,,Sa nu-ti fie teama de dusmanul tau; cel mai rau lucru pe care ti-l poate face este sa te ucida. Sa nu te temi nici de prietenul tau; cel mai rau lucru pe care ti-l poate face este sa te tradeze. Teme-te insa de indiferenta. Caci prin tacerea ei, prin consimtamintul ei tacit, te ucide si te tradeaza in acelasi timp. - Nikita Mihalkov.          -          Mai intai te ignora, apoi rad de tine, dupa aceea lupta cu tine, dar la sfarsit invingi - Mahatma Gandhi.          -          Acad. prof. univ.ec. Anghel Rugina - ,,ůsa ne comportam civilizat, sa ne educam bine copiii, sa ne conservam si sa ne protejam mediul in care traim, sa ne respectam si sa ne ajutam, pe scurt: sa ne traim viata linistiti"

Atitudine Vineri 19 Septembrie 2014 - 20380 vizitatori azi
Civismul nu e un moft, civismul este o datorie.

"Atitudine, zel, devotament de care da dovada un bun cetatean". Aceasta este una dintre definitiile civismului. E datoria noastra sa avem atitudine civica daca dorim sa traim mai bine: sa avem venituri decente, sa avem siguranta pentru noi si bunurile noastre, sa avem asigurata sanatatea, sa avem un sistem eficient de educatie pentru copii nostri, sa avem la dispozitie o infrastructura moderna de utilitati , sa beneficiem de justitie impartiala, sa avem acces la manifestari culturale si sportive, sa avem un mediu inconjurator sanatos, banii publici sa fie cheltuiti corect, sa fim atasati de comunitatea in care traim, sa ne aratam solidaritatea fata de cei mai nevoiasi, samd.

Daca nu ne intereseaza ce se intampla in comunitatea noastra, plecand de jos de la cartier, la orasul sau tara in care traim nu avem dreptul sa ne plangem ca traim rau!

Nu trebuie sa asteptam sa primim totul de la cei ce conduc comunitatile. Pot gresi si ei, sau mai ales ei. Daca nu le atragem atentia ca merg pe drum gresit, vor continua in greseli. Lucrurile bune pe care le fac conducatorii trebuie sa le aparam, sa ni le asumam. Cand merg pe drumul corect trebuie sa fim alaturi de conducatori si sa ii sprijinim.

Viata din municipiul nostru este foarte densa in acest an. S-au intamplat foarte multe lucruri bune. In primul rand as mentiona Zilele municipiului Bistrita cu doua momente de o mare importanta istorica: aniversarea a 450 de ani de la sfintirea bisericii evanghelice in forma de acum si slujba ecumenica finalizata cu semnarea "Declaratiei de la Bistrita". Apoi as mentiona finalizarea reabilitarii parcului municipal. Sunt lucruri pentru care trebuie sa adresam cuvinte de lauda administratiei locale, domnului Ovidiu Cretu - primarul municipiului Bistrita si echipei domniei sale.

Din pacate, se intampla si lucruri mai putin bune. Ma voi referi la problema variantei ocolitoare. Toata lumea este de acord ca trebuie construita o varianta ocolitoare care sa scoata traficul de tranzit din Bistrita si cartierele componente ale municipiului. Dezbaterile pe aceasta tema releva, in schimb, obtuzitatea autoritatilor locale. Se insista numai pe o varianta , varianta prin padurea Codrisor. Logic, nu pot sa explic de ce aceasta varianta este dezbatuta in continuare. Aceasta varianta este ilegala . Incalca prevederile Legii privind regimul drumurilor. Varianta ocolitoare trebuie sa aiba traseul in afara intravilanului localitatilor. Ori varianta sustinuta cu obstinatie de administratie are 5 km din 14,4 km prin intravilan.  Daca nu ar fi botezata varianta ocolitoare ar putea avea traseul pe oriunde, dar nu ar primi finantare, ar trebui facuta din bugetul local. Mai mult, ilegalitatea acestei variante a fost constatata si de instantele de judecata competente, care au emis sentinte definitive privind ilegalitatea acestui traseu.

Oare avem dreptul, ca cetateni ai municipiului Bistrita, sa stam pasivi la o incalcare flagranta a legii, la nerespectarea unor sentinte judecatoresti definitive si irevocabile chiar de catre cei ce trebuie sa asigure respectarea legalitatii in municipiul nostru? Daca legea nu este buna trebuie sa actionam sa fie schimbata, dar atata timp cat este in vigoare trebuie s-o respectam, de la seful statului pana la ultimul cetatean.

Oare avem dreptul sa stam pasivi la incalcarea dreptului de proprietate pentru cateva sute dintre concitadinii nostri?

Oare avem dreptul sa stam pasivi la incalcarea dreptului la un mediu inconjurator sanatos pentru noi, cetatenii care traim acum in municipiul Bistrita si pentru cei ce vor veni dupa noi?

Referendumul convocat pentru 29 septembrie nu poate transa problema variantei ocolitoare prin Padurea Codrisor: In primul rand pentru ca este ilegal: nu poti consulta cetatenii pe o problema care contravine legii! Varianta ocolitoare nu poate avea traseul prin intravilan. In al doilea rand titularul investitiei nu este municipiul Bistrita ci CNADNR. Nu se poate face referendum local pe o problema in competenta unei autoritati publice nationale! De ce sa cheltuim 200.000 (mai nou numai 180.000 lei noi) din bugetul local? Numai pe linia cheltuielilor inutile cu struti, oua si mere?

Stimati concitadini, va chemam alaturi de miscarea civica care a adoptat petitia "Salvam Padurea Codrisor". Veniti cat mai multi si semnati petitia "Salvam Padurea Codrisor"!

Fiti solidari cu concitadinii nostri carora li se incalca dreptul la proprietate! Astazi sunt ei, maine puteti fi dvs. Veti putea sa le solicitati solidaritatea?

Democratia este inteleasa gresit, majoritatea nu poate incalca drepturile fundamentale ale unei minoritati.

Nu acceptati incalcarea legilor de catre autoritati, care trebuie sa inteleaga ca nu sunt mai presus decat legea! Maine s-ar putea sa se aplice legea stramb pentru  dvs.

Dovediti ca aveti spirit civic, ca va pasa de ce se intampla in Bistrita! Implicati-va activ si cu devotament in viata comunitatii!

 

Adrian Florin Chereji

1 comentariu776 vizualizări05 septembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0