Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Marti 07 Iulie 2020 - 10272 vizitatori azi
136 DE ANI DE CAND ADUNAREA DEPUTATILOR A PROCLAMAT INDEPENDENTA DE STAT DEPLINA A TARII

Situatia premargatoare razboiului. In cele ce urmeaza vom incerca, sa prezent istoria acelui an 1877, asa cum a fost in mod real, nu rastalmacita in decursul timpului.

Intors dintr-o calatorie politica de la Berlin, fostul ministru din timpul domniei lui Cuza, Nicolae Cretulescu destainuie, inca din februarie 1877 faptul ca, Rusia doreste sa desfiinteze cu orice pret Tratatul din Paris si, in ce priveste Romania, sa-i rapeasca Basarabia.

Acesta banuia ca trebuie sa fi avut o intelegere cu Bratianu pentru acest scop si ca pretul ingaduintei romanesti va fi independenta si regalitatea.

La 4 aprilie 1877 conventia cu Rusia a fost semnata de catre baronul Dimitrie Stuart si de catre Mihail Kogalniceanu, caruia Bratianu ii oferise anume pentru durata razboiului conducerea ministerului de externe, in locul profesorului Nicolae Ionescu de la Iasi.

Prin textul acestei conventii tarul Rusiei se indatora sa respecte "drepturile politice ale statului roman asa cum rezulta din legile anterioare ale statului roman si din tratatele existente", precum si sa mentina si sa apere" integritatea actuala a Romaniei".

Conventia ar fi urmat sa fie pusa in aplicare numai dupa intarirea ei prin votul parlamentului roman.

Dar Rusii nu au mai asteptat acest vot, asa ca, la 11 aprilie 1877, acestia au trecut Prutul cu primele ei trupe.

Pentru guvernul roman, situatia a devenit anevoioasa, intrucat textul constitutiei nu ingaduia nici unei trupe straine sa treaca pe teritoriul tarii decat in puterea unei legi.

O asemenea lege inca nu se votase.

Carol a primit intre timp op telegrama de la Poarta, cu invitarea de a stabili o intelegere cu autoritatile militare turcesti, in privinta masurilor ce trebuiau luate pentru apararea teritoriului roman.

Carol le trimite raspunsul ca in privinta aceasta va hotara parlamentul convocat pentru ziua de 14/26 aprilie 1877.

Turcii incepura atunci sa bombardeze orasele romanesti de la Dunare (Calafatul, Giurgiul, Oltenita, Islazul, Bechetul, Corabia).

Parlamentului Romaniei nu-I mai ramanea decat sa ia act, ca Tara se afla in stare de razboi cu Turcia si, intarind conventia incheiata cu Rusii, sa proclame independenta Romaniei, ceea ce s-a si intamplat in ziua de 9 Mai 1877.

Se implineau tocmai 189 de ani, de cand se semnase la Sibiu declaratia de renuntare a Transilvaniei la legaturile ei cu Poarta otomana, si trecerea sub carmuirea habsburgica, care in anumite directii a fost mai apasatoare decat cea turceasca.

A doua zi, in cadrul unei solemnitati dedicate Independentei de Stat a Romaniei, cel dintai Principe al Romaniei, caruia in acea zi i s-a spus deja cuvantul de Rege, Carol insusi marturisea, ca nu regreta catusi de putin parasirea tarii sale de nastere, fiindca a izbutit sa-si gaseasca adevarata patrie in Romania si este hotarat sa lupte pentru desrobirea ei din cceace la Constantinopol se numeste suzeranitate, iar la Bucuresti vasalitate.

Intr-o scrisoare trimisa tatalui sau spunea: "Am rupt legaturile cu Poarta, suntem in razboi cu ea. Era singura cale demna pentru mine si pentru Tara mea; nu era cu putinta sa ramanem simpli privitori pasnici asteptand fratia altora. Chiar daca declaratia de independenta nu ar fi atins placut cabinetele europene, armatei mele ii revine rolul frumos sa lupte pentru o idee. Pana acum a primit Romania totul fara lupta, acum are prilejul sa-si apere fiinta cu arma in mana… Romanii si Rusii traiesc in cea mai buna intelegere. Diplomatia ruseasca ne da insa mult de lucru…".

Intr-adevar, aici era marea problema. Diplomatia rusa dispretuia staruintele Romanilor in ceea ce priveste stabilirea si parafarea unor conditii de tovarasie militara intre cele doua tari, socotind ca trupele romane vor putea fi amestecate deavalma cu cele rusesti, sub aceeasi comanda. Rusii se inselau insa.

Carol nu voia sa incredinteze vreunui general rus comanda ostirii sale, pentru a carei organizare moderna se ostenise de 11 ani si nici nu putea consimti vreun rol de mana a doua, ce i s-ar fi dat armatei sale.

Carol tinea cu orice pret sa afirme individualitatea Armatei Romane .

As trece la cateva amanunte, din care reiese darzenia regelui Carol.

  • Astfel, cand Rusii, dupa luarea Nicopolului, au cerut sa primeasca armata romana ingrijirea prizonierilor turci, Carol a respins aceasta cerere spunand ca ostasii sai nu pot indeplini servicii de jandarmi ai Rusilor, nici nu vor intra in grija vreunui oras cucerit de ostirea ruseasca…Aceasta fiind slab pregatita, dupa oarecari succese la inceputul campaniei, oastea rusa a fost batuta la Eski-Zagra (18 iulie) si suferi doua infrangeri la Plevna, a carei fortareata era aparata de trupele viteazului Osman-Pasa. Aceste intamplari au micsorat trufia de la inceput a rusilor, dand un bun prilej armatei romane sa schimbe, prin interventia sa energica, cele doua infrangeri rusesti de la Plevna intr-o stralucita izbanda finala.
  • Cu ocazia intrevederii cu marele duce Nicolae, fratele tarului Alexandru al II-lea din 16 august 1877, Carol ii raspunde unei intrebari puse de marele duce Nicolae, daca vrea sa preia personal comanda ostirii romane, in felul urmator: " E lucru de sine inteles".
  • Aratandu-si insa Nicolae teama ca s-ar putea ivi incurcaturi, intrucat n-ar fi cu putinta sa stea el sub porunca vreunui general rus, Carol a spus cu demnitate: "Fireste ca nu, dar 10 generali rusi ar putea sta sub comanda mea! Acest raspuns a impresionat placut pe tarul Alexandru, care i-a oferit comanda tuturor trupelor rusesti din fata Plevnei. Carol a cerut putin timp, spre a-si culege informatiile de trebuinta, apoi a primit aceasta insarcinare pe cat de aducatoare de cinste, pe atat de grea si plina de raspundere. Ca adjutant I-a fost dat generalul rus Todleben, vestitul aparator al Sevastopolului in timpul razboiului Crimeii. 

 

Care era situatia in Armata Romana ?

 Conform memoriilor mentionate intr-un caiet "jurnal intim de campanie", de o certa valoare istorica, si scrise de catre generalul Alexandru Cernat doar pe 19 pagini a unui modest caiet de scoala, incepand cu data de 2 aprilie 1877, cand acesta va urca pe treapta cea mai inalta a carierei sale militare, fiind numit Ministru de Razboi, sunt aratate aspectele privind situatia politica si militara existenta, toate aceste amanunte bazandu-se doar pe capacitatea fortelor interne.

Masuri ce se impuneau a fi luate:

  1. Asigurarea inaintarii trupelor rusesti in dispozitivul preconizat si prevenirea unui atac turcesc de la sud de Dunare asupra teritoriului romanesc. Ca urmare, la 25 aprilie 1877, armata romana se gasea in urmatorul dispozitiv operativ:
  • Corpul 1 Armata, format din Diviziile 1 si 2, dislocat in Oltenia, cu misiunea principala de a bara directia Vidin-Calafat;
  • Corpul 2 Armata, format din Diviziile 3 si 4, dislocat in Muntenia, cu misiunea principala de a interzice directiile Giurgiu-Bucuresti si Oltenita-Bucuresti.

        Pe masura inaintarii trupelor ruse in Muntenia, armata romana     

        s-a regrupat la Vest de Olt, dispunere in care a ramas pana in 

        ajunul zilei in care ele aveau sa treaca la Sud de Dunare,

        aparand in tot acest timp malul stang si ostroavele fluviului.

  1. Paralel cu toate acestea, a continuat si activitatea de inzestrare cu echipament si armament. S-a imbunatatit sistemul de aprovizionare a ostirii.
  2. Una dintre cerintele de prim ordin si de maxima urgenta a fost pentr Ministerul de Razboi, ca inainte de intrarea trupelor noastre in lupta sa se completeze efectivele de cadre necesare armatei. Generalul Cernat a luat masuri in vederea aprobarii de catre Adunarea deputatilor si Senatul a unui proiect de lege prin care se admitea in armata romana, ca pe timpul razboiului, sa fie incadrati ofiterii de origine romana, care au servit in armate straine regulate, proiect care a devenit lege.
  3. Generalul Alexandru Cernat se implica in toate compartimentele legate de pregatirea armatei in vederea actiunilor ce urma sa le intreprinda.
  4. In final, pentru ca armata romana sa-si poata indeplini in bune conditii noile misiuni ce-i reveneau, au fost create-prin Ordinul nr.38/23 iulie 1877-doua grupari operative.
  • Prima o constituia Armata de Operatii (compusa din Diviziile 3 si 4 si Divizia de rezerva), careia ii revenea misiunea sa duca actiunile de lupta alaturi de armata rusa, pentru cucerirea fortificatiilor de la Plevna. Aceasta grupare de forte numara 41 de batalioane de infanterie, 32 escadroane de cavalerie, 18 baterii de artilerie, 5 companii de geniu si pontonieri, totalizand circa 44.000 de oameni, 7.000 de cai si 110 tunuri.
  • Cea de a doua grupare era Armata de observatie, destinata sa apere malul de nord al Dunarii impotriva unor eventuale atacuri otomane. Ea era formata din 10 batalioane de infanterie, 8 escadroane de cavalerie, 11 baterii de artilerie, insumand un efectiv de peste 11.000 de oameni, 1350 cai si 74 tunuri.

Una dintre cele mai dificile si importante activitati au fost cele       legate de trecerea armatei romane peste Dunare (la mijlocul lunii iulie, Divizia 4 incepuse trecerea fluviului). Acoperirea sectorului de trecere a fost asigurat de catre regimentele de calarasi ale Diviziei 3, care trecusera dincolo de fluviu pe ambarcatiuni in noaptea de 11 spre 12 august si in toata ziua de 12 august. Astfel Divizia 3 a putut fi transportata pe vase plutitoare la sud de Dunare, indeplinind misiunea de avangarda a armatei de operatii, asigurand trecerea fortelor principale ale acestei armate.

La 19 august, generalul Alexandru Cernat a fost numit de catre Carol comandant al Armatei de Operatii, ramanand in continuare si ministru de razboi.

In 20 august 1877, trupele Diviziei de rezerva, precum si artileria Diviziei 3 trec si ele la sud de Dunare.

Odata trecuta Dunarea, armata romana se concentreaza in jurul puternicei fortificatii Plevna, incepand imediat pregatirile pentru lupta.

La 27 august trupele romane participa la cel de-al treilea atac asupra intariturilor din zona Plevna, primind, alaturi de generalul Cernat botezul focului. Tarul Rusiei, Alexandru al II-lea, care a urmarit de aproape luptele pentru cucerirea unei redute de la Grivita, a "laudat foarte mult curajul si bravura soldatului roman".

Instalat la Verbita, generalul Cernat organizeaza in cele mai mici amanunte asaltul decisiv asupra Grivitei, care era prevazut pentru data de 30 august.

In ziua de 30 august, la orele 6 dimineata, dupa o pregatire intensa de artilerie, se incepe atacul asupra intariturilor de la Plevna. Generalul Cernat alerga calare in toate partile dirijand trupele si ofiterii de stat major. Prima reduta Grivita 1 este cucerita. Ca rasplata pentru contributia adusa de Alexandru Cernat la organizarea si conducerea luptei, tarul Rusiei, Alexandru al II-lea i-a conferit generalului roman ordinul rusesc "Sfantu Gheorghe", clasa a IV-a.

Cucerirea celei de a doua redute, Grivita 2, impunea din partea trupelor organizarea unor lucrari genistice de apropiere si in conditii de siguranta, de acea intaritura otomana. Trebuia evitat un atac prin surprindere.

In ziua de 6 septembrie trupele romane pornesc asaltul. Riposta otomana este puternica. Trupele romane sunt oprite pe loc. La 7 octombrie trupele Diviziilor 3 si 4 au facut o noua incercare de cucerire a redutei Grivita 2. Din pacate, si de aceasta data rezultatele nu au fost cele dorite. Comandamentul roman a renuntat la incercarile de a cucerii reduta prin actiuni ofensive.

Generalul Cernat, se impune, in contradictie cu parerea generalilor rusi, si hotaraste incercuirea fortificatiilor pentru a obliga trupele inamice, din lipsa de hrana si munitie, sa se predea.

Se trece la efectuarea lucrarilor genistice in jurul Plevnei.

Pentru a reusii in incercuirea de la Plevna, trebuia cucerita insa si cetatea Rahova, asezata pe malul de sud al Dunarii, in dreptul Bechetului si care constituia un mare pericol pentru spatele si flancurile trupelor de asediu.

Trebuiau blocate si eventualele cai de retragere ale trupelor inamice, aflate in cetate, varianta in care s-a prevazut si o manevra larga a trupelor.

In dimineata zilei de 7 noiembrie 1877, dupa pregatirile de rigoare, trupele romane au inceput ofensiva asupra cetatii Rahova.

Dupa doua zile de lupte indarjite, obiectivul a fost cucerit. Victoaria s-a datorat in intregime armatei romane, comandate cu mare competenta de catre genelalul Cernat.

La Plevna se precipita lucrurile. Constrans de lipsa de provizii, Osman Pasa a hotarat, la sfarsitul lunii noiembrie 1877, sa strapunga inelul de incercuire si sa-si deschida un drum in directia Sofia. Organizeaza doua grupari, una dintre ele trebuind sa sparga blocada, iar cealalta sa-I faca siguranta.

Trupele romane, observand intentia de retragere a adversarului, au cucerit prin lupte violente intariturile inamice din zona Opanez si au atacat gruparea secundara otomana, silind-o sa se predea.

Lovita pe la spate si avand in fata si in flancuri trupe ruse, principala grupare inamica, in frunte cu Osman Pasa, este nevoita sa capituleze. Cu aceasta se incheie una dintre cele mai grele etape a razboiului din 1877-1878, cu urmari hotaratoare pentru desfasurarea ulterioara a operatiilor.

Pentru capacitatea sa organizatorica si faptele de arme de care a dat dovada, generalul Alexandru Cernat a fost avansat , la data de 1 decembrie 1877, la gradul de general de divizie si i s-a conferit decoratia " Virtutea militara" de aur.

Caderea Plevnei nu a insemnat pentru armata romana si terminarea campaniei. Au urmat gelele lupte de la Vidin si Belogragic; ocuparea localitatilor importante de-a lungul malului drept al Dunarii; escortarea prizonierilor de razboi si alte misiuni specifice campaniilor militare.

Armata romana este nevoita sa-si refaca structura organizatorica de lupta. Divizii din cadrul Armatei de Operatii si Armatei de Observatii au alcatuit Corpul de Vest, comandat de catre generalul Nicolae Haralambie, iar generalul Alexandru Cernat a fost numi"maior-general" (Seful Marelui Cartier General) al armatei romane.

La 13 ianuarie 1878 este cucerita localitatea Smardan, iar in ziua urmatoare, de 14 ianuarie, timp de noua zile Vidinul este bombardat cu scopul de a facilita atacul hotarator.

La 22 ianuarie se incheie armistitiul intre armata rusa si armata otomana. Ostilitatile au incetat si Vidinul a fost ocupat.

Trupele romane au incheiat astfel una dintre cele mai glorioase campanii purtate de poporul nostru impotriva imperiului otoman.

Dupa terminarea actiunilor militare, generalul Alexandru Cernat a reluat conducerea efectiva a Ministerului de Razboi, minister care il va conduce pana la 25 noiembrie 1878, cand demisioneaza din functie si trece, la cererea sa , la comanda Diviziei 2, acest lucru datorindu-se din considerente politice. La 16 martie 1883 este numit comandant al Corpului 2 Armata, functie din care trece in retragere la 2 decembrie 1891. A incetat din viata la 8 decembrie 1893.

 

                                    Cateva concluzii

La 3 martie 1878 Romania, se cunoaste ca nu a putut lua parte la tratatul preliminar de la San-Stefano, nefiindu-i recunoscuta independenta. Rusia a impus totusi otomanilor tratatul de la San Stefano, prin care Imperiul Otoman recunostea independenta Romaniei, Serbiei si Muntenegrului, precum si autonomia Bulgariei, care se afla sub protectia Rusiei, cuprinzand Macedonia, mare parte din Dobrogea (pana la sud de Constanta) si Tracia de Sud, avand iesire la Marea Egee.

La 13 iulie are loc tratatul de la Berlin, unde i se recunoaste independenta, conditia fiind schimbarea art.7 din constitutie, care ingradea exercitiul drepturilor politice pentru anumite categorii de cetateni, in ceea ce priveste aparteneta religioasa.

Important pentru Romania a fost faptul ca, Tara a fost inaltata la rangul de Regat liber si independent la 14 martie 1881, cand puterile europene au incuviintat aceasta inaltare, iar domnitorul Carol a fost incoronat ca cel dintai rege al Romaniei, cu o coroana de otel, facuta din tunurile cucerite la Plevna, iar regina Elisabeta cu o coroana de aur.

Efortul economic al tarii in timpul razboiului pentru independenta s-a ridicat la aproximativ 100.000.000 lei aur. La aceasta trebuie adaugat efortul militar. La actiunile desfasurate la sud de Dunare au participat peste 52.000 militari romani, din care peste 10.000 au facut jertfa suprema, jertfa in inclestarile de la Plevna, Rahova, Smardan, Tatargic, Belogradcik si Vidin.

Razboiul din 1877-1878, actiunile militare desfasurate in cadrul acestei campanii prezinta o importanta deosebita in dezvoltarea artei militare romanesti.

Se poate concluziona faptul ca, in perioada de la incheierea primului tratat intre Muntenia si Imperiul otoman si pana la 1877, analiza evolutiei tributului pune in evidenta marile cantitati de aur si produse care au fost scoase din tara.

In perioada de la primul tratat incheiat de Mircea cel Batran cu Poarta otomana si pana in 1858, Muntenia a platit numai sub forma de tribut Portii otomane, dupa documentele de care se dispune din Arhivele Nationale, o suma ce se ridica la 664.167.536 lei aur. Aceasta suma transformata in cantitate de aur la raportul 1 leu aur=),3225 grame, inseamna 214.194 kg.aug.

In perioada 1456-1858 Moldova a platit numai sub forma de tribut Portii otomane o suma ce se ridica la 322.523.000 lei aur. Aceasta suma transformata in cantitate de aur la raportul 1 leu aur=),3225 grame, inseamna o cantitate de 104.338 kg.aur.

Transilvania s-a aflat sub dominatie otomana numai un veac si jumatate, in perioada principatului autonom 1541-1690.

Intre 1541-1547 Transilvania a platit un tribut de 10.000 galbeni annual, adica 12.500.000 lei aur.

In perioada dintre 1661-1683 s-au platit un tribut de 40.000 galbeni annual, suma totala ridicandu-se la 9.200.000 lei aur.

In intreaga perioada de stapanire otomana. Transilvania a platit ca tribut Portii otomane suma de 25.108.000 lei aur. Transformata in cantitate de aur, la raportul de 1 leu aur+),3225 grame aur, rezulta 8.097 kg.aur.

In total, tributul platit de tarile romane (Muntenia, Moldova si Transilvania) Imperiului otoman s-a ridicat la suma de 1.058.305.780 lei aur, ceea ce echivaleaza cu 341.021 kg.aur.

La acestea, trebuie adaugat si faptul ca, in 1417, stravechiul teritoriu romanesc dintre Dunare si Marea Neagra-Dobrogea-este ocupat de Imperiul otoman, ocupatie care dureaza pana in 1877, iar o serie de orase importante de pe malul romanesc al Dunarii, ca Giurgiu, Turnu, Braila, Chilia, Tighina, Cetatea Alba au fost transformate de otomani in raiale si pasalacuri.

NOTA: transformarea unitatilor monetare in lei aur s-a efectuat luandu-se ca baza urmatoarele echivalente medii:

  • 1 galben=10 lei aur;
  • 1 ban rosu de tara=1 ducat;
  • 1 ducat=10 lei aur;
  • 1 florin=10 lei aur;
  • 1 aspru=1leu aur;
  • Transformarea in aur s-a realizat avand ca baza 1 leu aur=0,3225 grame.

Analizand numai aceasta perioada, fara sa punem in calcul ocupatia tarista, ocupatia habsburgica, ocupatia austro-ungara, ocupatia horthysta si… mai recent dominatia marilor puteri asupra Romaniei, ne putem justifica cauzele ramanerii in urma a economiei romanesti, a bunastarii romanilor. Toti cei enumerati mai sus au jefuit bogatiile tarii sub diferite forme (unele forme mai brutale, alte forme mai subtile si sofisticate pentru a fi mai greu intelese).

Pot afirma, cu certitudie si pe baza de documente, ca cele mentionate pana in prezent nu a fost legenda. A fost o realitate cruda, de acaparare a bogatiilor tarii, in dauna romanilor.

 

.

 

 Autor col.(r.) Cordovan Ioan.

.

0 comentarii5544 vizualizări09 mai 2013




rss 2.0
rss 2.0