Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Luni 25 Mai 2020 - 5032 vizitatori azi
Draga Civilule,

Pe forumuri si nu numai, se remarca si opinii in favoarea tezei ca militarii au, intr-adevar, pensii nesimtite si, mai ales, nemeritate. In contextul acestei discutii publice, va propun o epistola a unui militar roman, adresata concetateanului sau, tot roman, dar civil.

Draga Civilule, stiu ca ai fi vrut sa fii ca mine si, pentru ca nu ai putut, acum, la pensie, vrei sa fiu eu ca tine. Insa, nu se poate, pentru ca noi am fost si suntem diferiti, asa cum doi frati sunt diferiti, chiar daca au fost facuti de aceiasi mama si din acelasi tata si chiar daca se iubesc unul pe altul, ca fratii.

       Cand am ales sa ma inscriu la liceul militar, stiam ca voi avea parte atat de casa si masa gratuite, cat si de scoala de cea mai buna calitate posibila. La fel, stiai si tu acelasi lucru. Faptul ca nu ai venit sa fii coleg cu mine de banca inseamna fie ca nu ai vrut, in sensul ca nu ti-au trebuit nici gratuitatile si nici invatatura oferite de Armata, fie ca nu ai putut, in sensul ca nu ai avut meritele necesare pentru admitere. In niciuna dintre aceste doua situatii, nu ai insa cum sa te compari cu mine si sa zici ca am fost egali vreun moment. Daca tu ai ales sa mergi la un liceu mai bun si sa te pregatesti pentru o viata mai indestulata decat imi promitea mie militaria, cinste tie! Daca ai ramas mai modest decat mine, asta este! Nu ai de ce sa fii invidios. Nu ai putut mai mult.

       Cand am ales sa merg la o scoala militara, cum le zicea pe vremea aceea, stiam ca voi primi casa si masa gratuite, dar si o mica solda, alaturi de instruirea necesara formarii mele ca ofiter.

       Mai stiam ca, pentru a avea studii superioare, va trebui sa muncesc mai mult de cinci ani ca locotenent si locotenent major, sa cresc in ierarhia militara si sa indeplinesc anumite conditii profesionale care sa ma califice pentru a studia in Academia Militara, cum ii zicea pe atunci institutiei de invatamant superior militar. Si mai stiam ca prima mea solda ca ofiter va fi mai mare decat salariul mediu pe economie. La fel stiai si tu. Daca ai ales sa nu fii coleg cu mine de pluton in scoala militara, sa facem impreuna instructie de dimineata pana seara iar, uneori, si noaptea, si sa invatam meseria armelor la clasa, fie nu ai vrut, fie nu ai putut. Daca ai ales sa te pregatesti in facultate sau intr-o scoala civila care sa iti dea o meserie mai buna decat cea a armelor si mai bine platita, atunci cinste tie! Daca ai fi vrut sa fii la fel de bine platit ca mine dar nu ai indeplinit conditiile de pregatire, pentru ca nu ai putut, atunci asta este! Nu ai de ce sa fii invidios pe mine ca eu am vrut si am putut.

       Cand am ales sa fiu ofiter stiam ca nu voi putea fi si soldat, in acelasi timp. Am facut si eu instructia soldatului, la vremea mea, in scoala militara, dar apoi am devenit comandant si nu mai puteam fi, totodata, si executant. La fel, stiai si tu ca, daca nu vei vrea sau nu vei putea sa te faci ofiter, va trebui sa faci armata ca soldat, fiindca asa era pe vremea noastra. Deci, indiferent cat de grea sau de usoara ti-a fost armata pe care ai facut-o ca soldat, indiferent daca ai invatat din serviciul militar ceva ce ti-a fost de folos in viata sau doar a fost o etapa urata si inutila din existenta ta, nu ai de ce sa te compari cu mine, pentru ca nu am fost egali. Eu eram comandantul iar tu subordonatul, pentru ca asa a fost si este in armata. Iar tu stiai asta dinainte de a ti se intampla.

       Cand am jurat sa imi apar Tara chiar si cu pretul vietii, prin Tara intelegandu-te si pe tine, stiam ca batea razboiul la usa, atat cel Rece, cat si cel cald din Mediterana sau din Orientul Apropiat. La fel stiai si tu, dar nu ai venit langa mine, sa aparam Tara impreuna, cu pretul vietii. Ai ramas mai departe civil si ai contat pe mine sa ma ocup de treaba asta. Atunci parca era bine ca nu suntem egali. Si, parca, solda mea, ceva mai mare decat salariul mediu pe economie, nu era chiar atat de mare incat sa plateasca pretul vietii tale. Pentru ca, daca era, ai fi venit langa mine. Tot asa, nu ai fi zis ca am o solda nesimtita atunci cand am scos oameni de sub daramaturi, la cutremur, ori de sub ape, la inundatii, cand zburam la 10.000 de metri in stratosfera, ziua si noaptea sau in largul Marii Negre pe aprige furtuni, pe tanc sau pe afetul tunului ...

       De altfel, nu am auzit pe nimeni sa zica despre militari ca au solde nesimtite. Pentru ca nimeni nu vrea sa ii supere pe militari, atata vreme cat este nevoie de ei in societate si ceea ce fac ei nu este la indemana oricui, fie ca nu vor, fie ca nu pot altii sa faca ce fac ei, militarii.

       Insa, draga civilule, cand eu, ofiterul, nu iti mai sunt de folos, cand am iesit "la pensie", se schimba treaba!

       De noi, astia, pensionarii, nu mai ai nevoie, nu-i asa?

       Si, parca, ne platesti prea degeaba o pensie nesimtita.

        Si, in plus, ti se pare ca traim cam mult dupa ce am iesit la pensie, la o varsta mult prea frageda.

       Daca esti cinstit cu tine insuti si daca ti-a mai ramas un pic de rusine din aia ancestrala, din care este alcatuit mortarul constructiei societale romanesti, atunci poate te opresti o clipa si asupra acestui adevar, ca noi doi nu am fost, nu suntem si nu vom putea fi niciodata egali, nici ca membri ai societatii, nici ca pensionari.

 

       Cu cele mai bune ganduri,

Ofiterul roman in rezerva sau in retragere

 

 

      P.S.: Slava eterna eroilor patriei care s-au jertfit in razboaiele pentru apararea fiintei nostre nationale … dar, si celor care au veghiat zi si noapte, iarna si vara, la fruntariile terestre, navale sau aeriene, chiar si fara sa fie razboi !


      Sa nu-i uitati domnilor civili, caci fara ei nu mai erati astazi romani liberi !

 

 

Material primit la redactie.

84 commentarii2660 vizualizări12 octombrie 2013




rss 2.0
rss 2.0