
In conformitate cu Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 1168 din 23.06.2008, privind aprobarea componentei si atributiilor Comitetului tehnic central si comitetelor judetene/municipiului Bucuresti de coordonare a masurilor de interventie in situatiile de urgenta determinate de calamitati naturale (canicula) , recomandam populatiei sa ia in vedere urmatoarele masuri de protectie impotriva fenomenelor meteorologice (canicula) care pot genera victime in randul populatiei.
Codul verde (< 35ºC in intervalul orar 11.00 - 17.00) - nu sunt necesare masuri specifice, sistem de veghe sezoniera.
Codul galben (35 - 38ºC in intervalul orar 11.00 - 17.00) - se instituie masurile specifice de alerta
Codul portocaliu (38 - 40ºC in intervalul orar 11.00 - 17.00) - se instituie masurile de mobilizare maxima
Codul rosu (> 40ºC in intervalul orar 11.00 - 17.00) - se instituie masurile de mobilizare maxima
Recomandari generale pentru populatie:
Evitati, pe cat posibil, expunerea prelungita la soare intre orele 11.00 - 18.00;
Daca aveti aer conditionat, reglati aparatul astfel incat temperatura sa fie cu 5 grade mai mica decat temperatura ambientala;
Ventilatoarele nu trebuie folosite daca temperatura aerului depaseste 32 grade Celsius;
Daca nu aveti aer conditionat in locuinta, la locul de munca, petreceti 2-3 ore zilnic in spatii care beneficiaza de aer conditionat (spatii publice, magazine);
Purtati palarii de soare, haine lejere si ample, din fibre naturale, de culori deschise;
Pe parcursul zilei faceti dusuri caldute, fara a va sterge de apa;
Beti zilnic intre 1,5 - 2 litri de lichide, fara a astepta sa apara senzatia de sete. In perioadele de canicula se recomanda consumul unui pahar de apa (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 - 20 de minute;
Nu consumati alcool deoarece acesta favorizeaza deshidratarea si diminueaza capacitatea de lupta a organismului impotriva caldurii;
Evitati bauturile cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
Consumati fructe si legume proaspete (pepene galben, rosu, prune, castraveti, rosii) deoarece acestea contin o mare cantitate de apa;
O doza de iaurt produce aceeasi hidratare ca si un pahar de apa;
Evitati activitatile in exterior care necesita un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc);
Aveti grija de persoanele dependente de voi (copii, varstnici, persoane cu dizabilitati) oferindu-le, in mod regulat lichide, chiar daca nu vi le solicita;
Pastrati contactul permanent cu vecini, rude, cunostinte care sunt in varsta sau cu dizabilitati, interesandu-va de starea lor de sanatate.
Cum putem sa limitam cresterea temperaturii in locuinte:
Inchideti ferestrele expuse la soare, trageti jaluzelele si/sau draperiile;
Tineti ferestrele inchise pe toata perioada cat temperatura exterioara este superioara celei din locuinta;
Deschideti ferestrele seara tarziu, noaptea si dimineata devreme, provocand curenti de aer, pe perioada cat temperatura exterioara este inferioara celei din locuinta;
Stingeti sau scadeti intensitatea luminii artificiale;
Inchideti orice aparat electrocasnic de care nu aveti nevoie.
INFORMARE SI RELATII PUBLICE ISU "BISTRITA"
0 comentarii | 18172 vizualizări | 28 iunie 2017 |