Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Marti 07 Iulie 2020 - 10058 vizitatori azi
Tinutul Bistritei si Nasaudului inainte si dupa 1 Decembrie 1918.

De-a lungul celor 95 de ani de la marele eveniment de la 1 Decembrie 1918-ziua in care s-a vestit lumii intregi, prin hotararea adunarii nationale din Alba Iulia UNIREA TUTUROR ROMANILOR sub sceptrul Regelui Ferdinand I- si pana in momentul de fata, fiecare cetatean al Romaniei intregite a avut prilejul sa asculte, ori sa citeasca diferite pareri cu privire la felul, cum s-a infaptuit Unirea aceasta, si temeiurile care ii garanteaza trainicia ei.

De la inceput trebuie mentionat faptul ca, aceasta unire nu a rasarit din darnicia vreunei puteri lumesti, ci dintr-o tainica si indelungata pregatire istorica, temeiurile ei fiind adanci in sufletele si inimile poporului roman si de netagaduit.

1 Decembrie s-a implinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer !

De ce spun aceste lucruri ? In primul rand, mai ales prin faptul ca, strainii nu vedeau din capul locului, cu ochi buni intregirea Romaniei. Ei urmareau sa trezeasca in sufletele romanilor slabi de ingeri, doar indoiala, sustinand ca ea nu poate fi trainica si ca nu ar fi izbanda luptei si vredniciei neamului romanesc.

S-a intamplat de multe ori sa auzim astfel de pareri nu numai din partea strainilor, cu ganduri potrivnice, ci si din partea unor romani care, desi erau uni dintre acestia chiar oameni de isprava, nu se osteneau sa cugete mai indelung si mai patrunzator, inainte de a avea unele pareri indoielnice, cu privire la temeiurile UNIRII NATIONALE A TUTUROR ROMANILOR.

Aceasta unire de la 1918, nu poate si nici nu are cum sa fie infatisata, ca un dar, coborat asupra neamului romanesc, din increderea si simpatia puterilor, asa zise civilizate ale lumii, dar nici ca o alcatuire intamplatoare, rasarita din greselile dusmanilor de veacuri ale natiunii noastre.

Stim cu totii despre subjugarea romanilor, ba de stapanirea ungureasca, ba de stapanirea austriaca, ca sa nu mai vorbim de cea ruseasca, care nu au urmarit decat acumularea de profituri de pe urma stapanirii lor. Chiar si astazi, vedem cum noul centru de putere european, are cam aceleasi teluri, dar cu interpretari  mai evolutioniste.

Din acest motiv, noi toti cei ce formam natiunea romana, trebuie sa vedem UNIREA CEA MARE ca un fenomen firesc, al unei pregatiri istorice, de sute de ani, in cursul carora acest POPOR DE EROI si DE MUCENICI a izbutit sa-si apere cu uimitoare staruinte "SARACIA SI NEVOILE SI NEAMUL", ramanand impotriva tuturor navalirilor barbare si vremelnicelor stapaniri straine, in cea mai stransa legatura cu pamantul stramosesc in care, ca intr-un liman de mantuire, si-a putut adaposti traiul de-alungul vremilor de urgie.

Italianul Mazzini, prorocise Romanilor, inca inainte de 1848, ca nu vor izbuti sa-si cucereasca neatarnarea, libertatea si dreptatea, decat dupa ce: "vor fi cazut tarul Rusiei si imparatul Austriei".

Sfarsitul Primului Razboi Mondial au favorizat implinirea prorociei lui Iosif Mazzini.

Stim cu totii ca in 1917 s-a prabusit tarismul rusesc, iar in timpul revolutiei din octombrie 1918 s-a prabusit si monarhia austro-ungara, dandu-li-se posibilitatea romanilor din Bucovina ca si celor din Transilvania si Banat, sa-si rosteasca si ei cuvantul, pentru dreptul la o viata sub o singura stapanire nationala. Toata actiunea de organizare a Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia, s-a intreprins fara nici un amestec din partea Armatei Romane, fiindca la 1 decembrie 1918, oastea romana se afla" la granita cu Transilvania, pe Carpatii peste care, intr-un entuziasm de mare bucurie, Ardealul da mana cu sora lui mai mare, Romania".

Izbanda finala are insa in spate multe si grele incercari, prin care au trecut romanii ardeleni.

Cutitul asupririi imperiului bicefal din perioada 1867-1918, cand si tinutul Bistritei si al Nasaudului a facut parte din Imperiul austro-ungar, a ajuns la osul romanilor.

Despre toate aceste incercari grele, prin care au trecut ardelenii acelor timpuri, s-au scris mii de pagini. Bunicii si strabunicii nostri le-au simtit pe propria lor piele. Noi le stim astazi doar din scrieri si din povestile lasate  prin viu grai.

In cele ce urmeaza, stimat auditoriu, ma voi referii doar la unele aspecte intamplate in satele si orasele actualului judet Bistrita-Nasaud, cu romanii inrolati in armata imperiului bicefal, inainte de 1 decembrie 1918, schimbari produse dupa aceasta importanta zi, inclusiv despre intrarea trupelor romane in orasul Bistrita.

Se cunoaste destul de bine, de catre majoritatea ardelenilor, faptul ca, inca din anul 1914, guvernul maghiar prezidat de catre contele Tisza a dat nu mai putin decat 33 de ordonante, care au avut drept scop "de a inmultii mijloacele materiale spre a desavarsi politica de maghiarizare a romanilor ardeleni".

Prin aceste ordonante s-a realizat urmatoarele lucruri impotriva natiunii romane:

A fost suprimata libertatea presei romanesti din Transilvania;

A fost incalcata autonomia bisericeasca a romanilor transilvaneni;

Populatia romaneasca din Transilvania, care era majoritara, a fost pusa sub jurisdictia exceptionala a Curtii Martiale Maghiare;

Legea despre raspunderea tradatorilor de patrie, decretata in 1915 (vestita lege a XVIII maghiara) a inasprit si mai mult atmosfera de teroare in care traiau romanii transilvaneni de la izbucnirea Primului Razboi Mondial.

Era suficient un simplu denunt, pentru ca averea romanului denuntat, drept tradator, sa fie sechestrata, iar el sa fie internat in lagar, sau aruncat in temnita.

Temnitele unguresti din Brasov, Fagaras, Cluj, Szegedin, erau pline pana la refuz de acesti "tradatori", a caror singura vina era, de a se fi nascut romani pe pamantul romanesc al Transilvaniei".

Protopopi, preoti, batrani, femei si copii, umpleau lagarele special improvizate la SOPRON (langa granita cu Austria), sau la VEPERD.

Regimul aplicat miilor de nevinovati, ridicati in modul cel mai abuziv din caminele lor, a fost deosebit de aspru, daca judecam dupa nr. mortilor din lagare si inchisori.

Ordonanta 4000, emisa de guvernul maghiar in anul 1917, interzicea taranilor romani sa cumpere pamant la tara, chiar in propria lor tara.

In acelasi an 1917, guvernul Apponyi a infiintat o asa-numita "zona culturala" in sud-estul Transilvaniei, cu destinatia exclusiva sa asigure maghiarizarea completa a scolilor romanesti din districtele Nasaud, Trei Scaune, Brasov, Fagaras, Hunedoara si altele, adica in acele locuri in care, scoala romaneasca rezistase actiunilor de maghiarizare anterioare. Consecinta imediata a aplicarii acestei legi a guvernului Apponyi a fost desfintarea a 507 scoli primare romanesti din regiunile amintite mai sus.

"Persecutia meschina" a jandarmeriei se vedea zilnic in satele romanesti. Jandarmul maghiar de la tara si organele din subordinea administratiei maghiare, de la orase, comiteau zilnic nedreptati de toate felurile, fata de populatia romaneasca, care era lipsita de orice aparare.

Tratamentul si intrasigenta ungurilor a grabit practic procesul istoric din Transilvania.

In toamna anului 1918, haosul incepea sa domneasca in Ungaria, si mai ales in Transilvania, cu atat mai mult, cu cat, impotriva cererii insistente si de mai multe ori repetate de guvernul roman, Aliatii nu au dezarmat pe unguri, dandu-le posibilitatea sa se organizeze, spre a intreprinde o adevarata campanie de violente asupra populatiei romanesti. Pentru Ungaria, razboiul mondial a fost ocazia de a se rafui cu nationalitatile.

Dintre cei aproape 500.000 de romani mobilizati, 93% au fost trimisi pe fronturile din Carpatii galitieni, Ivangorod, Carasu italienesc, pana in Alpii Tretinului, iar imensa majoritate a ungurilor au fost retinuti acasa, ca mobilizati: in administratie, la cai ferate, posta, in industria de razboi si in garnizoane, pentru paza interna, spre a preveni razvratirile.

Jerfele Romaniei in cursul razboiului de intregire nationala au fost nespus de grele, pierderile in morti urcandu-se la cifra de 300.000, iar numarul invalizilor, vaduvelor si orfanilor de razboi fiind aproape indoit. Pagubele in bani au depasit suma de 33 miliarde lei aur.

    Un numar de 41.739 de romani au murit pe campul de lupta. Inca 11.275 au pierit in spitale, in pribegie si in  temnitele ungare.

Au ramas de pe urma ranilor capatate in lupte, 25.406 invalizi de razboi, 38.630 de vaduve de razboi si 79.226 orfani de razboi. In fiecare comuna din judet, avem ridicat cate un monument in memoria celor morti pe campurile de lupta, in Primul Razboi Mondial, morti care sunt unchii, bunicii sau strabunicii nostri. O jale mare pentru romanii din satele si comunele judetului nostru. Pe cotele celebrului munte San Gabriele, Regimentul austro-ungar 50 din Alba Iulia, compus in exclusivitate de romani (inclusiv din judetul Bistrita-Nasaud), a fost distrus in intregime in timpul memorabilelor lupte din 1917. Regimentele 43 Caransebes si 61 Timisoara si-au lasat mai mult de jumatate din soldatii lor, romani, in pamantul ce forma zona "di guerra italiana". A fost indreptatita de fapt, neancrederea austro-maghiarilor, de a evita trimiterea soldatilor ardeleni pe fronturile de lupta romanesti.

Un episod cutremurator, demonstreaza puterea sentimentului national al Ardealului, care infrangea si sentimentul datoriei ostasesti.

Printre rarii romani, scapati din neprevedere prin unitatile trimise pe frontul roman de la Ghimes, era sublocotenentul de rezerva Emil Rebreanu (1891-1917), fratele marelui romancier Liviu Rebreanu. Emil facea parte din regimentul de artilerie’Maria Luisa". Era un ofiter de mare merit, decorat pe frontul italian cu cea mai mare decoratie de razboi"Medalia de aur pentru vitejie".

La apropierea de trupele romanesti, tanarul ofiter a auzit tainica chemare a sufletelor de frati ce-i soptea dincolo de transee. Intre datoria de militar in armata austro-ungara si sfanta datorie sufleteasca de roman, sublocotenentul Emil Rebreanu a ascultat-o pe cea de a doua.

Intr-o noapte, el incerca sa treaca linia frontului, in pozitiile de lupta romanesti, ducand cu sine si planurile de amplasare a trupelor austro-ungare din sector. A fost surprins si arestat imediat.

Desi sfatuit de comandantul sau, care-l stima, si-l iubea, sa declare ca s-a ratacit-pentru a scapa de pedeapsa, el a refuzat, martrurisind cu mandrie intentia lui si dorinta de a fi impuscat, decat sa fie silit sa lupte impotriva fratilor.

A fost condamnat la moarte. I s-a refuzat cererea de a fi impuscat.

La 14 mai 1917 a fost spanzurat langa un parau, care facea inainte granita dintre Moldova si Ardeal, intr-un loc de unde scena putea fi vazuta si de catre soldatii din transeele romanesti. In momentul cand calaul i-a pus streangul la gat, Emil Rebreanu a strigat:"Traiasca Romania Mare!"

Pe locul executiei, devenit loc de pelerinaj anual pentru populatia din satele vecine, s-a ridicat un monument de catre "Societatea Mormintele Eroilor".

Recent, mai precis la 10 noiembrie 2012, in localitatea Palanca, judetul Bacau, s-a dezvelit un maret monument ridicat in memoria eroului martir, sublocotenentul Emil Rebreanu. La dezvelirea monumentului, alaturi de oficialitatile locale si cele judetene, a participat si secretarul de stat al M.Ap.N., Dan Tataru. Este extraordinar. Un judet ca Bacaul ridica doua monumente in memoria lui Emil Rebreanu, modelul eroului principal din Padurea Spanzuratilor, Apostol Bologa, iar judetul nostru, judetul de bastina al acestui erou, nu are ridicat niciun monument. Acest lucru trebuie sa ne dea de gandit.

Romanii din Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia, nevoiti sa lupte sub steaguri straine, au raspuns la mobilizare, s-au prezentat la acele unitati straine, dar in liniile de contact, pe aliniamentele de tragere, au facut ce le-a dictat constiinta nationala. Romanii supusi dominatiei austro-ungare, au inceput sa dezerteze. Numarul dezertarilor din armata a crescut de la 6.700 in 1914, la 38.000 in 1916, iar in primele luni ale anului 1918 au ajuns la 44.611 dezertari.

Din satele tinutului Bistritei si Nasaudului, grupuri de dezertori-"cadre verzi" cum li se spuneau acestora, oameni nesupusi concentrarii, se aflau in munti, de unde treceau in Tara Libera, afirmand ca:"in Romania daca pun mana pe arme, o fac pentru natiunea romana".

Inainte de evenimentul de la 1 Decembrie 1918, sub impulsul Consiliului National, romanii au inceput sa-si creeze consilii si garzi nationale, care sa asigure ordinea si siguranta publica, sa apere averea si persoana locuitorilor, in actiunea rapida de inlaturare a aparatului politic-administrativ maghiar.

Toate asezarile judetului, cu Vaile Rodnei, Nasaudului, Bistritei, Bargaului, Sieului, ca si cele ale Monorului, Gledinului si "Campia"-vor aduce in valtoarea luptei nationale contributia lor specifica, prin fapte de nestavilit, impunand prin vointa tuturor romanilor, unirea Transilvaniei cu Romania.

Populatia de la orase si sate, ajunsa in pragul diperarii, alunga autoritatile regimului opresor (notari, functionari, jandarmi).

Taranii din Silivasu de Campie, Cetan, Cuzdrioara, au ocupat pamanturile grofilor.

Taranii din satele sud-vestice ale judetului ataca curtile nobilare unguresti, isi impart cerealele, vitele si alte bunuri, obtinute de acesti grofi prin munca prestata la preturi de nimic de catre taranii romani. La Monor, Sieut si Mariselu, taranii incearca sa ocupe pamanturile mosierilor si declara padurile din imprejurimi drept propietatea lor (nov.1918).

Populatia saraca si infometata, indiferent de nationalitate, din satele judetului Bistrita-Nasaud, intocmai ca cei din intreaga Transilvanie-in vidul de putere ce s-a creat prin plecare, ori alungarea oficialitatilor compromise-devasteaza pravaliile, magazinele de alimente, depozitele de bauturi alcoolice, ale celor instariti sau a speculantilor. Pe toata Valea Somesului Mare, la Maieru, Sangeorz Bai, Ilva Mica si celelalte sate din jur, pe Valea Bistritei cu intregul sirag de asezari bargauane, Mariselu, Budacu de Jos, saracimea este deosebit de activa si hotarata sa-si faca dreptate.

In localitatile vestice: Spermezeu, Caianu Mic, pravaliile si carciumile sunt devastate si incendiate.

La Rodna, "rabalasul" s-a declansat in noaptea de 29 spre 30 octombrie 1918, cand multimea de neoprit a trecut la impartirea alimentelor (faina, grau, porumb, zahar) din depozitele cooperativei "HANGYA" (Furnica) si a societatii "FELSOMAGYARORSZAG" (Consumul), apoi au devastat alte 6 pravalii si carciumi ale comerciantilor: Mendeleny (La Pripanatie), Engel, Zoob, Naftaly, Rothel, Carnu.

Jandarmii unguri incercand sa se opuna devastarilor au ucis doua persoane: pe Ilie Flama si minerul Ianos Kulik. Gardistii rodneni achizitionasera deja doua lazi cu munitii, dintr-un transport sosit pe neasteptate, de la pichetul de jandarmi de pe Rotunda. Apoi , garda inarmata, sub comanda studentului Anton Malai, se deplaseaza la cazarma jandarmilor unguri, unde acestia sunt dezarmati fara nicio impotrivire. In aceeasi zi, dinspre comuna Sant a venit o companie de honvezi, cu carute trase de circa 10-12 perechi de cai. Fiind somati sa predea armele, carutele si caii, acestia n-au consimtit decat in fata judecatorului maghiar, care se mai gasea in comuna. Apoi, cu trenul din acea noapte au plecat, atat honvezii, cat si jandarmii unguri.

Victime omenesti, in asemenea imprejurari, au fost la Bistrita, precum si un copil in comuna Teaca.

Starea de spirit este descrisa intr-un raport adresat din Nasaud, Consiliului National Roman Central din Arad, la 19 noiembrie 1918, in care se arata: "Gloata in frunte cu soldatii eliberati ai caror numar incepand cu ultimele zile ale lunii noiembrie s-au adaos din zi in zi si s-a pus in miscare pe strazile Nasaudului si a inceput sa devasteze tutungeria si unele pravalii. In aceste imprejurari, masele de tarani, impreuna cu fruntasii localitatii, au declarat unanim si spontan suspendarea imediata a organelor administrative… si s-au luat masurile necesare pentru restabilirea ordinii".

Actiunile nasaudenilor sunt impulsionate si de destramarea garnizoanei militare Dej, cand acestia, in grupuri compacte, pornesc spre case". (1 nov.1918)

Unele dintre aceste informatii au fost date de catre Elena Balan (n.Scridon), sotia generalului Grigore Balan, si de catre Augustin Pop, protopop in satul Ocnita, comuna Teaca.

Pe la jumatatea lunii noiembrie 1918, la vestea intentionat lansata de catre comandantul garzilor nationale romane, din judetul Bistrita-Nasaud, capitanul Nicolae Anton, anume ca, romanii de pe Valea Bargaului vor ataca Bistrita, comandantul jandarmeriei maghiare a predat echipamentele si magaziile , parasind in graba orasul.

Foarte repede sunt inlaturate inscriptiile si emblemele regimului oprimator si inlocuite peste tot cu denumiri romanesti.

In primele zile ale lui noiembrie, la Rodna soseste medicul militar Florian Matei (1887-1964), viitorul general-locotenent in uniforma- model francez, fiu al Rodnei, care preia comanda garzii nationale pe intregul cerc cu resedinta la Rodna.

Anton Malai devine ajutor de comandant de garda nationala. Cu timpul, garda nationala a ajuns la aproape 70 de membrii, dispunand de 40 de arme, luate de la jandarmi sau aduse de pe front.

Pe 4 noiembrie s-a constituit garda nasaudeana, comandant fiind, mai intai, sublocotenentul Iuliu Oros, apoi Ioan Vidican. Iuliu Martian detine functia de comandant al garzilor nationale, pe intregul cerc pretorial al Nasaudului.

La 7 noiembrie s-a format un comandament general, care ingloba cele doua cercuri -Nasaud si Rodna, din nordul Vaii Somesului Mare; Iulian Martian senator pentru nordul Ardealului si comandant.

La Bistrita, la 4 noiembrie, s-a desfasurat o grandioasa adunare populara, concomitent cu cele de la Nasaud si Alba Iulia, in care a fost alcatuit Consiliul National Judetean: dr.Gavril Tripon-presedinte, alcatuindu-se cu acest prilej si Garda Nationala Romana, al carei comandant era dr. George Trif, care a trecut imediat la exercitarea functiei-constituirea garzilor comunale si asigurarea linistei, sigurantei si ordinii publuice.

Ofiterii garzii bistritene erau: lt.Grigore Balan (1896-1944), viitorul general-erou, cazut in luptele pentru eliberarea orasului Sfantu Gheorghe (luna septembrie 1944), lt. Cornel Ordace, lt.Emil Rebrean, lt.Alexandru Tarta, slt.-dr.Victor Man, Stefan Moldovan, Ioan Podoaba, Aurel Rebrisorean, George Tabara, medicul veterinar dr. Pavel Tofan (1881-1967), Iuliu Cosma, stegarul slt.Liviu Rusu (1897-1989), originar din Poienile Zagrii, viitor colonel-cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, medicul dr. Leon Barsan (1883-1962) si poststegarii Ian Sas si Liviu Butuc.

Cu acest prilej s-a raportat ca "geandarmeria in intregul comitat a fost dezarmata fara varsare de sange".

In ziua de 7 noiembrie 1918, dimineata, la cazarma honvezilor (astazi sediul Muzeului Judetean B.N.) de pe B-dul Grigore Balan, s-au intrunit toti membrii garzii nationale din Bistrita, in numar de circa 400-500 de oameni, in frunte cu comandantul lor, dr. George Trif, ofiteri, fruntasi si mult popor. Dupa ce s-a cantat "Pe-al nostru steag e scris unire" a urmat solemnitatea depunerii juramantului de catre membrii garzii, care se angajau sa pazeasca disciplina si ordinea buna, vor indeplinii, fara sovaire, propunerile Consiliului National Roman, recunoscandu-i numai acestuia dreptul de a da ordine in numele natiunii romane. Cu acest prilej s-a inmanat steagul tricolor garzii nationale.

Din Marele Sfat National Roman, ales la 18 nov.(1 Dec.1918) la Alba Iulia, au facut parte si urmatorii bistriteni si nasaudeni: Dr.Gavril Tripon-av.Bistrita, Dr.Vasile Pahone-av.Bistrita, Dr.Victor Onisor-av.Bistrita, Dr. Laurentiu Oanea-av.Rodna, si Dr. Alexandru Halita-av.Nasaud.

La doar patru zile dupa marele eveniment de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, , mai precis pe data de 5 decembrie 1918, soseste la Bistrita, cu trenul, Batalionul de Infanterie din Piatra Neamt, comandat de catre maiorul Coroama.

Batalionul a fost intampinat de catre o delegatie, dincolo de bariera orasului, la intretaierea soselei ce duce la Viisoara, cu linia caii ferate (exact sub pasarela de astazi a municipiului, unde este firma lui Moisan), unde coboara batalionul si, in sunete de fanfara se apropie de bariera orasului, unde ii asteapta o imensa multime in frunte cu preotii romani, sasi, reformati, izraeliti, si cu fruntasii nationalitatilor si paturilor sociale.

Acolo, au cuvantat reprezentantii autoritatilor, ale conducatorilor romani, sasi, unguri, evrei, ai meseriasilor, toti urandu-le un bun venit la ei acasa, in tara lor care se numeste de 5 zile, ROMANIA MARE. Convoiul si ostasii, in sunete de trompeta, inainteaza spre oras, unde, in piata mare a bisericii sasesti ii intampina"Reuniunea de cantari" si se incinge apoi o hora mare romaneasca, cu soldatii si civilii participanti.

Sosirea armatei romane a desteptat o imensa insufletire multimii bistritene. Soldatii romani, inrolati in pripa la sate, erau sumar echipati, parte din ei erau imbracati in straie taranesti si opinci, dar tinuta lor era ireprosabila-martiala.

In aceeasi zi, militarii au fost cazati in cazarmi si echipati din magaziile depozit-militar, cu tot ceea ce le lipsea.

Dupa preluarea puterii de Stat de catre Consiliul Dirigent, se schimba si situatia romanilor bistriteni, precum si infatisarea orasului si a judetului.

In judetul nostru este numit prefect, dr. Gavril Tripon.

In primavara anului 1919, mai precis in ziua de 26 mai 1919, regele Ferdinand I si regina, insotiti de o mare suita de ministri si generali, fac o vizita la Bistrita.

La scurt timp, printul Carol este exilat (mutat disciplinar) in garnizoana Bistrita. In ziua de 4 ianuarie 1920, Iorga si Vaida au venit si ei la Bistrita, pentru a-l vizita pe printul Carol.

Se stie ca printul Carol, dezertase de pe front in plin razboi, pentru a se casatorii cu Zizi Lambrino.

El spunea atunci: " Stiu bine, ca in 20 de ani Romania, ca toate celelalte tari, va fi republica, de ce sa fiu impiedicat atunci sa traiesc cum vreau ?"

La 1 august 1919, printul isi da demisia din calitatea de Principe Mostenitor al Coroanei Romaniei, ca la data de 26 ianuarie 1920, sa-si reia titlul de Principe Regal si sa-si arboreze steagul regal pe locuinta sa din Bistrita.

La 13 noiembrie 1919 se instaleaza Regimentul Vanatorilor de Munte in marea garnizoana Bistrita.

Comandantul, lt.col. printul Carol, invita intelectualii Bistritei, la serviciul religios ce se va oficia in Piata Mare.

Ca o paranteza, la datele pur istorice, pentru printul Carol, nu a lipsit nici chefurile aici la Bistrita.

Dupa un astfel de chef, a dat o serenada primarului sas Sanchen, iar la un bal mascat a disparut, intr-un moment dat, cu o frumoasa doamna, fiica unui cetatean sas. Cert este ca, dupa actul de la 1 Decembrie 1918, Bistrita a devenit una din garnizoanele mari si importante ale Romaniei din perioada interbelica.

Prin Dictatul de la Viena, din august 1940, Germania si Italia au obligat Romania sa cedeze Ungariei o suprafata de 42.000 km.patrati din Transilvania, cu o populatie de circa 2, 5 milioane locuitori, care au ajuns pana la 25 octombrie 1944 iarasi sub ocupatie straina, prin instalarea in septembrie 1940 a administratiei militare maghiare, o administratie dura, ce a facut mari jertfe poporului roman.

Prin actul istoric de la Alba Iulia, s-a incheiat un capitol dureros din istoria romanilor transilvaneni, inaugurandu-se o era noua, care n-a fost insa nici ea scutita de momente dificile si nici crutata de profunde suferinti, pana in zilele noastre. Dupa sute de ani de incatusari, de intoleranta si de asupriri, romanii au gasit in sfarsit elementul vital al evolutiei lor normale: LIBERTATEA, care astazi nu este insa exprimata dupa adevaratele ei reguli democratice. Un indemn adresat in incheiere tuturor romanilor, asadar, pentru fiecare roman in parte si pentru intreg Neamul nostru cel romanesc, inima si fruntea sus ! Avem si de ce! La Multi Ani Frumosi Romanie!

 

Col.(r.) Cordovan Ioan.

1 comentariu9023 vizualizări30 noiembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0