Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Marti 07 Iulie 2020 - 10542 vizitatori azi
DEMNITATEA OSTASEASCA.

La Muzeul Graniceresc din Nasaud, a avut loc o lectie de istorie, o lectie de spirit si de suflet, o lectie deschisa cu participarea unor carturari din localitate, Bistrita, Maieru, Rodna, Rebrisoara, Cluj cat si o clasa de elevi de la Colegiul National "George Cosbuc", oameni care gandesc si creeaza, care oglindesc realitatea istorica in forme estetice, clare, accesibile tuturor.

Tema lectiei este prezentarea cartii-album "Un ardelean in Marele Razboi: Albert Porcolab", scrisa de Ion Carja, Dan Lucian Vaida, Lorand  L. Madly si Dan Prahase, scriitori care dialogheaza cu cititorii si cu ei insusi pentru cunoasterea de sine si a propriului lor  neam.

 

Cartea este scrisa intr-o perfecta stapanire a fluxului narativ. Textul are fluiditate aparte, iar povestirile sunt echilibrate valoric spre a produce cititorilor o impresie durabila si de profunzime.

Cartea este un crampei din memoriile ofiterului nasaudean din perioada Primului Razboi Mondial, avand diverse responsabilitati in desfasurarea propriu-zisa a carierei sale militare. A activat la Bistrita in primii ani de cariera. A patruns in focul luptelor cu Regimentul Imperial Regal nr. 63 din Bistrita. Aceasta perioada a constituit pentru nasaudeanul nostru cea mai densa si mai solicitanta din intreaga sa cariera de ofiter al armatei austro-ungare. 

Regimentul 63 bistritean a fost prezent in intreaga sa componenta pe cele mai fierbinti teatre de razboi din perioada 1914-1918, in Serbia pe frontul rasaritean (Rusia), pe frontul nord-vestic (Italia) si in fine, pe frontul de vest franco-german.

Ofiterul nasaudean, a avut o buna pregatire, cu stradanii de perfectionare profesionala, supus in relatiile cu superiorii si prietenos cu cei egali cu el in ierarhie, comunica bine cu cercurile de ofiteri. Este un bun gimnast, spadarin, inotator, calaret si ciclist. Scrie si vorbeste corect si perfect germana si romana, limba nationala a regimentului sau, si bineinteles limba maghiara.

Despre nasaudeanul ofiter a vorbit la superlativ prof. univ. Ion Carja din Cluj, de la care am desprins multe fapte de arme, de demnitate ostaseasca, marile spirite ale armatei romane, fapte ce mi-au creat mari emotii facandu-ma sa intru in dialog cu inaintasii, cu tatal meu, Vasile Mititean, din Lusca, participant ca soldat in cele doua confruntari mondiale. La prima confruntare a fost doar un copilandru, in jur de 18-19 ani. A fost concentrat la Bistrita unde a avut o perioada scurta de instructie doar 4-5 saptamani, dupa care acesti tineri au fost predati frontului cu Regimentul 63 din care a facut parte si mai mult ca sigur a avut comandant pe eroul cartii de azi, pe ofiterul Albert.

 

Daca la primul macel a fost un tanar mai putin instruit, invatand totul din mers, in a doua confruntare, fiind om mai in varsta, a fost concentrat datorita experientei sale in ale frontului. A iesit din aceste razboaie un invingator. A iertat totul, dar n-a uitat. Povestea cu atata patos intamplari adevarate din Galitia, de pe malul Marii Baltice, din Siberia, Italia, Budapesta etc. Povestea despre compania din care facea parte si despre comandanti, pe care ii caracteriza cu lux de amanunte. Era un portretist desavarsit, caracteriza comandantii cu bunele si relele lor. Oricand si oriunde avea ocazia, povestea scene de pe front: conditii inumane, foame, mizerie, lipsa de respect, amenintari, dar si scene privind solidaritatea ostaseasca, pur romaneasca. Dadea exemple de buni ortaci care se ajutau reciproc, exemple de colegi de arme pe care i-a pansat cu parti din propria camasa, ii ducea in spate pana la un punct de prim ajutor. A sapat transee, gropi comune, transporta cu caruta trupurile martirilor intr-un cimitir sau gropi comune. Putine cazuri de inmormantari dupa legea crestina. Nu uita sa ia de la gatul soldatului decedat acea placuta argintie cu numele si adresa soldatului spre identificarte. Nu stiu prin ce imprejurari a reusit sa aduca acasa cateva obiecte din trusa ostasului ca de exemplu: rucsac, gamela, o baioneta, cat si placuta ce a purtat-o la gat. Le pastra cu grija ca simboluri ale vietii ostasesti.

Tata, ca martor al infricosatoarelor masacre, a fost printre milioanele de oameni constransi sa parcurga infernul declansat in urma atentatului de la Sarajevo din 28 iunie 1914 si cele din 1940-1944 evenimente care niciodata nu au lipsit din povestirile tatei. Dintr-o carte postala gasita pe fundul lazii de zestre, am reusit sa descifrez cu lupa cuvintele: "Fie ca prin aceasta scrisoare sa va anunt ca sunt bine. Sa nu plangeti, Dumnezeu e mare si ne vom revedea."

Iata ca paginile de istorie inca traiesc si ne ofera totodata posibilitatea sa patrundem mai bine spiritul anilor de front.

 

Ioan Mititean.

0 comentarii7161 vizualizări20 februarie 2017




rss 2.0
rss 2.0