Adevarul umbla cu capul spart.          -          Cine cuteaza sa spuna adevarul poate lesne umbla batut, ca marul.          -          Adevarul invinge orice.          -          Copiii ?i nebunii spun adevĂrul.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Vineri 19 Octombrie 2018 - 424 vizitatori azi
Istoria si sufletul tarii in opera lui George Cosbuc.

Cosbuc n-a apucat sa guste bucuria zilei de 1 Decembrie 1918, caci s-a grabit sa paseasca pe boltile vesniciei cu cateva luni mai devreme de acest eveniment. A plecat cu sufletul vibrand de speranta ca Unirea este aproape si de acolo, din cer, ne va privi multumit ca visul de veacuri ni s-a implinit. A vazut doar Basarabia, cea rapita in 1812, si care, la 27 martie 1918 a revenit la tara Mama. Cateva momente istorice ii marcheaza venirea lui pe lume : s-a nascut in anul abdicarii lui Alexandru Ioan Cuza, al sosirii principelui Carol I, al adoptarii primei constitutii a Romaniei, al fondarii Academiei Romane, al inceputului afirmarii internationale a Romaniei moderne.

Poetul nostru national se inscrie in galeria acelor barbati care si-au adus contributia la Marea Unire, trezind la viata tot trecutul romanesc, de la daci si romani, pana la Razboiul de independenta (1877-1878 ), la rascoalele taranesti din 1888 si 1907 (evenimente care pentru poet nu erau tocmai trecut, ci o istorie traita ). 

De aceea consider ca avem datoria de a evoca figura acestui poet drag inimilor noastre, cu atat mai mult cu cat ne aflam in anul Centenarului Marii Uniri  si suntem convinsi  ca poeziile sale vor trece si de acum inainte din generatie in generatie, ca o veritabila stafeta a dragostei de tara, a dragostei pentru istoria noastra, pentru minunatele noastre locuri, pentru sufletul romanesc  atat de bine zugravit de poet : " Dar nestramutati stramosii/ Tot cu arma-n maini au stat ;/ Au vazut si munti de oase/ Si de sange rauri rosii,/ Dar din tara lor nu-i scoase,/ Nici potop si nici furtuna".

Intre scrierile prin care strabate ideea de unitate nationala, pot fi amintite cateva volume : " Razboiul pentru neatarnare ", Bucuresti 1899, "Povestea unei coroane de otel ", Bucuresti 1899, ( o lectie de istorie predata chiar de autor ),  "Din tara Basarabilor ", Bucuresti 1901, "Dintr-ale neamului nostru ", Bucuresti 1903 si  "Cantece de vitejie ", Bucuresti 1904. Evocarile lui istorice incep cu voievodul transilvanean Gelu, portretizat dramatic in poezia "Moartea Lui Gelu " sau , "Decebal catre popor ", creatii literare inspirate din lupta eroica a poporului nostru pentru apararea gliei strabune. Un elogiu minunat il aduce Oltului ( Cantecul vechi al Oltului "), raul care ne-a aparat impotriva tatarilor, dar si Prutului, cel care a fost stavila in fata turcilor si cazacilor, purtandu-ne mai departe pe scena istoriei cu regi trufasi, precum Carol Robert, cel invins de Basarab I, sau voievozi romani ca Stefan cel Mare, in poeziile "Stefan -Voda", "Mortul de la Putna", "Voichita lui Stefan", "Stefanita Voda" sau "Vlad-Voda Calugarul", ori dregatori ca Golia   (Golia ticalosul ) sau tradatorul Ion Voda cel Cumplit. 

George Cosbuc lasa in istoria literaturii romane cel mai impunator portret al marelui Voievod, Mihai Viteazul, prin poezia Pasa - Hassan  : " Gigantica poart-o cupola pe frunte,/ Iar barda din stanga i-ajunge la cer/ Si voda-i un munte" Sentimentul de dragoste fata de patrie vibreaza in creatia poetului prin poezia dedicata romanilor si romanismului, intitulata "Patria romana", aparuta in 1908 : "Patria ne e pamantul/ Celor ce suntem in viata,/Cei ce ne iubim frateste,/Ne dam mana romaneste :/Numai noi cu-acelasi nume/ Numai noi romani pe lume,/ Toti de-aceeasi soarta data,/ Suspinand cu toti odata/ Si-avand toti o bucurie ;/ Asta-i patria romana/ Si ea sfanta sa ne fie! " .

George Cosbuc a scris una dintre cele mai frumoase poezii dedicate limbii romane pe care a intitulat-o "Graiul neamului", aparuta in volumul"Cantece de vitejie " si pare a fi scrisa pentru a ilustra celebra afirmatie a lui Antonio Bonfini ca " romanii nu au luptat atat pentru viata lor, cat mai ales pentru a-si apara limba", drept pentru care, nimeni nu se indoieste astazi ca graiul s-a inscris ca o mare biruinta a unitatii noastre bimilenare : "Astazi stam si noi la panda,/Graiul vechi sa-l aparam ;/Dar pe-ascuns dusmanii cata/ Sa ni-l fure, sa ni-l vanda./ Daca-n vreme tulburata/ Nu ne-am dat noi graiul tarii,/ Azi, in ziua desteptarii,/ Cum sa-l dam ?/ Repezi trec cu vifor anii,/Ispitind puterea ta,/ Neam roman ! Cu ura mare vor cata  mereu dusmanii/ Graiului roman pierzare ;/  Dar sa piara ei cu totii / Nu l-am dat si nici nepotii/ Nu-l vor da ".

In vasta sa opera, Cosbuc ne-a lasat un mesaj poetic "testamentar" pe care ar trebui sa-l rememoram si sa-l respectam : "Scumpa tara romaneasca, / Cuib in care ne-am nascut,/ Camp pe care s-a vazut/ Vitejia stramoseasca,/Scumpa tara romaneasca, /Te salut !/  Si-a mea frunte ti se-nchina/ Ca naintea unui sfant,/ Caci, desi eu copil sunt,/ Inima de dor mi-e plina / Sa te vad mereu regina/Pe pamant./ Sa ai viata de vecie,/ Sa sporeasca al tau popor/ Sub stindardul tricolor,/ Sa nu vezi decat fratie/ Si-atunci, dac-a fi sa fie/ Pot sa mor ".

Destinul, intr-adevar nu l-a lasat  sa vada aceasta mare "fratie"  a poporului sau, dar a onorat de-acolo de sus, prin opera sa, drapelul Romaniei Mari.


Mircea Darosi

 

 



 

 

0 comentarii448 vizualizări27 septembrie 2018




rss 2.0
rss 2.0