Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Atitudine Vineri 13 Decembrie 2019 - 4248 vizitatori azi
Romgleza noastra cea de all days.

Daca aveti rabdare sa cititi pana la sfarsit.....e de rasu-plansu.... Mi-a zis azi o prietena ca e in a hurry, ca se grabeste la job pentru un meeting office cu CEO. Practic, a chemat-o directorul sa ii faca o cafea. Si am inteles-o, lucreaza la multinationala, asa ca jumatate dintre cuvinte ii vin in engleza. E assistant director, adica secretara directorului, dar, la asa denumire, cum ajunge cate un mester sau un instalator de AC prin  companie crede ca ea e numarul 2.
Alt amic, cu care m-am intalnit la bus in statie, mergea la training. Pregatirea si instructia sunt notiuni perimate, acum se poarta training. Una e sa zici: ma pregatesc sa ajung magazioner-sef  la Lactate si alta e: "fac un training sa fiu operational chief of Milk&Cheese Departament." Acum lucreaza part-time ca promoter. Adica, pentru cei mai putini obisnuiti cu romgleza:  imparte flyere (fostele pliante) pentru un  Gym (fosta sala de sport) si este platit pentru jumatate de norma.
Afara e un freezing rain de te omoara. As fi vrut sa zic mazariche, dar mi-e ca nu ma mai intelege nimeni. Intru la supermarket sa grab a snack. Snack, pentru ca "gustare" imi pute. Apropo, stiu cam am preluat "supermarket" de la americani, dar noua nu ne-a fost de-ajuns, asa ca am inventat hipermarket-ul. Daca exista cineva care sa imi spuna care e diferenta dintre supermarket si hipermarket, ii dau 10 apple juice! Ca sucuri de mere am vazut ca nu mai au la raft. Optez intre un snack cu steak si unul cu ham. "Friptura" suna din secolul trecut, iar sunca nu mai mananca nimeni azi. In definitia romaneasca, hypermarket-ul cuprinde in supermarket, plus alte magazine. Atunci care mai este diferenta intre un hypermarket si un mall? Sau mall-ul e gigamarket?
Ajung la birou, unde fetele vorbesc despre fashion si make-up. Moda nu mai este un cuvant la moda, iar machiajul moare si el. Pentru ca oricat de agramat ai fi, daca stii trei cuvinte in engleza pacalesti 5 fraieri. E in trend, nu in tendinte, sa arunci cuvinte in engleza. O colega account si-a facut un tatoo pe body (tatuaj pe corp ar suna de-a dreptul obscen, numai marinarii isi fac tatuaje). O sa ni-l arate la party-ul din weekend. Nu la petrecere, sa nu inteleaga cineva ca e cu taraf. Domne fereste! For God’s sake!
In muzica nu mai avem orchestre sau formatii, ci band-uri. Pentru ca, nu-i asa, orice mizerie ai canta, altfel suna "Costel de la Calafat Band." Care Costel Band nu mai canta trei manele si doua melodii furate, ci efectueaza un performance fusion-evergreen si manele!
Cartelele sunt prepay, nu preplatite. Nu le mai cumparam, ci le shopping-uim (da, am auzit asta), dupa ce luam cereal bars de la raionul Diet  si toast de la Bakery.
Un coleg de la advertising, nu de la publicitate ca e un cuvant perimat, ne spune in coffee break ca la televizor a vazut un Breaking News: Iohannis a tinut un scurt briefing, asa a zis prezentatorul.  Nici macar el nu mai face conferinte de presa, penduleaza intre scurt briefing si silent briefing.
Va las acum, ma duc sa ajung la un agreement cu un coleg, daca poate el sa faca el in locul meu un meeting report.


Am luat din engleza cuvinte si le folosim prost. Confundam la greu "a acomoda" si "to accomodate" (a asigura cuiva cazarea,  "audienta" si "audience" (public), "support" si "support" (sprijin financiar). Traducem prin  "a observa o lege" expresia "to observe a law" (a respecta o lege), pentru ca ni se pare un verb cunoscut.
Nu conteaza cum vorbim, nu conteaza cat de prost combinam limbile, important e sa sune bine la ureche si sa dam impresia ca  stim engleza, chiar daca nu stim corect romana.
Ati inteles ideea: uneori mi-e dor de Pruteanu.

 

Material primit la redactie.

 

1 comentariu4277 vizualizări19 august 2018




rss 2.0
rss 2.0