Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Atitudine Luni 09 Decembrie 2019 - 9310 vizitatori azi
LA CASA CU NR. 5515 DE PE STRADA 980, REDMOND-SEATTLE.

Nu e o eroare. Casele si strazile peste ocean, sunt numerotate prin combinatii de cifre si sunt mai usor de gasit, mergand in ordinea numerelor. Ne gasim in casa copiilor din Redmond-Seattle, statul Washington, intr-un fund de sac,

 adica strada se incheie aici. Este o strada linistita, unde nu ne deranjeaza zgomotul imens al strazii, ci doar zgomotul suportabil aerian, pe unde, la circa 7 minute, trece o nava aeriana inspre si dinspre aeroportul din Tacoma-Seattle. O zona cu multa verdeata, unde domina arbustii ornamentali si cedrul, acel copac mult cautat in constructii si atelierele de mobila. Pe aici, te imprietenesti cu caprioarele, iepurii si veveritele jucause, pe care nimeni nu le deranjeaza, asa ca nu poarta nici o frica, devenind prietenii omului. 

In aceasta casa, se simte din plin suflul romanesc, cu elemente din tara de bastina. Gradina este frumos imprejmuita cu gard din scandura de cedru, sunt plantati pomi fructiferi din toate soiurile. Florile de toate culorile sunt in lumea lor, nelipsind trandafirii, muscatele si regina noptii. Drapelul tricolor sta de garda alaturi de steagul American, deoarece  Livia, Nicu, Calin si Calina au si cetatenia americana. Casa este primitoare, cu elemente de acasa - covoare tesute, prosoape,  fete de masa, costume populare pentru baieti si fete si diferite alte obiecte de arta populara, specifice Tarii Nasaudului sau zonei Sebesului, zona de origine a lui Nicu.

Dintre cele patru persoane din familie, doi lucreaza in domeniul informaticii, respectiv tata si fiul, iar mama si fiica in domeniul sanatatii, dar au si inclinatii gospodaresti. Lucreaza o parcela agricola cu multa daruire, asa cum a fost deprins Nicu, cu activitatea practica insuflata de catre tatal sau, la Sebes-Alba. Dupa orele de serviciu, se delecteaza cu gradinaritul, avand din abundenta ceapa, pastai, morcovi, rosii, ridichi, usturoi, marar, salata etc.  Deci mergem la gradina, nu la piata!

Casa este bine dotata cu toate utilitatile si aparatele necesare, este bine compartimentata, avand patru dormitoare, trei bai, bucatarie si doua livinguri, fiind pregatita pentru a  primi pe cei doisprezece romani ce vor veni la nunta lui Calin si Lisa, ce va avea loc pe 17 august 2019. Garajul are cu totul alte intrebuintari: sala de sport (tenis de masa), sala de mese sau sala de dans, depinde de imprejurari si de evenimentele zilei.

Ca si altadata, surpriza zilei a fost aparitia in "Varful penitei" a cartilor noastre, expuse intr-o vitrina spre incantare si respect pentru Tara Nasaudului, personaj central in cele 35 de carti expuse in vitrina  la care am completat si ultimele doua aparitii editorial, respective, "Lumea romaneasca" si "Atelierul fanteziei", care vor fi prezentate grupului de romani ce vor participa la o seara literara, pe urmele lui Cosbuc si Blaga, ce va avea loc peste cateva zile in casa cu numarul de mai sus, in amintirea traditiilor strabune de ACASA.

Pe perioada sederii in patria calculatoarelor, ne-am facut multe planuri in ale scrisului, vom studia, vom cerceta, vom vizita mai multe obiective si s-ar putea sa finalizam aceasta vizita cu un nou volum "Amintiri de peste ocean".

 

Ioan si Lucretia Mititean

0 comentarii2401 vizualizări25 iulie 2019




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0