Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Marti 07 Iulie 2020 - 9782 vizitatori azi
Acel an 1907.

Motto - "Sa nu dea Dumnezeu cel sfant/Sa vrem noi sange, nu pamant!/ Cand nu vom mai putea rabda,/ Cand foamea ne va rascula,/ Hristosi sa fiti, nu veti scapa/ Nici in mormant’’.

 Pentru noi, cei care traim pe meleagurile Bistritei si Nasaudului, rascoala taranilor din 1907 este ecoul prelungit al revoltelor sociale care s-au desfasurat aici, cu mult inainte de evenimentul pornit din satul Flamanzi. Este vorba de revolta romanilor declansata in perioada 1754-1762 si cunoscuta in actele oficiale cu numele de "Tumultus 23 pagorum valahici Bistriciensis’’, adica "Rascoala celor 23 de sate din Districtul romanesc al Bistritei’’. Corifeii acestei revolte au fost: Irimie Bucsa din Mocod, Stefan Cute-Nimigeanul din Feldru si Marcu a Beraritii din Nusfalau. Stefan Cute, plecat de trei ori la Viena cu plangeri la imparat, a devenit erou popular trecut in cantece si legende, inspirandu-l pe poetul Ion Th. Ilea in scrierea povestirii "Steagul imparatesei’’. Apoi, revolta lui Tanase Tudoran din Bichigiu, ridicat in 1763 impotriva nelegiuirilor imparatesti pe platoul de la Mocirla din Salva, a fost un alt strigat al multimii.

            Odata cu Tanase Tudoran, au fost trecuti "de la viata la moarte prin streang pentru rebeliune’’, alti trei dintre capii rasculatilor: Vasile Oichii din Telciu, Grigore Manu din Zagra si Dumitru a Popii din Mocod, ale caror trupuri, dupa spanzuratoare, "au fost lasate neinmormantate pe locul de pierzare, ca pilda de groaza pentru altii’’.

            Tanase Tudoran a inaugurat tragerea pe roata, groaznicul supliciu austriac la care vor fi supusi peste doua decenii mai tarziu, Horea si Closca, pe platoul numit "La Furci’’ din Alba Iulia.

          Semnale  importante ale marii rascoale din 1907, pot fi considerate si desele confruntari din secolul al XVIII si al XIX-lea ale taranilor din Rebrisoara, Nepos si Feldru impotriva satelor sasesti Dumitra, Slatinita si Livezile, care sub pretextul unor privilegii nejustificate se tot intindeau pe terenurile celor din aceasta zona a Somesului. Documentele consemneaza faptul ca aceste neintelegeri au durat multa vreme si s-au incheiat cu pierderea de vieti omenesti, cum au fost cele de pe hotarul Neposului.

           Nemultumirile taranesti au avut un larg ecou si in operele scriitorilor nostri. In 1894, George Cosbuc devine mesagerul unei violente acuzari prin poezia "Noi vrem pamant’’ care anunta marea rascoala din 1907: "Sa nu dea Dumnezeu cel sfant/Sa vrem noi sange, nu pamant!/ Cand nu vom mai putea rabda,/ Cand foamea ne va rascula,/ Hristosi sa fiti, nu veti scapa/ Nici in mormant’’.

            Mai tarziu, dupa sfarsitul cumplit al rascoalei, Liviu Rebreanu devine autorul monumentalei opere cu acelasi titlu, consacrata anului in flacari si sange. Caragiale a scris un vehement pamflet impotriva partidelor si guvernului din acea vreme, iar Vlahuta s-a ridicat cu indignare impotriva minciunii. Istoricul Nicolae Iorga scrie, chiar in timpul desfasurarii rascoalei un sfasaietor pamflet prin care acuza executiile din satul Flamanzi.

            Prin evenimentele care au precedat rascoala din 1907, putem spune, fara sa gresim, ca tinutul Bistritei si Nasaudului a fost si el un pamant al suferintei, pe care arborele libertatii nu putea creste fara sa fie udat de sangele celor care s-au contopit cu el, prin nume si nazuinte. Ne exprimam insa ingrijorarea ca, in manualele noastre scolare, aceste evenimente sunt aproape sterse din paginile de istorie.

 

Mircea Darosi.

 

 

0 comentarii6685 vizualizări16 februarie 2017




rss 2.0
rss 2.0