Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Umor Luni 16 Septembrie 2019 - 28108 vizitatori azi
Legile tarii nu interzic nimanui sa fie imbecil.- Grigore Moisil
  • O anecdota in care nici ascultatorii, nici povestitorii, nu inteleg ce se intampla, se numeste roman psihologic.
  • Cea mai mare schimbare ce se va petrece in Ministerul Invatamantului va fi atunci cand nu se va schimba nimic.
  • Dragostea e o poveste in care femeile cinstite se comporta precum cocotele, iar cocotele se comporta ca femeile cinstite.
  • Mariajul e singura scapare pentru un barbat fara succese si pentru o femeie cu prea multe.
  • Dusmanii se recruteaza dintre prieteni.
  • Cand imbatranesti, nu mai ai inima, ai cord.
  • Un lucru improvizat trebuie foarte bine regizat.
  • Ni se cere sa facem stiinta productiva si productie stiintifica. Ar fi mai bine daca am reusi sa facem stiinta stiintifica si productie productiva.

La o sedinta la Academie: 
Un geolog: Eu am facut nu stiu cati km toata vara si am facut doua lucrari.
Un chimist: Eu am stat toata vara inchis in cei 40 m2 al laboratorului si am facut 4 lucrari.
Moisil: Eu am stat toata vara intins pe pat si am elaborat Teoria mecanismelor automate.

  • Legile tarii nu interzic nimanui sa fie imbecil.

- Domnule profesor, credeti in vise?
- Sigur, draga! Sa vezi: acu’ catava vreme am visat ca devenisem academician, ca eram in aula si prezidam o sedinta. Si cand m-am trezit, intr-adevar eram academician, eram in aula si prezidam o sedinta.

  • - Il cunosc bine pe cutare. Moisil: E bine sa cunosti bine pe cineva. Daca-l cunosti foarte bine, e rau.
  • Despre un matematician: Este mare in matematica, prin erorile pe care le face.
  • Scaunele prezidentiale sunt periculoase: au un microb care se urca la cap.
  • Profesorul Moisil, la 65 de ani, dupa ce si-a scrantit piciorul: Stiam ca la varsta mea te scrantesti la cap, nu la picior.
  • La sedinta de Consiliu profesoral in vederea titularizarii, prof. Stefan Procopiu a votat contra numirii lui Moisil, "candidatul fiind prea tanar" pentru a ocupa postul de profesor. - E un defect de care ma corectez in fiecare zi, a replicat Moisil.

Moisil, catre un meteorolog:
- Cu ce probabilitate dati prognoza timpului?
- Cu cel mult 40%, domnule profesor.
- Atunci de ce nu spuneti pe dos, ca aveti sanse de 60%!

Un prieten ii spune intr-o zi: 
- Matematica asta pe care o predici tu, m-am saturat de ea pana peste gat.
Moisil: 
- Dar matematica se face de la gat in sus!

  • In timpul unui curs profesorul incepe sa caute printre hartiile pe care le avea pe masa. Nu gaseste insemnarile de care are nevoie, se opreste si spune: - Lautarii canta dupa ureche, muzicantii, dupa note. Eu mi-am uitat notele acasa.

Explicand principiul recursivitatii:
- Esti de acord ca orice om are dreptul la un pahar de cognac?
- Da.
- Bei paharul, il pui jos. Esti alt om. Si cum orice om are dreptul la un pahar de cognac... si asa mai departe. 

O reportera spune la un moment dat, in cursul unui interviu: 
- Stiti ca adevarul supara!
Moisil: 
- Pe mine o teorema de matematica nu m-a suparat niciodata.

 

Cugetari


O teorema e o scrisoare de dragoste catre un necunoscut, catre acela care ii prinde nu numai intelesul, ci si toate subintelesurile.


Un matematician face matematica fiindca vede in matematica ceva frumos, ceva interesant, ceva care ii place, ceva care ii e drag, ceva care il tulbura, il face sa gandeasca, sa mediteze, sa viseze. 

Poate singura superioritate a calculatorului este ca se corecteaza cand greseste. Om s-o faca, mai rar!


Cineva l-a intrebat: "Credeti ca e potrivit ca un profesor sa faca glume la cursuri?". Profesorul Moisil a raspuns: "Stiinta nu e trista, decat pentru unii."

Stiinta se razbuna ca o femeie: nu cand o ataci, ci cand o neglijezi. 

Stiinta merge astazi mai repede ca omul de stiinta; ai pornit impreuna si ti-o ia inainte. Ar fi de scris odata povestea celor ce si-au pierdut rasuflarea alergand dupa propriile lor idei. Si tragedia celor ce, nevrand sa ramana in urma, nu pot sa mai mearga inainte. Si comedia amara a celor ce neputand alerga, incearca sa opreasca puhoiul. Si dramele provocate de cei ce, neintelegand noul, ii prigonesc pe cel ce-l practica. 

Sunt pentru lucruri noi; dar mai mult decat lucrurile care sunt astazi noi, eu apreciez lucrurile care vor fi noi abia maine. 

Filozoful trebuie sa fie in stare sa inteleaga lumea de astazi, stiinta contemporana si sa se bazeze pe cele mai noi date ale stiintei, pentru a dezvolta conceptia noastra despre lume.

Marea calitate a unui sef de scoala este de a fi bucuros cand e depasit de elevii sai.

libertate totala ai impresia ca e un joc de cuvinte; cel putin pentru mine pare o expresie corecta din punct de vedere gramatical, dar de fapt nu are sens, caci fiecare trebuie sa se incadreze in legile societatii.

Problema mortii este vie (la o anumita varsta). 

Tot ce e gandire corecta este sau matematica, sau susceptibila de matematizare.

Un om e uman nu numai prin defectele lui ci si prin calitatile lui.

Nici o problema nu are granite. Orice raspuns are multe. 

Matematica va fi limba latina a viitorului, obligatorie pentru toti oamenii de stiinta. Tocmai pentru ca matematica permite accelerarea maxima a circulatiei ideilor stiintifice.

Nu sunt destul de sigur de excelenta metodelor mele pentru a deveni martir sustinandu-le.

Stiinta nu e buna azi, daca ieri nu s-a gandit la maine. 

Se stie ca un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele sa ti se para usoare.

stiinta e formata numai din afirmatii si negatii, dar trairea unei stiinte e formata din intrebari si raspunsuri, din banuieli si indoieli.

masura legislativa, o indicatie administrativa este una din componentele vietii unei societati; opinia publica e o alta componenta. Nu trebuie crezut ca daca se decreteaza o lege, ea se va si aplica. Nu se alica decat legile cu care sunt de acord cei ce le aplica.

Pe omul cu adevarat capabil, limitele il stimuleaza. Evident, morala nu e "puneti fratilor piedici!", ci "daca dati de piedici, depasiti-le!". 

Eu cred ca omul trebuie sa caute sa gaseasca placerea in insasi munca lui. Consider ca munca e o pedeapsa numai daca omul nu se afla la locul potrivit, daca face altceva decat ii place.

Sunt unii oameni care cred ca matematica trebuie facuta intre cutare si cutare ora. Nu e adevarat. Matematica nu se face la ore fixe. Matematica se face cand iti vine o idee. Noaptea sau dimineata, cand te scoli, cand te speli, te gandesti. Daca nu te speli, te gandesti cand nu te speli…

Spre deosebire de vin, stiinta nu trebuie lasata sa se invecheasca…

Noi, matematicienii, facem activitate fara planuri, nu de alta, dar ca sa ne deosebim de altii, care fac planuri, fara activitate.

Evident, practicarea stiintei e munca grea; sunt unii care, plictisindu- se sa gandeasca stiinta, cred ca e mai usor sa gandeasca despre stiinta; mare pacaleala: e mai greu. Atunci sa ne multumim sa vorbim despre stiinta. Asta da. E mai usor? Este.

Greu nu e sa ai dreptate, greu e sa convingi pe altii. Nu intotdeauna e greu, ci numai cand ai dreptate. Si mai ales e greu sa convingi pe cei care spun ca s-au convins.

Sunt oameni care spun: exista si greseli fecunde. Nu greseala e fecunda ci indreptarea ei.

Se stie ca o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata.

Sa nu se teama nimeni de lucrurile abstracte si foarte abstracte, mai ales in matematica; matematica, tocmai pentru ca este matematica, este abstracta. Cu cat un lucru este mai abstract, cu atat el imbratiseaza domenii mai vaste si deci este aplicabil in mai multe cazuri concrete.

Unii concep stiinta ca pe o mare arhiva de politie in care sunt indosariate toate cancanurile naturii. 

Eu sunt omul care demonstreaza. Nu conving. 

Cartile bune nu mor niciodata.

Un matematician de obicei e intrebat la ce serveste matematica si abia daca gaseste o ocazie sa spuna ca e frumoasa si ca lui ii serveste in primul rand fiindca ii e draga. Intelegerea unui fenomen iti schimba modul de a vedea intreaga lume si matematica iti serveste si tie sa ai un plus de cunostinte.

Aici e sarcina cea mai mare a profesorilor, care trebuie sa stie sa preia ce se stie pe lume, pentru a-i invata pe altii. Si aici e rolul mare al oamenilor de stiinta care trebuie sa inventeze lucruri noi ce nu se stiu inca. Prima conditie e de a invata ceea ce se stie. 

Imaginatia e si ea o sursa de informare.

Intr-adevar, daca este ceva cu care trebuie sa ramana absolventul unor cursuri liceale, acel ceva este invatul de a gandi just.

Explozivul cel mai puternic nu este tri-nitro-toluenul, nici bomba atomica, ci ideea omeneasca.

Omul nu progreseaza decat atunci cand stie ca nu poate sa faca ce vrea. 

Fireste, nu orice lucru iesit din comun are neaparat si valoare, dar orice lucru de autentica valoare e, neaparat, iesit din comun. 

Un om la 20 de ani trebuie sa fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat si la 60 stimat.

Intrebarile la care trebuie sa raspunzi cel mai sincer sunt cele pe care ti le pui singur.

Nu cred ca exista granita intre stiinta si filozofie, dupa cum nu cred ca exista granita intre stiinta si tehnica.

Invatand matematica, inveti sa gandesti.

Pentru elev este esential cum rezolva problemele; pentru profesor cum le pune.

Numai prostia poate sa aiba intermitente. 

Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.

Nu e de parerea ta cel ce te aproba, ci cel ce te imita.

E rau ca la batranete dosarul medical e mai mare decat dosarul de cadre. Marele regret al vietii mele este de a nu fi avut nici unul.

0 comentarii2485 vizualizări07 aprilie 2011




rss 2.0
rss 2.0