Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eco-Mediu Luni 20 Ianuarie 2020 - 7484 vizitatori azi
Proiectul de la Rosia Montana trebuie oprit.

"Proiectul de la Rosia Montana trebuie oprit" (Rezolutie comuna UBB-Academia Romana-ICOMOS Romania).Pentru cine doreste sa afle opinia specialistilor, va redau rezolutia Conferintei "Rosia Montana in Istoria Universala", desfasurata vineri si sambata in Aula Magna a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj.

 Conferinta ROSIA MONTANA IN ISTORIA UNIVERSALA, organizata de Universitatea Babes-Bolyai, Academia Romana si ICOMOS Romania, cu participarea unor specialisti geologi, geografi, chimisti, biologi, istorici, arheologi, arhitecti, economisti, ingineri, sociologi, agronomi, lingvisti etc. din tara si strainatate (Germania, Italia, Marea Britanie, Ungaria), analizand patrimoniul natural, istoric, arheologic si cultural al zonei Rosia Montana, in contextul implementarii proiectului RMGC, a ajuns la urmatoarele concluzii:

1. Rosia Montana poseda un potential natural (morfologic, hidrografic, climatic, biogeografic) specific, ce va fi afectat iremediabil de proiectul actual.

2. Patrimoniul geologic  al Rosiei Montane, ca si al intregului "patrulater aurifer" al Muntilor Apuseni este alcatuit din zacaminte de aur, argint, cupru, telur, wolfram etc, de o mare valoare economica. In actuala situatie, a unei crize internationale de resurse minerale, aceste zacaminte sunt resurse strategice ale statului roman ce trebuie valorificate in stransa corelatie cu interesele majore ale acestuia.

3. Se apreciaza ca zacamantul de la Rosia Montana contine mai mult aur si argint decat s-a estimat de catre investitorul implicat. O evaluare riguroasa a acestuia de catre specialistii statului roman, conform principiului audiatur et altera pars, inclusiv pentru alte minerale asociate si continutul de metale rare, deosebit de valoroase, este imperios necesara.

4. Prin efectul contractului actual, statul roman a cedat practic zacamantul de la Rosia Montana gratuit unei companii externe. Reevaluarea sa este stringenta si imperios necesara, inclusiv sub aspectul luarii in calcul a costurilor sociale si de asigurare a riscurilor proiectului.

5. Patrimoniul istoric, arheologic si cultural de la Rosia Montana este de notorietate mondiala (Panteon al Daciei RomaneMiracolul arheologic al Daciei Romane - referitor la tablitele cerate - Eldorado arheologic), a carui distrugere nu poate fi justificata de nicio forma de exploatare economica.

6. Prin distrugerea vestigiilor unice istorice, arheologice si culturale  de la Rosia Montana (galeriile daco-romane, siturile arheologice,  cimitire, edificii de cult etc.) sunt afectate iremediabil numeroase dovezi ale etnogenezei si continuitatii poporului roman, constituente ale civilizatiei europene.

7. Din zona arheologica de la Rosia Montana a fost cercetata arheologic in mod stiintific doar o infima parte. Anularea imediata a tuturor avizelor de descarcare de sarcina arheologica, inclusiv a celui din 14.07.2011-Carnic, se impune deoarece contravin legislatiei in vigoare.

8. Autoritatile publice chemate sa apere patrimoniul istoric, arheologic si cultural de la Rosia Montana trebuie sa isi faca datoria si sa actioneze conform intereselor nationale.

9. Riscurile induse peisajului si mediului de proiectul RMGC sunt multiple, severe si de lunga durata, iar gestiunea efectelor acestora ramane dupa incheierea exploatarii, in seama exclusiva a statului roman. Iazul de decantare din Valea Cornei va fi o veritabila bomba ecologica cu potential de explozie intarziata.

10. Proiectul contravine majoritatii absolute a principiilor dezvoltarii teritoriale ale Uniunii Europene: dezvoltarea durabila, coeziunea teritoriala, principiul ecologic, principiul dezvoltarii economico-sociale echilibrate, principiul avantajului comparativ.

11. Proiectul este deficitar conceput in ceea ce priveste peisajul si mediul aferent. El vizeaza obtinerea de avantaje maxime si rapide pentru promotor, prin extorcarea unei resurse economice si strategice de prima importanta, in vreme ce statului roman ii revine o infima parte din castigurile preconizate. In schimb, toate consecintele nefaste de dupa inchiderea exploatarii miniere (gestiunea unui imens depozit de metale grele si cianuri secole la rand, distrugerea unui patrimoniu stiintific si cultural inegalabil) urmand sa fie suportate numai de cetatenii statului roman.

12. Derularea proiectului va avea efecte psihologice incalculabile asupra populatiei zonei, care va migra in masa din vecinatatea  unui lac cu cianuri si metale grele ce pot polua panza freatica si pot fi antrenate de agentii atmosferici pe suprafete mult mai extinse decat cele ale exploatarii propriu-zise. In acest context orice afirmare a turismului in zona, asa cum sustin promotorii proiectului, devine iluzorie.

13. Reconsiderarea modului de valorificare a zacamantului in folosul statului roman si in respectul dreptului la proprietate, in conditii de prezervare a valorilor peisagistice, istorice, arheologice si culturale, este obligatorie.

14. Valorificarea turistica inspirata a peisajului si vestigiilor istorice si arheologice de la Rosia Montana poate aduce localitatii, zonei si poporului roman, pe o durata nedeterminata, beneficii mult mai mari decat exploatarea zacamantului aurifer intr-o perioada de timp limitata, cu costuri materiale si spirituale infinit mai mici.

15. Proiectul actual trebuie oprit si inlocuit cu o strategie de dezvoltare economica durabila a localitatii in respectul valorilor si potentialului sau cultural si natural in care turismul, agricultura, valorificarea fondului forestier si alte activitati traditionale sa coabiteze eficient cu mineritul. In acest context, elaborarea unui nou PATZ de catre o institutie avizata si echidistanta, este stringenta.

16. Participantii la conferinta sustin, cu argumente stiintifice de necontestat, necesitatea continuarii demersurilor pentru inscrierea Rosiei Montane in lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Participantii la Conferinta ROSIA MONTANA IN ISTORIA UNIVERSALA solicita autoritatilor statului roman sa ia nota de opiniile stiintifice autorizate ale specialistilor romani si straini si sa opreasca proiectul actual, deja mentionat, extrem de defavorabil intereselor propriului popor. El trebuie substituit cu un plan de amenajare si o strategie de dezvoltare durabila a zonei, in conditii de prezervare a patrimoniului sau material si spiritual de valoare mondiala.

Participantii ii mandateaza pe cei de mai jos sa faca cunoscuta aceasta Rezolutie.

 

 

Andrei Marga, rector Universitatea Babes-Bolyai,

Ionel Haiduc, presedinte Academia Romana,

Sergiu Nistor, presedinte ICOMOS Romania

 

 

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/proiectul-de-la-rosia-montana-trebuie-oprit-rezolutie-comuna-ubb-academia-romana-icomos-romania-si-imbratisari-pentru-rosia-montana-foto-69982.html

3 commentarii4081 vizualizări15 noiembrie 2011




rss 2.0
rss 2.0