Eco-Mediu Joi 14 Decembrie 2017 - 19188 vizitatori azi
ZERO DESEURI - ShowScene. GESTUL FACE DIFERENTA.

Proiectul "ZERO DESEURI - ShowScene", derulat de catre Asociatia RURALIS  si cofinantat din bugetul local al municipiului Bistrita pe anul 2017, are ca scop promovarea sistemului de colectare separata si a strategiei "Zero deseuri", iar ca obiectiv general constientizarea importantei sortarii la sursa a deseurilor, inclusiv a biodeseurilor. 

Ne propunem informarea si constientizarea cetatenilor municipiului Bistrita cu privire la importanta si oportunitatea unei gestionari corecte a deseurilor, promovand conceptul de show de mediu (show environment) in padurea-parc Schullerwald, urmarind gradul de interes, manifestat in mod spontan, intr-un mediu informal de catre bistriteni. In acest context se vor derula o serie de activitati interactive avand ca atractie principala un spectacol audio/video si vizionarea unor mesaje directe si subliminale in vederea sensibilizari cu privire la poluarea cu deseuri. 

Va invitam in padurea-parc Schullerwald, la cele 3 evenimente show environment vineri, sambata si duminica, 29-30 septembrie si 1 octombrie, incepand cu ora 18.00. Activitatile se vor incheia la ora 19.30. 

Participantii, copii si adulti din municipiul Bistrita si localitatile componente, vor putea obtine informatii si detalii cu privire la reducerea risipei la sursa, separarea deseurilor la sursa, compost, reconditionare, reutilizare si reciclare. Prin colectare separata se asigura conditiile optime de reciclare, iar prin reciclare se refolosesc resurse naturale, se reduce poluarea si astfel se imbunatatesc conditiile de viata, calitatea vietii. 

Proiectul incurajeaza reducerea spre zero a risipei si incurajeaza dezvoltarea unor modele de bune practici. Este un start-up inovativ pentru implementarea la nivel local a unor coduri de conduita zero deseuri avand ca rezultat diminuarea fenomenului de complacere, de acceptare si de neintelegere a gravitatii situatiei pe fondul lipsei de informare si actiune. "ZERO DESEURI-ShowScene" se adreseaza tuturor celor care sunt sensibili la problemele de mediu, gestionarea durabila a deseurilor si conceptul de economie circulara dar si celor care cauta raspunsuri la aceste provocari.

Cum sanatatea umana este strans legata de sanatatea mediului natural, suntem convinsi ca mesajul "GESTUL FACE DIFERENTA" are o insemnatate covarsitoare. Sa aratam ca se poate si aici, la noi, la Bistrita.

Va asteptam cu premii si surprize. Echipa de proiect.

 

 

ZERO DESEURI - ShowScene. GESTUL FACE DIFERENTA

https://www.facebook.com/events/293605467717019/?active_tab=about

0 comentarii1330 vizualizări29 septembrie 2017




rss 2.0
rss 2.0