Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Atitudine Sambata 26 Septembrie 2020 - 2960 vizitatori azi
COLIBITA PAMANTUL FAGADUINTEI !

Despre "marea de la munte" s-au scris tomuri intregi in care se laudau minunatiile zonei care imbraca acest lac de acumulare viu discutat si disputat. La Colibita, expertii in materie, aduc de-a dreptul osanale calitatii aerului din zona. Un loc mirific, destinat parca unei statiuni turistice montane ca in Elvetia. Turistii au conditii de cazare, de pescuit, de practicare a sporturilor nautice, etc... Toate acestea insa... pe hartie.

         Daca  mergi la Colibita din judetul Bistrita Nasaud, ai toate sansele ca vacanta ta sa se transforme in ceea ce dramaturgii catalogheaza drept drama. Nimic din ce ai aflat pe surse nu se confirma. Ramane doar aerul tare si luciul lacului vazut de undeva de sus, sa dovedeasca faptul ca te gasesti in zona lacului atat de mult mediatizat.

Perimetrul lacului este strapuns de gardurile proprietarilor de cabane si vile, care sfidand dispozitiile legale, au depasit perimetrul de siguranta al lacului, baricadand orice tentativa de accedere la lacul propriu zis.

          Toate interventiile la organele abilitate in scopul rezolvarii situatiei create, au ramas fara ecou, ba mai mult, constructiile ilegale, extinderile de suprafete in detrimentul lacului, continua cu si mai mare amploare.

          Ultima veste din acest atac asupra lacului Colibita se refera la o interventie (in sfarsit) a Consiliului Judetean Bistrita Nasaud, care a luat masura de a permite eventualilor turisti accesul la lac. Gurile rele spun ca impreuna cu un primar de pe Valea Bargaului, onor consiliu doreste sa achizitioneze o suprafata de teren care ar urma sa aiba o deschidere la lac de 30 m, unde sa fie construit si un adapost, un fel de refugiu pentru turistii surprinsi la pescuit pe timp nefavorabil.

           Pana una, alta, ASOCIATII, sponsorizati de un roman cu bani si case de marcat, sprijiniti de un avocat, mare amator de aer curat, lucreaza in draci. Intaresc malul lacului cu bolovanii deversati direct in lac, monteaza stalpi de fortificatii si...fac ceva pe legea care reglementeaza asemenea interventii asupra naturii.

       Cerand parerea unuia dintre ultimii mohicani in ale oieritului din zona, acesta  s-a exprimat foarte plastic, folosindu-se de experienta lui de viata: cainii latra, ursul merge mai departe!!

         Dar pana cand Ministerul Mediului, Apelor...etc, etc ???

 

 

         Pentru Bistritanews.ro - Mihai Flamand.

 

Foto - arhiva Bistritanews.ro

0 comentarii5425 vizualizări29 septembrie 2016




rss 2.0
rss 2.0