Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eco-Mediu Sambata 18 Mai 2024 - 14587
Zador, codalbul, colinda regiunea.

Codalbul a ajuns la Centrul de Reabilitare a Animalelor Salbatice Ranite in toamna anului trecut, cand o persoana din vestul tarii a semnalat Asociatiei "Grupul Milvus" existenta pasarii. In Romania, din pacate, fusese gazduita de o persoana fizica mai bine de o luna, dimensiunile mari si necesitatile acestei specii au determinat persoana respectiva sa ne ceara ajutorul.

Pasarea provine dintr-un cuib din Serbia, din 2020, unde a fost inelata si crotaliata pe aripa.

Codalbul este o specie de rapitoare de talie mare, cu anverguri ale aripilor care pot atinge peste 2 m.

Zador, masoara 209 cm atunci cand isi intinde aripile!

Asociatia Vets4Wild a asigurat supravegherea medicala, in timp ce Grupul Milvus a gazduit pasarea in conditii speciale: o voliera mare in care pasarea a stat singura si o dieta corespunzatoare.

Reabilitarea a fost un succes, iar eliberarea a fost planificata amanuntit alaturi de Societatea Carpatina Ardeleana - Satu Mare, partener care a oferit dispozitivul satelitar montat pe spatele lui Zador.

Eliberarea pasarii a avut loc cu success in vestul tarii, in Aria Protejata Raul Tur!

 

In primele zile, deplasarile au fost mai mult locale, dar incet Zador a redescoperit LIBERTATEA. Acum, cu multa bucurie putem spune ca pasarea colinda regiunea est europeana, prin Ucraina.

Mai mult, datorita dispozitivului satelitar, orice persoana poate vedea rutele lui Zador pe site-ul specializat www.satellitetracking.eu.

Metoda este simpla, selectati limba pe care o doriti pe site, selectati butonul Pasari, specia Codalb, tara Romania, iar ultima miscare  - butonul portocaliu Vizualizare pe harta.

 

        Foto credit: Bartha Botond Zsolt.

0 comentarii3668 vizualizări23 aprilie 2021




rss 2.0
rss 2.0