Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Marti 07 Iulie 2020 - 9900 vizitatori azi
Povestea lui Carol al II-lea. De pe frontul din Ungaria, Carol ajunge in garnizoana Bistrita.

O poveste despre Carol scoasa dintr-un jurnal si insemnari de razboi. Aproape toti cei ce iubesc istoria tarii, istoria judetului Bistrita-Nasaud, cunosc faptul ca, in Bistrita a fost mutat disciplinar printul mostenitor Carol al II-lea. Tot ceea ce se cunostea era vag, cu niciun element concret.

Printr-o intamplare fericita am intrat in posesia temporara a unui jurnal si insemnari de razboi 1916-1920, 1941-1943, scris de colonelul Vasile Scarneci in lucrarea monografica "Viata si moartea in linia intai"-publicata de Editura Militara 2012-Bucuresti.

Vasile Scarneci a ajuns ofiter in armata romana, fara a avea studii militare. Datorita participarii in Primului Razboi Mondial, si cel de-al Doilea Razboi Mondial, ajunge pana la gradul de colonel.

La sfarsitul anului 1917, sublocotenentul Vasile Scarneci a primit ordinul de mutare la Regimentul Vanatorilor de Munte din Targu Neamt, o arma de elita aflata la incepaut de drum in armata romana (la sfarsitul anului 1916, se infiintase un batalion) dar care avea un sprijin deosebit prin faptul ca printul Carol era comandantul nominal al acestei unitati, secondat de adevaratul ei organizator Locotenent-colonelul Virgil Badulescu.

A fost o perioada dificila pentru Romania, inceputa prin armistitiul de la Focsani si agravata de Pacea de la Bucuresti, sub amenintarea dubla: a invaziei Centralilor si a haosului provocat de trupele ruse bolsevizate.

Conform prevederilor pacii, armata romana a fost demobilizata si redusa numeric, conform statutului de tara invinsa al Romaniei.

In aceste conditii grele, autoritatile romane au reusit sa pastreze capacitatea combativa a armatei, pregatind-o in secret pentru revenirea in razboi.1

Atunci, printul Carol avea gradul de Locotenent-colonel si paraseste comanda regimentului pentru cunoscuta aventura cu Zizi Lambrino, finalizata prin casatoria de la Odesa.

A doua mobilizare a armatei romane si reintrarea Romaniei in razboi, vor gasi trupele vanatorilor de munte printre trupele care au defilat in Bucuresti, la 1 Decembrie 1918, consfintind infaptuirea Romaniei Mari.

In iulie 1919, Carol revine la comanda Regimentului de Vanatori de Munte, unitate care s-a angajat in Campania impotriva Ungariei bolsevice, pentru apararea Romaniei Mari.

Spre sfarsitul anului 1919, Regimentul Vanatorilor de Munte s-a intors in tara.

Se cunoaste ca"zburdalnicul"principe Carol nu renuntase inca la proaspata sa consoarta, acest regiment avand de suferit.

Din ordinul lui Ferdinand, orasul desemnat ca si garnizoana de pace a fost Sighetul Marmatiei. In ultimul moment aceasta garnizoana s-a scimbat cu garnizoana Bistrita, ca semn al marinimiei Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.

"Se stie ca in ziua de 26 mai 1919, Regele si Regina, insotiti de o mare suita de ministri si generali, fac o vizita la Bistrita. Sunt primiti intr-un mod deosebit de inaltator de catre toata intelectualitatea si intreg poporul bistritean in frunte cu prefectul Tripon. Participa si nasaudenii cu plutonul de graniceri veterani cu steagul lor ciuruit de gloante."2

Probabil ca in acest moment s-a si stabilit venirea lui Carol la Bistrita.

Din perioada existentei si stationarii acestui regiment la Bistrita, putem evidentia infiintarea unui centru de instructie pentru schi, centru ce coincide cu "inceputul schiului in armata noastra", condus de capitanul Emil Palangeanu si de sublocotenentul in rezerva Theodor Rosetti-Solescu, "un vechi si priceput schior trait prin strainatate".3

Printul Carol, atat de hulit in epoca, dar si dupa, a fost bine apreciat in privinta capacitatii de comanda, ceea ce, dupa stiinta corpului de cadre ale timpului, a fost un lucru foarte rar, in randul contemporanilor acelei perioade.

Este perioada cand printul Carol epuizase toate episoadele unei biografii nefericite, atat pentru el, cat si pentru tara.

Fiind vorba de Vasile Scarneci, faptul ca intr-o zi a ramas in cazarma mult peste program, principele Carol i-a reprosat acestuia, de ce nu-i lasa ostasilor cele cateva ceasuri de "libertate" la care tanjeau.

Tot Carol a fost acela care a rezolvat intr-o maniera convingatoare si dilemma vanatorilor de munte: este schiul un sport sau este si util misiunilor militare ?

In acest sens, Carol a ordonat o misiune in pasul Tihuta, pe timp de iarna, misiune ce s-a desfasurat jumatate pe jos, jumatate pe schiuri, ceea ce a transat definitiv disputa: "Ce a fost de demonstrat s-a demonstrat!"

Astfel s-a demonstrate utilitatea schiului in armata.

Jurnalul si insemnarile de razboi ale colonelului veteran de razboi, Vasile Scarneci, descrie foarte interesant aspectele eforturilor depuse de familia regala pentru a-l determina pe Carol sa renunte la casatoria cu Zizi Lambrino, scop in care, prin cazarma vanatorilor de munte, s-a perindat Nicolae Iorga, Alexandru Vaida-Voivod, "un colonel din armata engleza".

Colonelul Scarneci descrie pe larg "negocierea" decisiva purtata de profesorul Gheorghe Mugur si care, in opinia lui, ar fi condus la obtinerea acordului lui Carol de a renunta la Zizi Lambrino.

Vizita perechii regale si o parada militara in Bistrita, desfasurate in zilele Craciunului 1919, au consfintit pentru vanatorii de munte, rezolvarea afacerii Zizi Lambrino si sfarsitul surghiunului in garnizoana Bistrita.

In calitatea sa de comandant, Carol nu se sfia sa fie extrem de dur cu toti cei care nu au fost capabili sa inteleaga ca "rolul sau de comandant nu este numai de a duce la indeplinire ordinele, ci si de a-si pastra oamenii in viata".4

Se stie ca in perioada 1916-1919, in Romania s-au ordonat si executat trei mari mobilizari (15 august 1916, octombrie 1918 si iulie 1919).

In dupa-amiaza zilei de 19 iulie 1919, o zi memorabila pentru vanatorii de munte, trei batalioane de ostasi, unul si unul, mai frumosi si mai falnici ca oricand au trecut fara cadenta (asa scrie la carte) peste Tisa, in adevarata pusta ungara.

Regele Ferdinand in uniforma vanatorilor de munte, cu palaria alpina, Regina Maria, in tinuta Crucii Rosii, cu marama alba fluturand, au tinut sa cinsteasca trecerea acestor trupe peste Tisa.

Suveranii romani au insotit cu privirea lor pana la trecerea ultimului ostas peste Tisa. Alaturi de suverani erau Ionel Brateanu, maresalul Prezan si o numeroasa suita.

Trebuie mentionat faptul ca la comanda vanatorilor de munte, la trecerea peste Tisa, era colonelul Badescu Job, fiindca titularul, principele Carol al Romaniei, a ramas acasa langa muierea sa Zizi.

Imediat dupa acest moment istoric, dar oarecum falnic, de trecere a Tisei, au si inceput contactele armate cu elementele Diviziei de secui.

Suveranii au stat sub traiectoria artileriei romanesti care a deschis focul. Cateva obuze inamice au explodat in preajma familiei regale, fara repercusiuni.

Dupa trecerea Tisei, suveranii l-au chemat pe colonelul Job Badescu. Regina i-a inmanat daruri pentru ofiteri si ostasi si l-a intrebat cum se simt vanatorii de munte. Colonelul Badescu i-a raspuns: "Suntem plini de ardoare si avant majestate, dar ne lipseste comandantul (Principele Carol), am dori sa-l avem in fruntea noastra."5

Regina i-a raspuns: "Badescu, spune vanatorilor de munte ca-l vor avea foarte curand."6

Nu a trecut mult timp si, in oraselul ungar Jaszberney, intr-o zi de repaus, catre seara, s-a dat alarma !

A sosit, in atasul unei motomitraliere"KLINO", principele Carol, sa-si reia comanda regimentului.

Suveranii si-au onorat cuvantul regesc. Regimentul s-a adunat in parcul oraselului, unde a fost primit comandantul titular, Principele Carol.

La masa de seara din gradina unui restaurant, este invitat si primarul cu notarul urbei.

Acestia "au ramas paf cand au aflat ca vorbesc cu Tronorokos (mostenitorul tronului)."

A doua zi, cu 120 de carute cu cai aprigi, rechizitionate din localitate din ordinul personal al principelui Carol, dat primarului maghiar si impartite frateste pe companii, vanatorii de munte s-au imbarcat si in trap, uneori chiar in galop, au tasnit spre Budapesta.

Dupa un ceas de inaintare rapida, coloana regimentului de vanatori de munte s-a angrenat intr-o apriga batalie, de o zi si o noapte, cu Divizia Alba a generalului Kratochwil, acesta predandu-se in final, intelegand ca nu mai are rost sa lupte in folosul rosiilor.

Dupa aceasta batalie a urmat inclestarea directa cu trupele lui Bela Kun si a acolitilor lui, Vago si Szamuely7.

In noaptea de 3 spre 4 august 1919, regimentul lui Carol se afla cu Batalionul 1 pe aeroportul Kobanya si cu Batalionul 2 si 3 la Godollo, resedinta fosta a imparatilor Austro-Ungariei.

Trufia maghiara a fost invinsa, si opincarii romani, au dovedit inca odata, ca stiu sa-si impleteasca vitejia cu omenia si cu marinimia.

Originea noastra geto-traco-dacica, atat de mult contestata de unguri, si-a gasit aici, pe pamantul Ungariei, adevaratul inteles.

Vanatorii lui Carol au intrat in poarta orasului dinspre Kobanya, au trecut Dunarea pe podul cu faima, de lanturi (Lanchid), numit Erzsebet (Elisabeta).

Au urmat o serie de actiuni militare romanesti in zona, inclusiv in inima Budapestei.

Prin locurile ocupate, localnicii unguri, le povestesc romanilor ororile savarsite de Bela Kun si de catre acolitii lui.

Actiunile militare romanesti in zona teritoriului ungar au durat pana spre sfarsitul lunilor octombrie- noiembrie 1919, cand oastea romana au predat unitatilor maghiare teritoriul ocupat timp de patru luni, cu toate stabilimentele publice in buna stare de functionare.

La predare ungurii s-au aratat foarte multumiti de felul cum le-au fost gospodarit avutul national si in mod public au adus elogii partii romane.

In acest moment, apare si marea problema romaneasca.

Principele Carol, mostenitorul tronului, nu se impacase cu familia regala pe chestia Zizi Lambrino, iar regimentul nu avea voie sa se intoarca la Bucuresti, de unde plecase.

Pentru regiment si principele Carol se destinase ca pedeapsa garnizoana Sighetul Marmatiei.

Autorul jurnalului chiar a facut comparatia:"Ce sa-i faci, caci oaia…si capra trag ponoasele…"

Pe drum spre patrie, s-a indulcit pedeapsa si s-a hotarat in final garnizoana Bistrita: conform aprecierii autorului, "ce mi-e tanda, ce mi-e manda !"8

Pe la sfarsitul lunii octombrie (noiembrie), Regimentul Vanatorilor de Munte a ajuns in oraselul Bistrita, o localitate pitoreasca, arhaica, cu populatie in majoritate sasi, buni gospodari, dar cam sectari.9

De abia ajunsi in garnizoana Bistrita, Locotenent-Colonelul Badescu Job, impreuna cu maiorul Lascar si Locotenentul Vasile Scarneci s-au deplasat la Turnu Magurele, de unde au adus 800 de recruti la Bistrita.

Odata stabiliti in Bistrita, in preajma Craciunului (1919) a sosit profesorul Mugur, care a fost mentorul principelui Carol, inca de pe vremea adolescentei acestuia (in Asociatia Cercetasilor).

La masa de seara de la popota, unde intamplator au fost invitate si sotiile ofiterilor, dupa desert, a luat cuvantul parintele Vasilescu, confesorul regimentului, dar dupa cateva fraze patetice, principele Carol i-a spus, mai in gluma mai in serios:"Stai jos parinte, vorbesti nazbatii !"

Dupa un timp, s-a ridicat profesorul Mugur care a zis urmatoarele: "Alteta regala, ti-am fost indrumator, iti cunosc toate cutele sufletului si comoara de inalte si distinse calitati cu care te-a inzestrat Atotputernicul Dumnezeu. Trecutul stramosilor, mosilor si parintilor Tai a fost plin de glorie. Imprejurul Tau se gasesc astazi ofiteri cu insemnele celor mai glorioase fapte de arme savarsite pe campurile de batalie, priveste-i ! Toti asteapta sa te vada rege, imparat. Intreg poporul Romaniei Mari, faurita de gloriosul tau parinte, priveste spre Tine cu mari nadejdi. Unchiul si matusa Ta, Regele Carol I si Regina Elisabeta, se odihnesc astazi in lacasul de veci, Manastirea Curtea de Arges, unde la timpul sorocit de Atotputernicul, se vor odihni toti urmasii regali. Acest lacas sfant, ce a fost durat de mesterul Manole, care si-a zidit iubita in meterezul acestuia si numai astfel a putut da neamului sau acest templu frumos de inchinaciune crestineasca. Ziditorul lumii, Atotputernicului Dumnezeu ii poruncise aceasta. Zideste-o si tu. Alteta regala, parintii Tai o cer, poporul intreg o cere".10

Dupa un scurt timp de tacere, Principele Carol se ridica, soarbe din paharul de sampanie, il arunca in tavan si apoi spune: "Hai, Mugur, mergem!"

A doua zi dimineata, cu primul tren, profesorul Mugur, radios, plin de fericire, cu patalamaua in buzunar, pleca la Bucuresti. Mostenitorul tronului a rupt orice legatura cu Zizi Lambrino si astfel aceasta acuta si trista poveste a luat sfarsit.

La Tihuta, ia fiinta Centrul de Instructie de schi, condus de maiorul Emil Palangeanu si de sublocotenentul Rosetti Solesco, un vechi si priceput schior, trait prin strainatati. Este inceputul schiului in armata.

La popota, se discuta uneori cu multa aprindere daca schiul este si un mijloc necesar si practic de locomotie pe timp de iarna, fie in munti, fie la ses.

Parerile erau impartite, pro sau contra. Principele Carol era neutru.

Intr-o buna zi, ordona: "Maine dimineata, la ora 8.00, toti ofiterii echipati de iarna, cu hrana rece pentru 3 zile, vor fi adunati in curtea cazarmii. Vom merge la Tihuta." Zis si facut. A doua zi, la ora fixata, Printul Carol a primit raportul. Ningea si batea un vant aspru. Cei mai batrani si mai rotofei erau mofluzi. Cine i-a pus ? S-a facut incolonarea pe grade si vechime si hai la drum. S-a trecut prin satul Iad (nume predestinat).S-a mers pe Valea Bargaului si de-abia catre seara s-a ajuns in Prundu Bargaului, unde s-a si poposit peste noapte. Printul Carol era insotit si de colonelul Nicolae Condescu, aghitantul sau, un om mai in varsta si cam plinut la trup.

Cei mai batrani, rupti de oboseala, au trecut repede la odihna, cei mai tineri, impreuna cu Principele Carol, s-au pus la un pahar de vin, la sueta.

A doua zi, punct la ora 8.00, incolonarea. Incepe suisul si zapada se ingrosa din ce in ce. Se mergea cu randul la deschiderea partiei. Principele se executa ca oricare altul, desi aghitantul sau era foarte grijuliu. Se mergea din ce in ce mai greu. Oboseala si-a spus cuvantul. La un moment dat Principele a ordonat oprirea coloanei, intreband:"Mai este cineva de parere ca schiul este numai un sport ?" Cativa incapatinati, au persistat. "Atunci inainte mars !"…Ce a fost de demonstrat s-a demonstrat. Prin aceasta, principele Carol a statornicit in mod practic, aici pe Valea Bargaielor, despre utilitatea schiului in armata, dovedind, odata mai mult, bunul sau bun simt [sic!].

A doua zi s-au intors la Bistrita pe un drum batut, cu febra musculara si guturai. Acest lucru s-a datorat contristilor.

Vestea dusa la Bucuresti de catre profesorul Mugur a fost primita cu multa bucurie de catre capul familiei regale, Regele Ferdinand, care a si transmis vestea ca"intreaga familie regala va veni aici, la Bistrita-Nasaud, leaganul marelui George Cosbuc, pentru a praznui sarbatorile Nasterii Domnului in mijlocul vanatorilor de munte.

S-au facut pregatiri pentru primirea inaltilor oaspeti regali.

In ajunul Craciunului, cu un splendid tren regal, au sosit la Bistrita, Regele Ferdinand, Regina Maria, principesa Elisabeta, Marioara, Ileana si principele Nicolae.

Au fost imbratisari afesctuoase si duioase, cu lacrimi de bucurie. Toti privitorii au asistat cu emotie si bucurie la aceasta afectuoasa manifestare de impacare, "intoarcerea fiului ratacit".

Pe un imens brad din curtea popotei, Regina Maria a insirat multe si frumoase daruri. Era pomul de Craciun al vanatorilor de munte din Bistrita.

Regina Maria si ceilalti membri ai familiei regale au impartit personal, ofiterilor, subofiterilor si ostasilor darurile de Craciun. In Ajun, corul militarilor a plecat la colindat, luand la rand autoritatile civile si militare cu :"Buna dimineata la Mos Ajun", "O ce noapte minunata", "Florile dalbe", etc.

Prefectul judetului, batranul Gavril Tripon (in cartea lui Vasile Scarneci aparand Ghedeon Tripon), latinist din cap in talpi, privind de la fereastra si vazand intre coristi pe principele Carol, a iesit in ograda si, coplesit de emotie si lacrimi, a spus:"Alteta Regala, bunul si milostivul Dumezeu mi-a harazit mie, acuma, la adanci batranete sa fiu colindat in Ajunul Nasterii Mantuitorului de catre un fiu de imparat, Imparatul Romaniei Mari. Va multumesc, Alteta Regala, si dumneavoastra, domnilor ofiteri, pot merge acum fericit in imparatia cerurilor."11

De la casa prerfectului Tripon, grupul de colindatori s-a indreptat spre trenul regal. De la ferestrele trenului, intreaga familie regala a primit cu bucurie colindele ofiterilor. La intoarcerea spre oras, colindatorii s-au despartit de Principele Carol, lasandu-l sa mearga acasa, dar nu pentru mult timp, deoarece colindatorii s-au dus la domiciliul acetuia si au inceput sa-l colinde. Cu toata avaritie binecunoscuta, Carol i-a tratat cu fel de fel de bunatati, dintre care bauturica nu a lipsit.

A doua zi, catre ora pranzului, in piata targului a avut loc o impresionanta parada militara.

Peste 2000 de ostasi, aliniati snur, au fost trecuti in revista de intreaga familie regala, dupa care Regimentul Vanatorilor de Munte, in cap cu Pricipele Mostenitor Carol, comandantul lor, pe front de pluton, cu armele in cumpanire si in pas alergator, a defilat in fata marelui sau rege, Ferdinand I, imbracat in tinuta vanatorilor de munte.

Era o zi frumoasa de Craciun, cu omat cristalin, o zi pe care participantii nu au uitat-o niciodata.

A patra zi de Craciun, trenul regal a plecat spre Bucuresti. Ofiterii si subofiterii care au plecat in concediu pentru sarbatorile de iarna au fost invitati sa calatoreasca cu trenul regal.

La inceputul lunii mai 1920, pregatirile pentru marea sarbatoare a armatei erau in toi. La 6 mai, Regimentul Vanatorilor de Munte a plecat definitiv din Bistrita, la Bucuresti, unde a defilat in ziua de 10 mai, in fata statuii lui Mihai Viteazul, primul intregitor vremelnic de neam, si in fata marelui Rege Ferdinand I, al doilea si pe veci intregitor de neam.

Un aspect deosebit de important este faptul ca, aparitia acestei carti, de 616 pagini, deosebit de bine documentata , "Viata si moartea in linia intai" a colonelului Vasile Scarneci, ne da posibilitatea sa investigam in viitor, unele aspecte noi si inedite, din Registrul Istoric si Jurnalul actiunilor militare a Regimentului de Vanatori de Munte din Targu Neamt, aruncat in bataliile pentru eliberarea partii de Nord-Vest a Romaniei, fortarea Tisei si eliberarea Ungariei de sub conducerea bolsevica a lui Bela Kun. Vom afla si alte aspecte privind stationarea acestui regiment, comandat de principele Carol, aici la Bistrita.

.


A consemnat, col.(rtg.) Ioan Cordovan.

 

 

 

 

 .

 

 

1. Ion Pavelescu, Adrian Pandea, Eftimie Ardelean-"Proba focului. Ultima treapta spre Marea Unire"-Editura Globus-Bucuresti 1991, p.333-336.

2. Participarea nasaudenilor consemnata si in "Anuarul liceului roman graniceresc din Nasaud. Anul scolar 1918-1919. Publicat de Emil Domide", Bistrita, 1919, pg.10-11.

3. Vasile Scarneci"Viata si moartea in linia intai"-Editura Militara -Bucuresti-2012, pg.10.

4. Vasile Scarneci "Viata si moartea in linia intai"-Editura Militara-Bucuresti 2012, pg.25.

5. Ibidem-pg.92.

6 Ibidem-pg.92.

7 Ibidem-pg.93.

8 Ibidem-pg.101.

9 Ibidem-pg.102.

10 Ibidem-pg. 104.

11 Ibidem-pg.106

0 comentarii9961 vizualizări24 februarie 2015




rss 2.0
rss 2.0