Istorie Vineri 18 August 2017 - 23926 vizitatori azi
Razboiul de independenta si declararea independentei de stat a Romaniei 9 mai 1877.

Inainte de a intra in subiectul propus, dorim sa va prezentam un scurt aspect, mai aproape de adevarul istoric, in ceea ce priveste chemarea lui Carol de Hohenzollern - Sigmaringen pe tronul Romaniei. Am spus, mai aproape de adevarul istoric, date fiind marturiile prezentate in "ISTORIA UNIRII ROMANILOR", autor I. LUPAS, scoasa de fundatia culturala regala "Principele Carol", in anul 1937, deci acum 80 de ani, de catre Institutul de Arte Grafice "Luceafarul" S.A. Bucuresti, carte editata in 10.030 exemplare, in editia I-a.

            Afirmam si in acest cadru, ca generatiile ultimilor 80 de ani, nu au avut posibilitatea cunoasterii istoriei reale a Romaniei, ci doar a unei istorii trunchiate si trucate.

            In aceste momente, de grea cumpana pentru omenire, cu  conflicte peste tot in lume, de crearea unor focare de razboi, nu departe de noi, este bine sa ne cunoastem istoria, pentru a proteja prezentul si a preintampina viitorul tarii noastre.

            Se cunoaste foarte bine faptul ca, dupa rasturnarea lui Alexandru Ioan Cuza s-a alcatuit Locotenenta Domneasca, constituita pentru luarea unor masuri privind crearea crizei de tron, care s-a si intrunit la 11 februarie 1866 si a hotarat, prin votul tuturor, ca "Domn stapanitor al Principatelor Unite Romane"- potrivit cu dorintele aratate de "Adunarile ad-hoc din 1857"- pe fratele regelui Leopold II al Belgiei: pe Filip "comite de Flandra si duce de Saxonia".

            Dar, in ziua rasturnarii lui Cuza, nu era sorocita sa ia fiinta si noua dinastie a Romaniei.

            Cu trei zile mai tarziu, ministrul afacerilor straine din Belgia instiinta Bucurestiul: "Alteta Sa Regala crede ca nu poate primi chemarea, asa de magulitoare a poporului roman, chemare pentru care, cu toate acestea, Alteta Sa Regala este foarte recunoscator si de care a fost si Regele foarte miscat."

            Alegerea comitelui de Flandra a pricinuit neliniste la Curtea ruseasca si nu era nici pe placul lui Napoleon al III-lea. Trebuia deci cautata alta persoana potrivita sa urce pe tronul ramas vacant prin rasturnarea lui Cuza.

            La 10 martie 1866, Ion Brateanu si Scarlat Falcoianu s-au intalnit la Paris, in sedinta Puterilor garante, cu imputernicitii Turciei, Rusiei, Frantei, Angliei, Italiei, Austriei si Prusiei.

            Franta si Anglia au sprijinit ideea ca principele Carol de Hohenzollern (nascut la 8 aprilie 1839), care avea doar varsta de 27 de ani si era locotenent in Regimentul de dragoni al garzii prusace, sa urce pe tronul romanilor.

            Pana la 11 ani, primeste primele invataturi in cadrul familiei. Din 1850 si pana in 1856 isi continua instructia la Dresda. Numit de regele Prusiei locotenent in regimentul de artilerie de garda, in aprilie 1857, intra in serviciu la Berlin si isi continua studiile militare cu profesori ai Scolii de artilerie. Intreprinde mai multe calatorii in Europa, studiind organizarea militara in diferite tari. Face studii teoretice la Universitatea din Bonn (1862-1863). In calitate de ofiter de ordonanta al kronprintului Fredrich, ia parte la razboiul  austro-pruso-danez (1864) si este inaintat la gradul de capitan in Regimentul 2 dragoni de garda.

            Era al 2-lea fiu al principelui Carol-Anton de Hohenzollern-Sigmaringen si prin mama sa, principesa Iosefina, inrudit cu imparatul Napoleon al III-lea, coborator din Frederic al VI-lea de Zollern, burgavul de Nurnberg, care luptase, la Nicopol in 1396 alaturi de Mircea cel Batran.

            La 30 martie (in Vinerea patimilor), Ioan Brateanu a telegrafiat lui Ioan Balaceanu, agentul diplomatic de la Paris urmatoarele: " Carol de Hohenzollern primeste Coroana fara conditii". Acesta s-a pus indata in legatura cu Napoleon al III-lea.

            Locotenenta Domneasca si guvernul, au facut pregatirile cuvenite pentru alegerea lui Carol, prin vointa de obste a poporului intreg. In ziua de 8 aprilie 1866 au votat 685.969 cetateni pentru si 224 contra alegerii.

            Si, uite asa, Carol a ajuns sa domneasca 48 de ani, cu un an mai mult decat Stefan cel Mare, care a fost ales in Joia Pastilor 1457, dupa biruinta asupra lui Petru Aron.

            Se stie, ca nu au lipsit nici intetirile potrivnice dintre Moldoveni, care au starnit la Iasi ciocniri sangeroase, care l-au ranit inclusiv pe mitropolitul Calinic Miclescu.

            Adunarea Electiva s-a intrunit la 1/13 mai 1866 si a intarit rezultatul plebiscitului din 8 aprilie 1866, proclamand pe Carol, Domn mostenitor al Romaniei, votand si o lege pentru impamantenirea familiei de Hohenzollern, ca in felul acesta sa poata dezarma impotrivirea conferintei de la Paris.

            La 8/20 mai 1866 principele Carol, cu un pasaport pe numele Carol Hettingen a trecut pe la Portile de Fier, intr-un vapor austriac, la clasa a II-a, cu suita sa imbarcata la clasa a I-a, tocmai pentru ca sa nu poata fi impiedicata prin vreo banuiala din partea Austriei asupra careia "cancelarul de fier" al Prusiei, nesovaitorul Bismarck, era hotarat sa deslantuiasca  in curand primejdia razboiului.

            In 10/22 mai 1866, Carol a depus in fata Adunarii urmatorul juramant: " Punand piciorul pe acest pamant sacru, am si devenit ROMAN...Eu va aduc o inima leala, cugetari drepte, o vointa tare de a face bine" un devotament fara margini catre noua mea patrie si acel neinvins respect catre lege, pe care l-am cules din exemplul alor mei. Cetatean astazi, maine de va fi nevoie, soldat, eu voi imparti cu voi soarta cea buna, ca si pe cea rea. Jur sa fiu credincios Legilor Tarii si a pazi religiunea Romaniei, precum si integritatea teritoriului ei si de a domni ca Domn constitutional. Credeti in mine, precum si eu cred in voi."

            Timp de 48 de ani, domnia lui Carol I (10.05.1866- 27.09.1914) a fot un factor de stabilitate si progres, ajungand un REGE SIMBOL al romanilor.

            Sub domnia sa a fost adoptata Constitutia (1866), una dintre cele mai democrate din lumea civilizata.

            In timpul domniei acestui suveran s-au creat institutiile financiare fundamentale ale Romaniei moderne: Banca Nationala, Casa de Economie, Casa de Credit Agricol. Academia Romana a fost infiintata in timpul domniei sale, iar in aceasta perioada se alcatuieste Dictionarul Limbii Romane.

            Carol I a fost ctitorul Fundatiei Universitare, care-i poarta numele. A dezvoltat si modernizat capacitatile de constructii navale ale tarii. Sa nu uitam ca in 1882 intra in apele romanesti bricul "Mircea" (nava scoala), care a deservit in tot timpul domniei lui Carol I, pana in anul 1939. In 1895 a luat fiinta Serviciul Maritim Roman si constituirea flotei comerciale maritime romanesti moderne. S-a construit podul de peste Dunare (inaugurat la 14/26 septembrie 1895), proiectat de Anghel Saligny.

            A fost presedinte de onoare si protector al Academiei Romane de la inceputurile ei ( 15 septembrie 1867). Ne-a lasat memorii de mare interes (prelucrate-de un martor ocular) pentru anii 1866-1881. Carol I, prin figura si tinuta sa maiestuoasa, impunea mereu. Sobru in gesturi, distant si rece, vorbea tare, apasat. Om al datoriei inainte de toate, era meticulos si exact.

            Carol I era foarte riguros cu sine insusi. Zilnic, fie vara, fie iarna se trezea la ora 6 dimineata. Inca inainte de a-si lua primul dejun, obisnuia sa citeasca rapoartele, corespondenta si parcurgea ziarele. Servitul meselor aveau loc la ore fixe, iar dupa servirea mesei de seara, obisnuia sa joace cate o partida de biliard, dupa care se documenta in biroul de lucru personal, pana pe la miezul noptii.

            Primul rege al Romaniei, a fost un mare organizator, chibzuit si neintrecut gospodar in administratia interna a tarii sale, bun, drept si totodata bland si intelegator al nevoilor poporului sau, al carui mare educator a fost, nu numai cu vorba, ci si prin pilda propriei sale vieti, de munca, exactitate, simplicitate si sobrietate; intelept, demn si diplomat, cu mult tact si mare prestigiu, in relatiile din afara; militar viteaz si strateg iscusit, in razboi; om de vasta cultura si de mare consideratie universala-recunoscut si respectat ca unul dintre cei mai intelepti si ascultati suverani ai timpului. Era un mare cunoscator si manuitor de oameni..

            Pelesul a fost cu adevarat creatia sa, terenul pe care s-a construit fiind cumparat din fondurile sale, iar amplasarea si toate avizarile planului de constructie fiind urmarite personal de catre acesta.

            Regele Carol I a fost, inainte de toate, un mare om de stat.

 

Cronologia unor evenimente in pregatirea si derularea razboiului de independenta

  • Din 24 iulie 1876 pana in 25 noiembrie 1878 in Romania functiona guvernul Ion C. Brateanu. A fost un guvern liberal puternic, care a condus tara in timpul razboiului de independenta.
  • In 2 aprilie 1877 Carol I isi da acordul pentru convocarea Consiliului de Coroana, care sa se pronunte asupra politicii externe a tarii.
  • In 4 aprilie 1877 Are loc Conventia dintre Romania si Rusia privind libera trecere a armatelor ruse pe teritoriul Romaniei. Guvernul rus se obliga sa respecte drepturile politice ale statului roman, "precum si a mentine si apara integritatea actuala a Romaniei." Romania libera raspundea unui mare interes european.
  • In 9 mai 1877 are loc Proclamarea independentei Romaniei. Desfiintarea suzeranitatii turcesti.
  • In 10 mai 1877 se instituie definitiv ordinul Steaua Romaniei
  • Pe 15 mai 1877 Carol I, aflat la Calafat, ordona deschiderea focului asupra trupelor otomane de la Vidin.
  • Pe 16 august 1877 i se incredinteaza lui Carol I, comanda suprema a fortelor romano-ruse din zona Plevnei.
  • La 1 iulie 1878 Se incheie la Congresul de la Berlin, tratatul de pace, in urma razboiului ruso - romano - turc.
  • La 9 septembrie 1878, Consiliul de Ministri decide ca, domnul Carol I sa poarte titlul de Alteta Regala.
  • In 8 octombrie 1877 are loc intrarea triumfala in Capitala a armatei romane victorioase in razboiul pentru independenta.
  • Pe 13 octombrie 1877 are loc Ceremonialul Curtii la "Receptiunea ministrilor straini".
  • In perioada 25 noiembrie 1878-5 iulie 1879 Guvernul Ion C. Bratianu lucreaza la "Programul guvernamental ce vizeaza intarirea independentei tarii abia castigate.

Cand si-a inceput principele Carol domnia, imprejurarile politice il silira sa recunoasca suveranitatea otomana, pe care o socotea ca o forma fara cuprins prea suparator, fiind hotarat a-si cuceri independenta cu arma la cel dintai prilej.

Prilejul acesta nu era sa intarzie prea multa vreme.

Rusia, neputandu-se impaca cu dispozitia tratatului din Paris, privitoare la neutralitatea Marii Negre - fiindca-i restrangea peste masura puterea navala,-din timpul razboiului franco-german, incepuse a se socoti dezlegata de aceste ingradiri, (inca din noiembrie 1870).

Prin protocolul de la Londra (1 martie 1871) pasul ei unilateral a fost incuviintat. Se prevedea o noua treapta in desfasurarea crizei rasaritene. Bismarck il sfatuise pe Carol, inca din 1866, sa fagaduiasca tarului sprijinul sau pentru dezlegarea acestei crize.

Dupa repetatele tulburari, ale popoarelor crestine din Bosnia si Hertegovina, la 1876 a pornit si in Serbia un puternic curent de razvratire contra turcilor. Voluntari rusi alergau sa lupte in oastea sarbeasca, sub comanda generalului rus Cernaiev, a 700 de ofiteri rusi si a 460 de ofiteri sarbi. Totul bine pana acum, numai ca, ofiterii rusi s-au apucat de betii crunte (fara achitarea consumatiei), scandaluri, violuri, astfel ca betivanii generalului Cernaiev au fost batuti de turci in cateva puncte. Au castigat doar muntenegrenii cu printul Nichita.

In aceste imprejurari, Carol s-a pregatit, inspectand foarte des cazarmile romanesti si magaziile de munitii.

La intalnirea de la Livadia, din octombrie 1866, dintre tarul Alexandru si trimisul Ioan Bratianu, ministrul Corceacof, prezent la intalnire, a cerut Romaniei sa incuviinteze trecerea trupelor rusesti prin teritoriul tarii, fara nici o conditie, caci altfel s-ar expune sa fie din nou ocupata, cum a mai fost  de atatea ori ocupata in trecut.

La 4 aprilie 1877 conventia cu Rusia a fost semnata de catre baronul Dimitrie Stuart si de catre Mihail Kogalniceanu, care era la conducerea ministerului de externe.  

Prin textul acestei conventii, tarul se indatora sa respecte "drepturile politice ale Statului roman, asa cum rezulta din legile anterioare si din tratatele existente", precum si sa mentina si sa apere "integritatea actuala a Romaniei". Conventia nu putea sa fie pusa in aplicare, decat numai dupa intarirea ei prin votul parlamentului roman.

Rusii n-au mai asteptat votul parlamentului, asa ca, la 11 aprilie au inceput a trece Prutul cu cele dintai trupe. Situatia a devenit insa dificila pentru Romania.

Intre timp, Carol a primit o telegrama de la Poarta, cu invitarea sa stabileasca, in intelegere cu autoritatile militare turcesti, o serie de masuri pentru apararea teritoriului roman. Carol le-a raspuns ca, in privinta aceasta, va hotari parlamentul, convocat pentru ziua de 14/26 aprilie.

Turcii, au inceput atunci sa bombardeze orasele romanesti de la Dunare (Calafatul, Giurgiu, Oltenita, Islazul, Bechetul, Corabia).

Parlamentului din Bucuresti, nu-i mai ramanea decat sa ia cunostinta ca Tara se afla in stare de razboi cu Turcia si, intarind conventia incheiata cu Rusii, sa proclame Independenta Romaniei, ceea ce s-a si intamplat in ziua de 9 mai 1877.

Se implineau tocmai 189 de ani, de cand se semnase la Sibiu declaratia de renuntare a Transilvaniei la legaturile ei cu Poarta otomana.

A doua zi, la 10 mai, s-a sarbatorit acest moment important insemnat din istoria Romanilor, aducandu-i-se laude lui Carol ca celui dintai Principe ( s-a spus chiar cuvantul Rege) si ostas al Romaniei libere.

Carol i-a scris o scrisoare tatalui sau din care spicuiesc doar cateva cuvinte:

"Am rupt legaturile cu Poarta, suntem in razboi cu ea. Era singura cale demna pentru mine si pentru Tara mea......Chiar daca declaratia de independenta nu ar fi atins placut cabinetele europene, armatei mele ii revine rolul frumos sa lupte pentru o idee. Pana acum a primit Romania totul fara lupta, acum are prilej sa-si apere fiinta cu arma in mana...Romanii si Rusii traiesc la cea mai buna intelegere. Diplomatia ruseasca ne da insa mult de lucru..."

Carol nu voia sa incredinteze vreunui general rus comanda ostirii sale, pentru a carei organizare moderna, ostenise atat de mult timp de 11 ani si nici nu putea consimti la vre-un rol de a doua mana, ce i s-ar fi dat armatei sale. El tinea sa afirme cu orice pret individualitatea acestei armate.

Astfel, cand Rusii, dupa luarea Nicopolului, au cerut sa primeasca armata romana ingrijirea prizonierilor turci, Carol a respins aceasta cerere, spunand ca ostasii sai nu pot indeplini servicii de jandarmi ai Rusilor, nici nu vor intra in grija vre-unui oras cucerit de ostirea ruseasca... Aceasta fiind slab pregatita, dupa oarecari succese la inceputul campaniei, fu batuta la Eski-Zagra (18 iulie) si suferi doua infrangeri la Plevna, a carei fortareata era bine aparata de trupele viteazului Osman Pasa.

Aceste pierderi ale rusilor au micsorat trufia acestora, dar a fost si un prilej pentru armata romana sa schimbe, prin interventia sa energica, cele doua infrangeri rusesti de la Plevna intr-o stralucita izbanda finala.

Marele duce Nicolae, fratele tarului Alexandru al II-lea, a cerut telegrafic ajutorul lui Carol, poftindu-l sa treaca Dunarea pe unde va voi.

La 16 august, Carol, intr-o intrevedere cu Tarul si cu Nicolae, fiind intrebat de acesta, daca doreste sa aiba personal comanda ostirii romane, a raspuns ca e lucru de sine inteles. Aratandu-si insa Nicolae teama ca s-ar putea ivi incurcaturi, intru cat n-ar fi cu putinta sa stea el sub porunca vre-unui general rus, Carol a spus cu demnitate: "fireste ca nu, dar 10 generali rusi ar putea sta sub porunca mea !" Raspunsul l-a impresionat placut pe Tarul Alexandru, care i-a oferit comanda tuturor trupelor rusesti in fata Plevnei.

         Dupa efectuarea primirii comenzii tuturor trupelor si efectuarea cercetarii la inamic, avandu-l ca adjutant pe vestitul general rus Todleben, care a aparat Sevastopolul in timpul razboiului Crimeii, Carol si-a aplicat planul sau.

La 20 august, dupa slujba Dumnezeiasca facuta la Corabia de episcopul Ramnicului Atanasie Stoianescu, armata romana a trecut Dunarea pe la Silistioara avand porunca sa continue toata noaptea marsul spre Plevna, actiune salutata de ministrul de razboi al Rusiei, Miljutin, in momentul cand artileria romaneasca a intrat in foc la 26 august, bombardand intariturile turcesti de la Plevna, pentru ca patru zile mai tarziu, la onomastica Tarului, batalioanele romanesti sa izbuteasca a cuceri reduta Grivita, din nordul fortaretii, care a fost punctul forte in situatia strategica a Turcilor.

Pretul acestei cuceriri a fost platit scump de romani: 50 de ofiteri si 2600 ostasi cazuti in cursul atacurilor si contraatacurilor repetate intr-o zi de lupta, pana tarziu dupa miezul noptii. Dupa acest succes, Carol a afirmat in scrisoarea trimisa sotiei:"Ziua de ieri n-a adus o biruinta, ci numai un succes militar...am cucerit un steag turcesc, pe care ti-l trimit; si tunurile luate de la Turci le voi trimite cat mai curand la Bucuresti."

Dupa aceasta batalie, Tarul Alexandru l-a decorat pe regele Carol cu Crucea Sf. Gheorghe "purtatorul de biruinta"

Imediat, Carol a poruncit trupelor sa atace Rahova (oras intarit langa Dunare), pentru a nu da posibilitatea lui Osman Pasa sa primeasca ajutoare. Rahova a fost cucerita in 9 septembrie. Bulgarii au salutat cu bucurie intrarea Romanilor in Rahova.

In sfarsit, la 28 noiembrie a cazut si fortareata Plevna, Osman - Pasa, ranit a predat sabia colonelului Cerchez, care nu voia sa o primeasca, generalul rus Strokow  a cerut-o insa pentru a o inmana Tarului Alexandru, dar acesta, din respect si admiratie, a dat-o pentru vitejia eroului colonel.

La inceputul lui decembrie, Carol a predat comanda trupelor si se intoarce la Bucuresti. Dupa incheierea armistitiului de la Adrianopol, a urmat actiunea diplomatica-pentru Romani, cu mult mai slaba si mai lipsita de rezultate decat cea militara, care pe langa izbanda de la Grivita, Rahova si Plevna, mai adauga si pe cele de la Smardan (11 ianuarie 1878) si Vidin.

La discutiile preliminare de la San-Stefano (3 martie 1878) Romania nu a putut lua parte, nefiindu-i inca recunoscuta independenta. Textul acestui tratat cuprindea insa o dispozitie, indatorand Poarta sa recunoasca aceasta independenta. Iar prin alta dispozitie se dadea Rusiei sangeacul Tulcea, cu putinta sa-l schimbe mai tarziu pentru Basarabia, a carei redobandire, o socotea Gorceacof, ca o chestie de demnitate pentru Rusia, care nu inapoiase Romaniei, ci Moldovei, cele trei judete aratate in textul tratatului de la Paris (1856).

Amenintarile cu impotrivirea armata nu-i speria insa pe Rusi; ei raspundeau ca Romanii vor fi dezarmati, ceea ce-l facea pe Domnitorul Carol sa rosteasca, plin de incredere, neuitatele cuvinte: "Armata care a luptat la Plevna sub ochii tarului, poate fi zdrobita, nu insa dezarmata!"

La congresul de la Berlin, care s-a deschis la 14 iunie 1878, Romania a fost reprezentata de Ioan Brateanu si Mihail Kogalniceanu, care in sedinta din 19 iunie arata, cum trupele romane s-au luptat "coasta la coasta" cu ostile rusesti. "Daca aceasta nu este un titlu pentru a spori teritoriul Romaniei, de sigur nu poate fi niciun titlu pentru a-l micsora." Mai amintea si jertfele nenumarate, pe care le-a dat Romania, fiind in repetate ori "baza operatiilor militare ale Rusiei, granarul din care se nutreau ostile rusesti, chiar cand ele luptau dincolo de Dunare si era teatrul adeseori al celor mai inversunate incaierari"

Prin tratatul de la Berlin (13 iulie 1878, care a schimbat in cateva puncte pe cel preliminar de la San - Stefano, drepturile Romaniei fiind jertfite, ea (Romania) a pierdut din nou cele trei judete din sudul Basarabiei, oferindu-i-se in schimb Dobrogea pana la Silistra si Mangalia, recunoscandu-i-se independenta, cu conditia insa, a schimbarii art. 7 din constitutie, "indepartand ingradirea privitoare la exercitiul drepturilor politice numai de catre cetatenii de rit crestin." Rezultatul congresului de la Berlin, a pricinuit multe nemultumiri ale opiniei publice romanesti, care dupa inaltatoarea izbanda pe campul de lupta, se vedea acum nevoita a primi ca rasplata, infrangerile diplomatice.

Amaraciunea pricinuita de slabele rezultate diplomatice a putut fi insa usurata prin obsteasca bucurie, de care s-a miscat sufletul poporului roman de pretutindeni, cand Tara lor a fost inaltata la rangul de Regat liber si independent (14 martie 1881), inaltare incuviintata de catre puterile europene, Domnitorul Carol fiind incoronat ca cel dintai Rege al Romaniei, cu coroana de otel, facuta din tunurile cucerite la Plevna, iar Regina Elisabeta cu o coroana de aur.

 

Autori:  Col.(r.) Ioan Cordovan - presedinte de onoare.

               Col.(r.) Vasile Magerusan - presedinte.

 

Asociatia Nationala Cultul Eroilor"Regina Maria" Filiala Judetului Bistrita-Nasaud

0 comentarii3087 vizualizări09 mai 2017




rss 2.0
rss 2.0