Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Atitudine Duminica 23 Februarie 2020 - 3546 vizitatori azi
O CAFEA IN ASTEPTARE ...

Mai zilele trecute, in timpul documentarii mele publicistice, pasii m-au purtat in micuta si cocheta Belgie pe care am revazut-o dupa aproape un deceniu. Socul revederii a fost unul de importanta medie, dar ceea ce am aflat "dedesubt" m-a impresionat as putea spune pana la lacrimi. Desi nu frigul a fost cel care ne-a manat pasii spre o micuta cafenea, am intrat totusi sa mai schimbam cateva vorbe pe un scaun comod si la adapostul aburilor de cafea.

       Atentia mi-a fost atrasa de doi indivizi care si-au comandat la bar doua cafele si patru "in asteptare". S-au asezat la masa alaturata, numai bine ca sa pot sa-i observ. Nimic deosebit nu a avut loc, cateva sorbituri lenese, un plescait de limba si gata servitul. Oamenii ca cei care si-au vazut sacii in caruta s-au ridicat si au parasit cafeneaua. Intrebarile inca nu au incoltit in mintea mea, numai ca aparitia a doua domnisoare mi-au atras atentia si culmea....comanda la bar s-a repetat....doua negrese si trei in asteptare. Abia acum intrebarile firesti si-au gasit locul in mintea mea si evident ca am apelat la insotitorul meu pentru elucidarea lor.

Mare mi-a fost surpriza sa aflu secretul cafelelor in asteptare. Dar asa a vrut parca cel de sus ca informatia sa o prind tot la fata locului si nu din povesti. Inainte ca insotitorul meu sa fi apucat sa scoata o vorbulita, am vazut un ins, imbracat mai modest decat eram noi ridicandu-se de la o masa si indreptatandu-se  cu pasi linistiti spre bar unde a intrebat cu o voce calma: "o cafea in asteptare aveti va rog ?"  Am facut ochii cat cepele de apa de la Floresti iar explicatia a venit repede, fara sa mai intreb ceva. Cafelele in asteptare sunt pentru cei care nu-si pot permite ceva cald pe asemenea friguri, mi-a spus insotitorul.

                Atunci am realizat cat este de puternica solidaritatea umana, dincolo de rasa, religie, limba  sau  apartenenta politica. Singura  intrebare  care ma  macina  si  acum,  se refera la disponibilitatea  noastra  de  a face un asemenea gest pentru cei care vor.....dar nu pot !!

                 ANDA ORBAN.

0 comentarii2296 vizualizări18 ianuarie 2015




rss 2.0
rss 2.0