA TUTUN - 19 NOIEMBRIE 2020 - Ziua Nationala fara Tutun este marcata, in fiecare an, in a treia joi din luna noiembrie, in scopul sensibilizarii populatiei Romaniei in ceea ce priveste beneficiul renuntarii la fumat.  Agentia Nationala Antidrog (ANA) se alatura campaniei de marcare a acestei zile, prin activitati si masuri specifice menite sa informeze si sa traga un semnal de alarma cu privire la efectele nocive determinate de fumat in general.

Astfel, la nivel national, Agentia Nationala Antidrog, prin Centrele de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog, va desfasura o campanie on-line de informare, sensibilizare si constientizare cu privire la pericolele consumului de tutun si practicile comerciale ale companiilor de tutun.

Tema este in concordanta cu cea propusa anul acesta de Organizatia Mondiala a Sanatatii pentru marcarea Zilei Mondiale Fara Tutun #TobaccoExposed, care urmareste sa previna consumul de tutun in general, prin protejarea tinerilor de influenta industriei tutunului si prin demontarea miturilor si expunerea tacticilor de manipulare utilizate de aceasta industrie.

Prin activitatile realizate in cadrul campaniei de marcare a Zilei Nationale Fara Tutun, Agentia Nationala Antidrog isi propune sa contribuie la constientizarea tinerilor in legatura cu manipularea de catre companiile din industria tutunului, prin diversitatea produselor din tutun si atractivitatea design-ului, gratuitatea produselor etc., urmarind, in acelasi timp, informarea si educarea noilor generatii cu privire la riscurile fumatului activ si pasiv.

*** 

Potrivit rezultatelor Studiului in scoli privind consumul de alcool, tutun si droguri ilicite in Romania - ESPAD 2019, realizat de Agentia Nationala Antidrog:

  • Consumul de tutun in randul adolescentilor se mentine la valori similare celor observate in studiul anterior. Astfel, consumul de tutun de-a lungul vietii (care au consumat cel putin o data in viata) este de 49,5%, fata de 41% media europeana.
  • Diferentiat pe sexe, se observa valori asemanatoare ale consumului de tutun, atat in randul baietilor, cat si al fetelor, ceea ce inseamna ca fetele tind sa adopte acelasi comportament de consum (49,4% baieti, fata de 49,6% fete).
  • Consumul de tigari in ultimele 30 de zile (consumul actual) isi mentine un nivel similar celui observat in anul 2011, ajungand la 31,2%.
  • Consumul zilnic de tigari in ultimele 30 de zile revine la valoarea inregistrata in anul 2011, respectiv18,4%.
  • Fata de riscurile consumului de tutun, adolescentii au o perceptie mai scazuta asupra consecintelor nefaste la care se expun, in proportie de 12% acestia vazand un risc ridicat daca fumeaza ocazional. Aceeasi perceptie scazuta asupra riscului ridicat o au adolescentii si fata de consumul tigarilor electronice 1-2 ori, doar 9,1% dintre ei indicand in acest tip de comportament un risc ridicat. In schimb, 59% apreciaza ca fiind un risc ridicat sa fumeze unul sau mai multe pachete de tigari pe zi.

       

 

Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bistrita-Nasaud

0 comentarii581 vizualizări19 noiembrie 2020




rss 2.0
rss 2.0