Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Marti 18 Iunie 2019 - 2082 vizitatori azi
Saptamana Avram Iancu la Bistrita.
Dintre figurile ilustre ale romanilor implicati in Revolutia de la 1848, se detaseaza net personalitatea celui pe care motii din Apuseni l-au iubit si glorificat ca pe un erou si patriot. Mult, tare mult i-a iubit si Iancu pe motii sai. Pentru ei a luptat, pentru ei s-a umilit la portile inchise ale Vienei, pentru ei a murit trist si neimpacat de atata ura si nedreptate la adresa celor mai vechi locuitori ai Ardealului.
Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus - d. 10 septembrie 1872, Tebea) a fost un avocat roman transilvanean care a jucat un rol important in Revolutia de la 1848 din Transilvania.
Conducatorul motilor s-a nascut in comuna Vidra de Sus din Muntii Apuseni, in casa gornicului Alisandru Iancu. Copilul a vazut lumina zilei in anul 1824, ca al doilea fiu al sotilor Alisandru si Maria. Nici pana astazi nu se cunoaste luna si ziua in care s-a nascut Craisorul, cronica bisericii din localitate a fost pierduta, iar registrele scolare de mai tarziu pastreaza doar anul nasterii.
Familia sa era una relativ bogata comparativ cu restul familiilor de romani din Ardeal, care se zbateau la limita subzistentei. Alisandru Iancu nu era numai gornic in padurile nemesilor, ci indeplinea si functia de jude. Slujbele-i aduceau unele avantaje si il scuteau de corvezile umilitoare cu toate ca simtea, la randul sau, lanturile rusinoase ale serbiei in care se zbateau ceilalti moti. Copilul Iancu isi petrece primii ani de viata intr-un cadru mirific, departe de necazurile si luptele cu care va da piept mai tarziu. Bunastarea relativa a parintilor le permite acestora sa-l hraneasca indestulat si sa-l imbrace. Din putinele surse istorice aflam ca Avram era un pescar pasionat inca din anii fragezi ai copilariei.
La indemnul familiei, care dorea ca primul nascut sa se faca preot, iar al doilea invatator, Iancu urmeaza calea cartilor. La varsta de 13 ani il gasim inscris la gimnaziul catolic din Zlatna. Cu toate ca scoala are caracter unguresc, copiii fiind indoctrinati si de catehismul militant catolic, Iancu nu renunta la credinta sa ortodoxa. Copil dotat intelectual, stapaneste in scurt timp atat limba maghiara cat si cea latina, in care va conversa mai tarziu cu imparatul austriac. In anul 1841, Iancu urmeaza clasa umanista la liceul piarist din Cluj, unde mai termina si doua clase de filozofie. Atunci, tanarul mot rebel are primele confruntari ideologic-politice cu colegii unguri animati de ideea ca Ungaria trebuie sa devina un stat unitar national exclusiv maghiar. Iancu se regaseste in scurt timp printre fruntasii junimii romanesti transilvane. Tanarul din Apuseni se remarca prin vointa si inclinatia innascuta pentru lupta, nedovedind aptitudini literar-filozofice precum Papiu Ilarian sau Neagoie Popea. Satul de refuzurile si dispretul venit din partea aristocratiei maghiare, rosteste la prima sa cuvantare publica faimoasa sa sentinta: "Nu cu argumente filozofice si umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea".
A fost conducatorul de fapt al Tarii Motilor in anul 1849, calitate in care a comandat armata romanilor transilvaneni, cu ajutor austriac, impotriva trupelor revolutionare maghiare ale lui Lajos Kossuth.
A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848 si conducatorul cetelor inarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni, in randurile carora si-a castigat o mare popularitate.
Punerea greoaie in practica a legii privitoare la desfiintarea iobagiei in Transilvania, refuzul guvernului revolutionar ungar de a acorda libertati nationale romanilor si votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea fortelor revolutionare romane si ungare si la ridicarea taranimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale si a celei nationale. Avram Iancu a devenit conducatorul ostii taranesti antirevolutionare. In fruntea acestei osti si in colaborare cu autoritatile militare austriece a organizat apararea in Muntii Apuseni si a respins numeroasele atacuri ale trupelor revolutionare maghiare, superioare ca numar si ca armament, castigandu-si renumele de "Craiul muntilor".
Dupa o serie de victorii mici, Kossuth Lajos, conducatorul Revolutiei de la 1848 din Ungaria, reuseste sa proclame pe moment independenta natiunii maghiare fata de Imparatul de la Viena. Conjunctura politica creata l-a fortat pe Iancu sa se alieze cu Viena, asigurandu-l pe imparat de sprijinul sau in fata rebeliunii maghiarilor, in schimbul recunoasterii unor drepturi fundamentale pentru natiunea romana.
Luptele din Muntii Apuseni slabisera atat fortele revolutionare ale maghiarilor cat si pe cele ale romanilor. Armata tarista, chemata in ajutor de imparatul Austriei, Franz Joseph, a infrant armata revolutionara maghiara la Sighisoara. Coplesite de armatele austriece si de cele rusesti, tradate de unii generali, trupele revolutionare maghiare au capitulat la Siria pe 13 august 1849.
In anul 1852, tanarul imparat Franz Joseph a intreprins o vizita in Transilvania, agenda calatoriei fiind stabilita de Felix Schwarzenberg, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu, imparatul a modificat traseul vizitei, a mers in Muntii Apuseni, a pranzit la Gaina, a trecut prin Vidra si a innoptat pe 21 iunie 1852 la Campeni. Avram Iancu s-a prezentat seara tarziu la cartierul general al imparatului, dupa ce acesta se culcase, obosit de calatorie. Nemultumit ca nu este primit pe loc in audienta, Avram Iancu a iscat o altercatie cu seful de cabinet al imparatului, motiv pentru care a fost dat afara de jandarmi. Ulterior a refuzat sa primeasca decoratia acordata de imparat pentru meritele sale din timpul luptelor contra revolutionarilor maghiari.
Dupa dovada de credinta aratata regimului habsburgic, Iancu spera ca imparatul sa recunoasca si sa intareasca stapanirea Ardealului de catre romani. In aceasta directie intreprinde numeroase calatorii spre Viena, atat singur cat si insotit de tribunii sai credinciosi. Tanarul imparat este un diplomat perfect, acordand o bunavointa aparenta capeteniilor romane. In realitate, austriecii urmareau refacerea autoritatii monarhice absolutiste, nerespectand nici macar depozitiile din Constitutia decretata de ei insisi. Perfida atitudine a imperialilor zguduie intreaga fiinta a lui Avram Iancu. Armata imperiala se teme de forta romanilor coalizati pentru prima oara in jurul unui lider autohton cu o forta carismatica atat de mare. In consecinta, le ordona predarea armelor. Romanii nu au incredere - de secole, pentru ei, cuvantul "strain" se transformase in dusman. Precipitati, austriecii il aresteaza pe Craisor la Halmagiu, dar poporul afla si ameninta garda cu linsarea, ofiterul care era la comanda fiind nevoit sa-l elibereze, declarand ca totul era o greseala...
Cat despre viata personala... iubita cu care a avut cea mai indelungata relatie a fost Johanna Farkas, cunoscuta ca Háni, o tanara maghiara din Abrud. Tatal Johannei Farkas locuia in Abrud, unde activa fie ca preot, fie ca avocat. Se numea Tamás Farkas si era protestant de confesiune unitariana. Mama Johannei era de religie romano-catolica. Potrivit datinii, Háni a fost botezata in confesiunea mamei. Tanara se nascuse in 1834 si era cu zece ani mai tanara decat Iancu. O marturie orala consemnata de Ioan Lupas mentioneaza ca Háni l-a salvat pe iubitul ei in cea mai periculoasa clipa din viata acestuia, in luna mai a anului 1848, cand maiorul Hatvani intra pe neasteptate in Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla in casa avocatului Tamás Farkas, tatal Johannei. Afland ca trupele revolutionare maghiare se apropie de oras, Háni l-a instiintat pe Iancu, l-a rugat sa plece numaidecat pentru a-si salva viata si l-a condus prin gradina din spatele casei. Astfel Iancu a parasit Abrudul in ultima clipa si s-a indreptat spre Campeni, unde a organizat contraofensiva impotriva lui Hatvani.
Iancu ia din nou drumul Vienei doar pentru a se convinge inca o data de soarta sa cea trista. Nici autonomia, nici integrarea intr-o singura tara a teritoriilor locuite de romani nu se incadreaza in conceptia rigida a habsburgilor imperiali. Austriecii raman surzi si la rugamintile de a le da castig de cauza motilor in privinta "Cauzei padurilor" sau a infiintarii unei academii de drept pentru romanii ardeleni. Necazurile si umilintele se dovedesc atat de grele incat psihicul eroului cedeaza. Boala i se agraveaza spre pragul anului 1870. Halucinatiile si viziunile chinuitoare, alaturi de boli si avitaminoze, pun stapanire pe organismul sau slabit. Iancu este bolnav de inima rea. Incet-incet pierde contactul cu realitatea, gasind linistire doar in plimbari dese prin paduri si nesfarsite cantari la fluier.
Pe data de 10 septembrie 1872 s-a culcat pe o rogojina in casa prietenului sau, Ion Stupina. Dimineata era mort in urma unei hemoragii puternice. Nu avea asupra lui decat fluierul sau de cires, jalba catre imparat si o naframa rupta. La inmormantare au plans Apusenii. Toti motii au tinut sa fie prezenti pentru a-si saluta viteazul comandant. Prohodul a fost tinut de 36 de preoti, in frunte cu prietenii sai apropiati Mihalteanu si popa Balint. Alaiul mortuar a strabatut Tara de Piatra pana la biserica Tebei, unde Iancu a fost inhumat sub gorunul lui Horea, celalalt mare erou al motilor.
 
Surse:
craisorulmuntilor.ro
descopera.ro
 
Serviciul Monumente Istorice, primaria Bistrita.
Arhg. Mihaela Haiduc
01.04.2011
0 comentarii3773 vizualizări03 aprilie 2011




rss 2.0
rss 2.0