Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Vineri 29 Martie 2024 - 14587
Comemorarea celor 7 martiri din Prundu Bargaului.

Luni 10 octombrie a.c.s-au implinit 72 de ani de la asasinarea sangeroasa de catre trupele horthyste, a celor 7 martiri din Prundum Bargaului. Cu acest prilej, din initiativa membrilor Cercului ASTRA de pe Valea Bargaului-condus de Mihai Biltag, din cadrul Despartamantului ASTRA Nasaud si a Filialei Judetului Bistrita-Nasaud a Asociatiei Nationale Cultul Eroilor "Regina Maria"-reprezentata de col.(r.) Ioan Cordovan-presedinte de onoare, la Prundu Bargaului s-a derulat actiunea de comemorare a acestora.

           La Caminul Cultural din comuna, condus de catre doamna Suciu Ioana, a avut loc un simpozion cu tematica adecvata acestei comemorari, in care presedintele de onoare al Asociatiei Judetene Cultul Eroilor "Regina Maria" Bistrita- Nasaud a prezentat un material privind ocuparea Ardealului de Nord de catre trupele horthyste (Armata a 2-a Ungara cu un efectiv de 102.000 militari si Armata 1-a Ungara cu un efectiv de 208.000 militari, la care se adauga si Corpul Rapid Ungar), ca urmare a aplicarii odiosului Diktat de la Viena din 30 august 1940, iar prof. Maria Holbura a prezentat o marturie scrisa de preotul supravietuitor al martiriului, Pop Augustin.

          Feciorul martirului Vasile Ratiu, respectiv Leon Ratiu, a vorbit cu emotie despre cele intamplate in aceea toamna odioasa a anului 1944, cand familia sa ramas orfana de tata, mama lor fiind nevoita sa-si creasca copiii cu mari greutati, in perioada critica de dupa razboi. La comemorarea martirilor au participat  si copiii lui Pavel Costea, fiul martirului Pavel Costea.

          Juristul Pavel Stirbu a reamintit de fatul ca, localitatea Prundu Bargaului a fost declarata prin Legea nr.240/31 octombrie 2008 ca localitate-martir, fiind semnata pentru presedintele Camerei Deputatilor de catre Eugen Nicolicea, iar din partea senatului de catre presedintele de antunci Nicolae Vacaroiu si promulgata prin Decretul nr.1048/30 octombrie 2008, semnat de catre presedintele, de atunci, Traian Basescu. Legea a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 747/05 noiembrie 2008.

          Dupa sesiunea de comunicari, participantii s-au deplasat la troita ridicata pe locul unde cei 7 martiri au fost executati, depunand o coroana de flori, iar preotul iconom stavrofor Ioan Jauca a tinut o slujba de pomenire a acestora.

          Dupa slujba, maestru interpret taragotist Dumitru Ciupa si acordionistul Cornel Vranceanu au interpretat o suita de doine si cantece patriotice la troita martirilor. 

 

A consemnat Ioan Cordovan.

0 comentarii3213 vizualizări12 octombrie 2016




rss 2.0
rss 2.0