Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Duminica 12 Iulie 2020 - 282 vizitatori azi
75 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga.

In ziua de 28 noiembrie 1940, postul national de Radio a transmis urmatorul Comunicat din partea Consiliului de Ministri: "In seara zilei de 27 noiembrie a.c. profesorul Nicolae Iorga a fost ridicat de catre o echipa de necunoscuti de la locuinta sa de la Sinaia. Masurile grabnice luate in cursul noptii de catre autoritati pentru a aflarea si eliberarea fostului prim-ministru au ramas fara rezultat. In dimineata zilei de 28 noiembrie a.c. Legiunea de jandarmi Prahova a gasit corpul neinsufletit al profesorului Nicolae Iorga in comuna Strejnic (judetul Prahova) strapuns de 6 gloante de revolver. Guvernul este in cautarea vinovatilor, carora li se vor aplica sanctiuni, potrivit legilor in vigoare". "Necunoscutii" erau legionari, care au dus la indeplinire o decizie luata de conducerea Miscarii Legionare. Horia Sima, care luase locul lui Corneliu Zelea Codreanu la conducerea Miscarii Legionare, avea sa scrie in cartea sa intitulata "Era libertatii. Statul National-Legionar" ca intocmise o lista cu principalii responsabili pentru asasinarea legionarilor in timpul dictaturii lui Carol al II-lea, pe care nu l-a trecut pe N. Iorga, deoarece arestarea lui "ar fi facut o mai mare valva decat a tuturor celorlalti oameni politici la un loc". Ca urmare, inainte de a-l aresta, "trebuia organizata contra lui o campanie de presa de cateva luni, pentru a-i dezgropa trecutul plin de pacate si a-i smulge masca onorabilitatii".

Campania a inceput la 10 septembrie 1940, prin ziarul "Porunca vremii", unde I. P. Prundeni a publicat articolul intitulat "Disectia unui calau - Nicolae Iorga, in care profesorul era "gratulat" cu expresii precum: "zderanta apostolica", "sinistra vedenie cu barba si umbrela", "omul cu ochii bulbucati", cu "lungile lui unghii ca o reminiscenta de caverna" etc. Urma acuzatia: "Cea dintai condamnare a lui Corneliu Codreanu apartine initiativei d-lui Iorga". Ca urmare, acesta era considerat "calaul" Capitanului. La campania de denigrare a lui Iorga s-au asociat Constantin Noica, Horia Stamatu, Ilie Radulescu s.a. Dupa o asemenea campanie, s-a trecut la lichidarea fizica a lui N. Iorga. Despre aceasta crima, Horia Sima avea sa scrie ca, de fapt, legionarii nu erau vinovati. Vina "cade intreaga asupra lui Iorga. El este autorul moral al propriului sau asasinat". Cenzura nu a permis publicarea nici unui articol consacrat lui N. Iorga, nici macar a anuntului familiei privind locul, ziua si ora inmormantarii. La 28 noiembrie, generalul Ion Antonescu l-a primit pe Constantin Radulescu-Motru, presedintele Academiei Romane. Cu acest prilej, Conducatorul Statului s-a declarat de acord cu organizarea unei sesiuni comemorative, la care sa se rosteasca un scurt discurs, dupa care academicienii sa asiste la procesiunea funerara de la cimitirul Bellu, dar fara ca cineva sa ia cuvantul. In ziua de 29 noiembrie, Radulescu-Motru a tinut in plenul Academiei un cuvant omagial, apreciind ca "Nicolae Iorga a intrupat puterea de munca intelectuala a neamului nostru in cel mai inalt grad", a fost "o figura de legenda inca din timpul vietii, si care va castiga in grandoare cu cat timpul va trece". De-a lungul celor sapte decenii si jumatate care s-au scurs de la moartea lui N. Iorga, au existat persoane care au indeplinit misiunea de a distruge "grandoarea" acestei personalitati. Dupa asasinarea fizica, au urmat mai multe tentative de asasinare morala a profesorului. Prima a fost dirijata de ocupantul sovietic, iar persoana care s-a pretat la acest rol se numea Isak Ludo. Acesta a publicat in revista "Raspantia" din 15 decembrie 1944 un masiv articol cu acuzatii care intreceau cu mult pe cele proferate de legionari.

Ludo considera ca articolele publicate cu prilejul implinirii a patru ani de la moartea lui Iorga erau "o flecareala sentimentala". In relitate - aprecia Ludo - lucrarile de istorie publicate de Iorga "nu aveau nici o valoare", iar intrega sa activitatea publica nu era decat "o instigatie antisemita". Prin aceasta, "a anticipat Transnistria" (deportarea evreilor in timpul lui Antonescu). Mai scria Ludo ca N. Iorga "a fost tot ce poate fi mai strain de democratie". Gazetarul nu a ezitat sa lanseze acuzatia absurda potrivit careia Iorga ar fi promovat o politica a diversiunii, care "se cheama pe romaneste national-socialism. Adica hitlerism". A mers atat de departe, incat a justificat uciderea sa de catre legionari: "Cu arma pe care le-a pus-o chiar el in mana. As zice chiar cu propria lui mana. Nu a fost ucis. S-a sinucis. Vinovat e numai el". In fond, prin asemenea elucubratii, Ludo il parafraza pe Horia Sima. Atacul impotriva lui Iorga nu a fost singular. I. Ludo a facut "cariera" prin denigrarea valorilor istorice si culturale ale poporului roman. El il acuza pe G. Calinescu, la 15 mai 1945, ca a inclus in "Istoria literaturii romane" autori reactionari, precum Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic si Al. Bratescu-Voinesti. Sprijinit de Iosif Chsinevschi, Leonte Rautu si Silviu Brucan, timp de un deceniu, I. Ludo a fost un autor in "voga", publicand mai multe volume, in care ridiculiza personalitatile aflate in conducerea Romaniei din perioada interbelica. Pentru romanul "Domnul general guverneaza", tiparit in 1953, prin care-l badjocorea pe generalul Averescu, I. Ludo a primit Premiul de Stat. Coreligionarul sau, rabinul sef Alexandru Safran avea sa-l caracterizeze astfel: "Ludo tipareste la Editura de Stat tomuri groase, tomuri de otrava, castiga averi din noroiul ce-l arunca asupra trecutului romanesc".

Mesajul lansat de Ludo a fost continuat de Mihail Roller, care a primit misiunea de a-l "desfiinta" pe N. Iorga ca istoric. In "Istoria R.P.R.", Roller scria ca, in lucrarile sale, N. Iorga insira fapte "fara legatura intre ele, patrunse de idei sovine in care domina in cele mai multe cazuri actiunile regilor si ale reprezentantilor clasei stapanitoare". Acestea erau "expresia unei conceptii antistiintifice", in timp ce o "adevarata istorie stiintifica poate fi alcatuita numai pe baza invataturii marxist- leniniste". Oarecum curios, lui Roller i s-au asociat carturari veritabili, precum I. D. Suchianu si Constantin Daicoviciu. Ca urmare, cartile lui Iorga au fost interzise, trecute la "fondul special" al bibliotecilor, multe dintre ele fiind arse. O prima actiune de "recuperare" a lui N. Iorga s-a inregistrat in 1957, cand s-a mentionat ca profesorul a fost solidar cu taranii rasculati in 1907. Apoi, in 1965 s-au marcat oficial, 25 de ani de la asasinarea lui N. Iorga, printr-o sesiune stiintifica desfasurata la Academia R.S. Romania, inaugurarea Casei Memoriale "N. Iorga" la Valenii de Munte etc. In anii urmatori au fost editate mai multe volume scrise de N. Iorga, s-au publicat studii si carti dedicate acestuia (intre autori aflandu-se Barbu Theodorescu, Mihai Berza, Titu Georgescu, Valeriu Rapeanu, Gh. Buzatu, Petre Turlea, Georgeta Penelea s.a.).

Dupa 1989 curentul antinational s-a revigorat, in domeniul istoriografiei principalul "combatant" fiind Lucian Boia. Acesta a primit misiunea de a prezenta istoria romanilor ca o succesiune de "mituri", promovate de A. D. Xenopol, D. Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu si alti istorici. Cu multa ravna, Boia a desfasurat o ampla campanie de negare sau de aruncare in derizoriu a momentele esentiale din istoria poporului roman si personalitatile sale emblematice. In privinta lui N. Iorga a recurs la falsificari, omisiuni si interpretari tendentioase, unele de-a dreptul penibile. De exemplu, dupa ce ii critica pe istoricii care au sustinut continuitatea populatiei daco-romane pe teritoriul Daciei, Boia afirma: "Dupa atatea tentative, din pacate imaginare, terenul ramanea gol. Pentru a-l acoperi, Iorga a sugerat organizarea autohtonilor, dupa retragerea aureliana, in ceea ce numea Romanii populare, solutie nu tocmai explicita, dar care a parut multora versiunea salvatoare, invocata de diversi autori pana astazi". Specialistii in materie - intre care Ioan-Aurel Pop - au demonstrat faptul ca ideea lui Iorga era nu numai originala, dar si intemeiata. Boia nu a cercetat si nu cunoaste subiectul, dar si-a indeplinit misiunea de a sustine ca la venirea ungurilor in Transilvania acest teritoriu era gol, astfel ca aceasta apartine de drept Ungariei.

In acelasi spirit, Boia scrie: "Iorga tine sa integreze intr-o timpurie Tara Romaneasca spatiul complet al Romaniei, chiar daca intensitatea romanitatii sau romanitatii nu apare identica de la o provincie la alta". In realitate, N. Iorga nu a afirmat niciodata ca intensitatea romanitatii sau romanitatii ar fi fost identica in cele trei provincii istorice. Dar Boia a recurs la acest fals pentru a contesta unitatea poporului roman, raliindu-se istoriografiei ruse si sovietice, potrivit careia moldovenii ar fi un popor diferit de cel roman. Recent, Boia a publicat o carte despre "romanizarea Romaniei" in care sustine ca unirea Transilvaniei cu Romania a fost un act de conjunctura, datorat infrangerii Austro-Ungariei in Primul Razboi Mondial, speculata de unii intelectuali romani, dar grosul populatiei ardelene nu a dorit unirea cu Romania. De aceasta data Boia cunostea realitatea (teza sa de doctorat de referea la Eugen Brote, fruntas al Partidului National Roman), dar si-a indeplinit misiune de a contesta actul Marii Uniri din 1918 (cartile sale au fost traduse rapid la Budapesta, unde i s-au facut o larga publicitate). Ceea ce i-a deranjat pe Ludo, Roller, Boia si ciracii lor este faptul ca N. Iorga a fost un patriot roman si un savant de talie mondiala. Boia il numeste pe Iorga "nationalist" si "autohtonist", o acuzatie mai mult decat absurda. Denigratorul este contrazis de opera profesorului, care poate fi lesne consultata, cartile sale aflandu-se in cele mai mari biblioteci din lume.

Inca din timpul vietii, Iorga a fost apreciat ca fiind o mare personalitate mondiala, fiind ales membru al mai multor Academii, i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al unor prestigioase Univesitati, intre care cea din Paris (Sorbona) si Marea Britanie (Oxford). In 1938, N. Iorga a fost ales in calitate de vicepresedintele Comitetului International al Istoricilor, cea mai inalta demnitate stiintifica ocupata de un istoric roman, ramasa unica pana astazi. Raman emblematice cuvintele scrise de N. Iorga despre menirea istoricului: "un animator neobosit al traditiei nationale, un marturisitor al unitatii neamului peste hotare politice si de clase, un predicator al solidaritatii de rasa si un descoperitor de ideale spre care cel dintai trebuie sa mearga, dand tineretului ce vine un exemplu".

La cei 75 de ani care au trecut de la moartea sa, N. Iorga continua sa fie farul calauzitor al romanilor si o personalitate stiintifica mondiala de prima marime, caruia i se cuvine stima si recunostinta noastra.

 

 

0 comentarii4473 vizualizări27 noiembrie 2015




rss 2.0
rss 2.0