Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Miercuri 01 Aprilie 2020 - 11444 vizitatori azi
"Lovitura de Stat" data de generalul Stanculescu (22 Decembrie 1989)

"Lovitura de Stat" data de generalul Stanculescu (22 Decembrie 1989)

Victor Atanasie Stanculescu. "Spargerea" adunarii "populare" din 21 decembrie a constituit momentul psihologic care a dat un impuls bucurestenilor sa ramana in strada, cerand libertatea, democratie, inlaturarea dictaturii. Nicolae Ceausescu a decis sa recurga la forta pentru a-i imprastia pe manifestanti, crezand ca astfel va restabili ordinea si autoritatea regimului sau.

Represiunea a inceput spre miezul noptii, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apararii Nationale. Au fost ucise 50 de persoane, 462 ranite, iar 1.245 au fost arestate si transportate la penitenciarul Jilava[1].

Iulian Vlad

Nicolae si Elena Ceausescu au ramas in acea noapte in dormitorul special pregatit din cladirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informati operativ asupra desfasurarii evenimentelor si a da indicatii privind modul de actiune. Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea si Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceausescu ca zona centrala a Bucurestilor a fost degajata de manifestanti[2].

Cei doi generali erau profund marcati de tragedia in care fusesera implicati. Generalul Vlad s-a gandit ca, pentru iesirea din aceasta situatie dramatica, singura solutie era inlaturarea lui Ceausescu. El avea sa relateze la Comisia senatoriala, in octombrie 1993, ca generalul Milea era grav afectat de situatia in care fusese implicat: "Am iesit pe culoar, pe fotolii, si a inceput sa planga si spunea ca nu mai crede ca sanatatea ii va mai ingadui, sa spun sotiei si fetelor ce s-a intamplat, ca nu a fost pregatit sa se intample asa ceva. Atunci i-am spus ca nu putem lasa lucrurile asa, ca de fapt forta este in mana lui si a mea. Eu stapaneam lucrurile in sediu, iar el afara, dar el era foarte afectat". La intrebarea unui senator: "Ce i-ati propus deci ca trebuie facut?", Vlad a raspuns: "Ca trebuie sa-l arestam pe Ceausescu!" Dar Milea a replicat: "Dragul meu, nu pot, nu mai sunt in stare"[3]

 In zorii zilei de vineri, 22 decembrie, strazile din centrul Capitalei au fost maturate, iar sangele curatat cu jeturile de apa ale pompierilor; militari in uniforma de razboi au fost masati la intrarile spre Piata Palatului. In cladirea Comitetului Central au fost adusi circa 1.000 de militari, cu misiunea de a apara aceasta citadela a regimului[4].

 

Dimineata fatala - 22 decembrie 1989

Vestea represiunilor din noaptea de 21/22 decembrie s-a raspandit ca fulgerul in Bucuresti si a amplificat starea de revolta. Inca din dimineata zilei de 22 decembrie, muncitorii de pe marile platforme industriale - Pipera, Republica, "23 August", I.M.G.B. (Intreprinderea de Masini Grele Bucuresti) s.a. - s-au indreptat spre centru, ocupand Piata Universitatii. Manifestantii scandau: Jos calaul!, Jos dictatura!, Jos Ceausescu!, Vom muri si vom fi liberi!, Noi suntem poporul / Jos cu dictatorul", Libertate! Libertate". Fortele de ordine nu au mai intervenit. TAB-urile, aduse la fata locului, au ramas in multime, militarii discutand cu manifestantii, asigurandu-i ca nu vor recurge la acte de violenta[5].

Generalul Milea

Nici macar in ceasul al 12-lea, Ceausescu nu a acceptat sa cedeze. El i-a reprosat generalului Milea ca nu a fost in stare sa restabileasca ordinea deplina. Ministrul Apararii Nationale, cuprins de remuscari pentru implicarea sa in represiunile din noaptea precedenta si neacceptand sa-si lege numele de alte jertfe umane, a decis sa-si puna capat zilelor. In jurul orei 9.30, el s-a sinucis in cladirea Comitetului Central. Actul lui Vasile Milea marca "prin sacrificarea de sine, semnalul rupturii totale intre armata si a "[6]. Vestea sinuciderii lui Milea l-a bulversat pe Ceausescu. Aflat in cladirea Comitetului Central, Ilie Verdet - care cunostea situatia din Capitala - s-a dus la secretarul general al P.C.R., pe care l-a gasit "intr-o stare deplorabila, asa cum era el in momente foarte grele si isi pierdea echilibrul". Verdet i-a cerut sa nu se traga in oameni, iar Ceausescu a raspuns: "Nu s-a tras si nu se va trage in oameni". In timp ce rostea aceste cuvinte, "a inceput sa tremure si atunci a spus: "[7].

Ultima sedinta a C.P.Ex.

La ora 9.45 a inceput ultima sedinta a Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.)[8], la care Nicolae Ceausescu a spus: "Generalul Milea a plecat de la mine si dupa doua minute am fost informat ca s-a impuscat. Avand in vedere si comportarea sa in aceasta perioada reiese ca el, de fapt, a sabotat aplicarea masurilor si a lucrat in stransa legatura cu strainii. Acest lucru reiese clar. S-a creat o situatie grava". Apoi el a intrebat pe membrii C.P.Ex..: "care este hotarat sa lupte si care nu?" si s-a adresat direct lui Paul Niculescu-Mizil, iar acesta a raspuns printr-o intrebare: "Daca lupt, sau nu lupt?" Intr-o forma sau alta, toti au declarat ca "lupta". Ceausescu a continuat: "Sa declaram imediat starea de necesitate in intreaga tara. Aceasta este conform Constitutiei si este dreptul presedintelui. Nu trebuie sa convocam Consiliul de Stat". Toti cei prezenti au fost de acord. Silviu Curticeanu a afirmat ca, daca manifestantii trag in militari, "tragem si noi". Gheorghe Radulescu a apreciat ca trebuia "evitata varsarea de sange", Constantin Dascalescu a spus ca "trebuie sa chibzuim daca trebuie sa tragem in muncitorii cinstiti", dar Tudor Postelnicu a replicat ca "nu muncitorii cinstiti sunt aceia care vor deschide focul, ci lepadaturile si pleava". Nicolae Ceausescu a tinut sa precizeze: "Sigur ca nu putem trage in muncitori. Noi suntem reprezentantii muncitorilor si nu putem trage in muncitori, dar sunt si lichele". El a conchis: "Tradatorul Milea este de vina si probabil ca mai sunt si altii". Nicolae Ceausescu a mentionat ca l-a chemat pe primul adjunct al ministrului Apararii Nationale, generalul Victor Atanasie Stanculescu, care "este deja la dispozitia mea".

Dupa sedinta, Nicolae Ceausescu a cerut sa se elaboreze un decret prezidential privind introducerea starii de necesitate in intreaga tara. Decretul, citit la radio la ora 10.11 si la Televiziune, de la ora 10.50, mentiona: "Avand in vedere incalcarea grava a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism si de distrugere a unor bunuri obstesti", in temeiul art. 75 din Constitutie se instituia starea de necesitate in intreaga tara. Toate unitatile armatei, Ministerului de Interne si formatiunile patriotice erau puse in stare de alarma. Pe timpul starii de necesitate se interziceau orice intruniri publice, precum si circulatia in grupuri mai mari de cinci persoane; se interzicea circulatia in timpul noptii, incepand cu ora 23, cu exceptia persoanelor care lucrau in schimbul de noapte etc. Decretul se incheia cu aceste cuvinte: "Intreaga populatie a tarii este obligata sa respecte cu strictete legile tarii, ordinea si linistea publica, sa apere bunurile obstesti, sa participe activ la infaptuirea normala a activitatii economico-sociale"[9]. Decretul nu a avut nici o urmare practica; in strada se aflau sute de mii, poate milioane de romani, in intreaga tara, care scandau impotriva lui Ceausescu si a regimului sau.

Momentul psihologic decisiv s-a consumat la ora 10.59, cand la postul de radio s-a anuntat ca ministrul Apararii Nationale "a actionat ca un tradator, impotriva independentei si suveranitatii Romaniei si, dandu-si seama ca este descoperit, s-a sinucis". In acel moment exista sentimentul ca generalul Vasile Milea a fost impuscat la cererea lui Nicolae Ceausescu, deoarece ministrul refuzase sa execute ordinul de a inabusi in sange revolta populara. Ramasa fara comandantul ei nemijlocit, armata a fraternizat cu manifestantii, care au primit astfel drum liber pentru a lua cu asalt cladirea Comitetului Central.

Generalul Stanculescu sosise de la Timisoara in cursul noptii si pentru a se sustrage de la o eventuala implicare a sa in represiunea manifestantilor din Bucuresti s-a deplasat la Spitalul Militar Central, unde si-a pus piciorul in ghips, dupa care s-a intors acasa. Primind, in dimineata zilei de 22 decembrie, ordin de la Nicolae Ceausescu sa se prezinte imediat la Comitetul Central, Victor Stanculescu s-a conformat.

Imediat ce a ajuns, Ceausescu i-a cerut sa preia functia de ministru al Apararii Nationale, deoarece generalul Vasile Milea s-a sinucis. Asadar, generalul Stanculescu a devenit ministrul Apararii Nationale printr-un ordin verbal, in acea situatie nemaipunandu-se problema elaborarii unui decret prezidential, care sa fie semnat de Ceausescu si publicat in "Buletinul oficial".

Informat ca spre sediul Comitetului Central se indreptau doua regimente, unul de tancuri si unul mecanizat, Victor Stanculescu a cerut, la ora 10.45, capitanului Marius Tufan, de la centrul de transmisiuni al armatei, sa comunice "numaidecat ordinul meu sa se intoarca in cazarmi". Generalul a apreciat corect situatia, deoarece era practic imposibil ca armata sa castige in confruntarea cu zecile de mii de manifestanti, care ocupasera centrul Capitalei. Dupa ce a dat acest ordin, Victor Stanculescu a venit la Nicolae Ceausescu, raportandu-i ca "unitatile sunt pe drum si vor ajunge, sper, la timp, dar presiunea din piata a crescut si trebuie sa vedem ce solutie avem, parerea mea este: "[10]. La randul sau, generalul Iulian Vlad a dat ordin trupelor de securitate, care asigurau zona Pietei Palatului si a sediului C.C. al P.C.R., sa nu se traga in multimea care afluia spre acest perimetru[11].

Decretul privind instituirea starii de necesitate a mai fost difuzat de cateva ori la radio si la televiziune. Emisiunea TV s-a inchis la ora 11.46. In acel moment s-a pus capat unei epoci in istoria televiziunii romane[12], ca instrument de propaganda in slujba socialismului totalitar. Ar fi trebuit, conform programului tiparit, ca emisiunea sa se reia la ora 19.00 cu telejurnalul, urmata de documentarul Deplina independenta economica si politica a tarii - realizare istorica a epocii Nicolae Ceausescu, realizat de Vartan Arachelian, apoi un alt documentar: Romania in lume (redactor Paul Soloc) etc., pana la ora 22.00, cand programul se incheia. La radio programul a continuat cu difuzarea unor cantece patriotice.  

 

Caderea dictatorului - manifestantii s-au adunat in fata C.C. 

Multimea aflata in zona Piata Universitatii - Hotel Intercontinental - Piata Romana a inceput sa se deplaseze spre Comitetul Central, fara a intampina vreo rezistenta din partea fortelor de ordine; in cateva minute a ocupat Piata Palatului, pregatindu-se sa ia cu asalt cladirea Comitetului Central. Nicolae Ceausescu a iesit in balcon pe la 11.30, cu o portavoce in mana, incercand sa potoleasca spiritele. Nu a reusit sa vorbeasca, deoarece a fost intampinat cu huiduieli, iar multi au aruncat in directia sa cu diverse obiecte aflate la indemana. Dezorientat si incapabil sa mai faca fata situatiei, a trebuit sa se retraga. In clipele urmatoare, revolutionarii au patruns in cladirea Comitetului Central, iar militarii din interior, desi aveau la dispozitie armament si munitie, nu au opus rezistenta. Multi revolutionari au pus mana pe arme, fiind gata sa riposteze in cazul ca ar fi atacati.

Generalul Neagoe, seful Directiei a V-a a Ministerului de Interne, a avut initiativa solicitarii unor elicoptere cu care sa fie evacuati Nicolae Ceausescu si ceilalti lideri. Generalul Stanculescu a vorbit cu generalul Iosif Rus, comandantul Aviatiei, sa trimita elicopterele; unul dintre ele a aterizat pe cladirea Comitetului Central. Cand primii revolutionari au ajuns pe platforma cladirii, Nicolae Ceausescu, Elena Ceausescu, precum si Emil Bobu si Manea Manescu erau deja urcati in elicopter. Un militar, maiorul David Aurel, le-a cerut: "Va rog ramaneti pe loc, ramaneti pe loc! Va rog, nu va apropiati!" In cateva clipe elicopterul a decolat.

La ora 12.06, cand Nicolae Ceausescu a parasit Comitetul Central, care simboliza centrul vital al puterii politice in Romania, regimul socialist-totalitar se prabusise. Zecile de mii de oameni care se aflau in Piata Palatului au privit decolarea si departarea elicopterului cu sentimentul ca au scapat de cel mai sangeros dictator din istoria Romaniei.

Pentru a evita o stare de confuzie, la ora 13.00, generalul Stanculescu a semnat o nota telefonica prin care dadea ordin ca armata sa se subordoneze numai Ministerului Apararii Nationale[13].

In acea zi de 22 decembrie 1989, vestea caderii lui Nicolae Ceausescu a fost comunicata de televiziunea romana, in jurul orei 13.00, prin interventiile actorului Ion Caramitru si poetului Mircea Dinescu. La postul national de radio stirea a fost anuntata de Alexandru Mironov. La randul sau, Emanuel Valeriu a transmis, prin telefon, din Bucuresti, primul reportaj receptionat de "Europa Libera", care l-a difuzat imediat[14].

Mass-media a jucat un rol exceptional in acel sfarsit de decembrie 1989. Vestea despre fuga lui Ceausescu a generat un val de entuziasm in intreaga tara. Cuvantul libertate era pe buzele tuturor, oamenii se imbratisau, masinile cu farurile aprinse claxonau anuntand victoria: "Ole, ole, Ceausescu nu mai e!"

Pentru a-si exprima opiniile, unii revolutionari s-au deplasat la Televiziune si altii la Radio. A inceput astfel transmiterea revolutiei in direct[15]. Cei mai multi revolutionari au ramas in continuare in Piata Palatului, pentru a asculta discursurile care se rosteau din balconul Comitetului Central. In acele momente se inregistra o avalansa de doritori sa-si exprime bucuria pentru eliberarea de sub dictatura, sa multumeasca tineretului, si mai ales studentilor, pentru sacrificiul facut, sa proclame libertatea, democratia, fericirea, credinta in Dumnezeu. Cei mai activi s-au dovedit unii actori, regizori si scriitori, dar nu au lipsit si opozantii mai mult sau mai putin cunoscuti ai regimului Ceausescu. Chiar vechii activisti de partid, inclusiv unii membri ai Comitetului Politic Executiv (Dumitru Popescu, Gheorghe Radulescu, Janos Fazekas) au venit la televiziune pentru a-l infiera pe "odiosul dictator".

Totusi, nimeni nu si-a asumat raspunderea de a prelua puterea in acele imprejurari si de a anunta programul care urma sa fie indeplinit dupa inlaturarea regimului Ceausescu. La ora 13.30, generalul Stanculescu a semnat o nota telefonica, in care se mentiona: "Unitatile militare de pe intreg teritoriul tarii se retrag in cazarmi, in ordine si cu calm, fara a se lasa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitatile militare care sunt angajate in fata sediilor comitetelor judetene de partid vor calma spiritele, fara sa traga, dupa care se retrag in cazarmi. In unitati se va organiza apararea cazarmilor si a tuturor obiectivelor militare"[16]. Intr-o alta nota telefonica, generalul Stanculescu preciza: "Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apararii Nationale"[17]. Astfel, generalul Stanculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constitutiei apartineau Presedintelui Republicii Socialiste Romania. Acest fapt a determinat pe unii istorici si neistorici sa aprecieze ca Stanculescu a dat o lovitura de Stat si sprijinindu-se pe armata a preluat puterea politica in Romania.

O analiza, oricat de sumara, a situatiei din acea zi de 22 decembrie 1989 conduce la concluzia ca notele telefonice mentionate au fost rezultatul unei situatii care nu fusese creata de generalul Stanculescu, ci de marea masa a populatiei, care devenise stapana pe strada. In acel context, armata nu putea sa se confrunte cu sutele de mii de oameni; nu o facuse pe parcursul zilei de 22 decembrie, cand Ceausescu se afla inca la putere si cu atat mai putin o putea face acum, cand sentimentul victoriei le dadea romanilor si mai mult curaj.

La ora 13.30, Nicolae Ceausescu abandonase deja puterea si nu mai indeplinea functia de comandant suprem al armatei, nici pe cea de secretar general al P.C.R. si nici de Presedinte al Republicii Socialiste Romania. Lovitura de Stat inseamna inlaturarea conducatorului de la putere, dar la acea ora Romania nu mai avea un conducator. In consecinta, generalul Stanculescu nu a avut impotriva cui sa dea lovitura de Stat, intrucat o asemenea actiune -  daca ar fi fost in intentia lui - ramasese fara obiect. La 13.30, cel numit verbal de Ceausescu in functia de ministru al Apararii Nationale, a dat un ordin catre armata, care se inscria in logica situatiei concrete.

 

 

Stanculescu - "autorul" loviturii de stat a plecat pe jos din sediul C.C.

Este semnificativ faptul ca generalul Stanculescu a parasit cladirea Comitetului Central dupa ce a constatat ca elicopterul in care s-au imbarcat Nicolae si Elena Ceausescu si-a luat zborul; dupa cum singur avea sa marturiseasca, s-a strecurat prin multimea care afluia spre Comitetul Central si s-a dus pe jos pana la fostul sediu al Ministerului Apararii Nationale, din strada Valter Maracineanu (langa Cismigiu), pentru a face rost de o masina cu care sa se deplaseze. Ar fi un caz unic in istorie ca autorul loviturii de Stat sa treaca printre oameni ca un oarecare, nestiut si necunoscut, desi el era "stapanul", liderul care, cu o lovitura de maciuca, a lichidat un intreg regim politic. Dupa ce "autorul" loviturii de Stat a reusit sa obtina masina solicitata, a ajuns la Ministerul Apararii Nationale din cartierul Drumul Taberei, unde si-a exercitat functia de ministru, in conditiile in care ministrul titular, generalul Vasile Milea, era mort, iar generalul Stefan Gusa - seful Marelui Stat Major - nu sosise de la Timisoara. Generalul Stanculescu s-a prevalat de faptul ca era prim-adjunct al ministrului si ca fusese numit titular de Nicolae Ceausescu. Ordinul sau se referea strict la actiunea armatei, care trebuia sa asigure paza obiectivelor civile de importanta deosebita si sa nu traga decat atunci cand ar fi atacata. Autorul "loviturii de Stat" nu si-a arogat nici o functie in Stat, nu a numit nici o persoana care sa conduca guvernul sau alte structuri politico-administrative. Din contra, el a cerut comandantilor militari sa se puna de acord cu reprezentantii organelor locale, asupra carora el - autorul "loviturii de Stat" - nu avea nici o influenta.

 

Fuga Ceausestilor de la C.C. - pierderea de facto a puterii

Dupa ce Nicolae Ceausescu a parasit cladirea Comitetului Central, care simboliza, si era in fapt, centrul vital al puterii, el nu mai putea exercita nici una din prerogativele sale constitutionale. Ceausescu nu era numai comandantul suprem al fortelor armate si presedintele Consiliului Apararii Republicii Socialiste Romania, ci si Presedintele Republicii si al Consiliului de Stat; el numea si revoca ministrii, membrii Tribunalului Suprem, stabilea rangurile diplomatice etc[18]. In calitate de secretar general al P.C.R., Ceausescu avea in subordine toate organele si organizatiile de partid, inclusiv pe primii secretari din judete, care erau in acelasi timp si presedintii Consiliilor judetene. A reduce functiile si puterea lui Ceausescu la dimensiunea militara, pentru a se putea justifica "lovitura de Stat", este o abordare simplista. Ceausescu nu-si mai putea exercita puterea nu pentru ca Stanculescu a transmis un comunicat catre armata, ci pentru ca, datorita uriasei presiuni populare, a fost nevoit sa paraseasca pupitrul de comanda al tarii.

Victor Atanasie Stanculescu

Este un fapt arhicunoscut din istorie ca o persoana care da o lovitura de Stat se adreseaza imediat cetatenilor, anuntandu-i ca a preluat conducerea in acele momente exceptionale; dupa ce arunca intreaga vina asupra celui rasturnat de la putere, lanseaza un program, sau macar cateva lozinci, privind modul cum va actiona; populatia este chemata la calm si liniste, dandu-i-se asigurari ca totul va fi bine si ca in istoria tarii incepea o noua epoca. In realitate, la 22 decembrie 1989, generalul Stanculescu nu s-a deplasat nici la Radio, nici la Televiziune, pentru a face asemenea anunturi, ci a ramas in biroul sau de la Ministerul Apararii Nationale pentru a asigura conducerea operativa a armatei si in primul rand de a evita o ciocnire intre militari si manifestanti. De altfel, generalul Stanculescu nu a manifestat nici o veleitate de lider politic, nu s-a adresat structurilor de Stat civile, ci a asteptat derularea evenimentelor pentru a se pune la dispozitia noii conduceri a tarii, asigurand-o de sprijinul armatei. La ora 13.30 nu exista o asemenea conducere careia sa i se adreseze; in fapt, s-a creat un vid de putere, iar situatia din tara nu putea fi tinuta sub control. Starea de euforie, indusa de la Bucuresti, prin Radio si Televiziune, unde se perindau numerosi cetateni - de diverse profesii si nivele de pregatire intelectuala - care , cu totii, isi exprimau bucuria ca Romania a devenit libera, iar in fata poporului se deschidea o era de prosperitate si fericire. In toate judetele aveau loc asemenea manifestari, dar populatia era atenta sa se afle ce se intampla in Capitala.

Cadrele aflate la conducerea tarii, a judetelor, oraselor si comunelor, alese sau numite in timpul lui Nicolae Ceausescu, nu-si mai puteau exercita functiile, fiind anihilate prin actiunea populatiei, care a luat cu asalt sediile Comitetelor de partid si Consiliilor populare. In fiecare oras a aparut un "balcon" din care se tineau discursuri, revolutionarii anuntand victoria impotriva dictaturii, inceperea unei noi ere in istoria Romaniei, intemeiata pe democratie si libertate.

 

 

 

 

Generalul Stanculescu a manageriat, nu condus revolutia

 

Avand in vedere aceasta realitate, afirmatia potrivit careia generalul Stanculescu, printr-o "lovitura de Stat", a devenit stapan pe situatie, este de-a dreptul fantezista. In acele ore nu mai exista in Romania nici o autoritate de Stat. Sediile organelor de conducere erau ocupate de manifestanti, care distrugeau tablourile lui Nicolae Ceausescu, scoteau lozincile de pe pereti si aruncau in strada cartile fostului dictator. Chiar daca ar fi fost in intentia sa sa preia puterea in Stat, generalul Stanculescu nu avea cui sa se adreseze pentru a executa dispozitiile sale.

Meritul generalului Stanculescu este ca in acele imprejurari in care armata ramasese fara ministru, deoarece numirea sa de catre Nicolae Ceausescu nu fusese anuntata public, si-a asumat raspunderea de a prelua comanda si de a fi ordonat retragerea militarilor in cazarmi. Se scanda atunci: "Armata e cu noi!", dar nu puteau fi excluse eventuale provocari, care ar fi dus la incidente si poate chiar la confruntari violente intre civili si militari, cu consecinte dezastruoase pentru tara.

Disciplina militara cerea sa existe un comandant, de la care sa porneasca ordinele si care sa fie executate de toate esaloanele. In conditiile in care generalul Stefan Gusa - seful Marelui Stat Major, si loctiitorul de drept al ministrului Apararii Nationale - nu sosise de la Timisoara, organismul militar nu trebuia lasat fara conducerea, iar Stanculescu si-a asumat aceasta responsabilitate.

Nicolae si Elena Ceausescu

Multi oratori din balconul Comitetului Central, de la Radio si de la Televiziune anuntau constituirea unui nou guvern si elaborarea unui program revolutionar. Intre acestia, fostul prim-ministru Constantin Dascalescu, care a fost huiduit de manifestanti si obligat sa-si anunte demisia, Ilie Verdet - si el fost prim-ministru -, dar nu a fost lasat sa vorbeasca de multimea din fata Comitetului Central. La un moment dat, din balconul Comitetului Central s-a strigat: "Sa vina Corneliu Manescu sa formeze guvernul"; el fusese ministru de Externe si semnase "Scrisoarea celor sase" din martie 1989, drept care fusese "surghiunit" la marginea Bucurestilor. Tentative de formare a guvernului se inregistrau pe diferite culoare de la Comitetul Central, de la Televiziune si chiar in strada; ele nu durau mai mult de cateva minute. In prima sa interventie televizata, Mircea Dinescu anuntase: "Peste zece minute vom da un apel catre populatie!" Dar acest apel, care ar fi trebuit sa reprezinte un program, nu a mai fost redactat.

La ora 14, capitanul de rangul I Constantin Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: "Rog pe tovarasul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, sa vina la Televiziune! Trebuie, tovarasi, sa ne organizam"[19]. Peste circa o jumatate de ora, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brates, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revolutia romana in direct. Ion Iliescu a luat cuvantul in jurul orei 14.45 si, dupa ce a salutat inlaturarea dictatorului Ceausescu, a apreciat: "Poporul nostru trebuie sa dea dovada de maturitate in aceste momente, sa ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui in cursul acestei zile un Comitet al Salvarii Nationale, care sa inceapa sa puna ordine"[20]. El a cerut ca la ora 17 "toti cei responsabili care se pot angaja in aceasta opera constructiva" sa vina la Comitetul Central: "Trebuie neaparat sa ne reorganizam, intr-un Comitet de Salvare Nationala. Sa elaboram un program de actiune". Asadar, inca de la prima sa aparitie publica, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider politic, hotarat sa-si asume raspunderea organizarii Romaniei pe baze democratice.

De la Televiziune, Iliescu s-a deplasat la Ministerul Apararii Nationale, unde a discutat cu generalul Stanculescu. Ulterior, Iliescu avea sa precizeze: "El ne-a oferit gazduire si primele informatii. Mi-am dat seama ca singura institutie pe care ne puteam sprijini, in conditiile acelea, era Armata. Acolo exista si reteaua speciala de telefonie, care acoperea intreg teritoriul Romaniei"[21]. Generalul Victor Stanculescu avea sa redea acest moment astfel: "I-am spus lui Sergiu Nicolaescu ca ii trimit un TAB la Televiziune sa aduca pe cei de acolo, intrucat le pot asigura protectie la Ministerul Apararii Nationale. Si atunci au venit la M.Ap.N. si Iliescu si Nicolaescu, cu Voican si cu inca unul, care asa tot umbla cu automatul de gat, Montanu, iar aghiotantul le-a spus: Atunci m-a intrebat Iliescu: si eu i-am spus: " Generalul Stanculescu aprecia ca "Iliescu nu prea stia ce sa ma intrebe, atunci i-am spus eu, situatia la ora actuala era asa, armata a intrat in cazarmi, repet - pot sa va asigur securitatea si nu vom mai putea scoate armata din cazarmi din nou".

 La intrebarea lui Dinu Sararu: "Cum l-ati tratat? Ca un posibil conducator al Revolutiei?", Stanculescu a raspuns: "Am considerat ca este posibil sa fie conducator […] I-am acordat incredere, acesta a fost de fapt adevarul, nu i-am spus concret:  , dar l-am lasat sa-si dea drumul sa mearga pe ce voia el, deci nu a fost o ". Generalul a explicat: "Tot timpul le-am asigurat masa, iar in sala de Consiliu le-am asigurat saltele, paturi pliante si i-am pus pe toti sa doarma in noaptea aia in minister"[22]

Relatarea generalului Stanculescu contine doua inexactitati: cei mentionati nu au venit la Ministerul Apararii Nationale adusi de un TAB, ci au calatorit cu masini obisnuite; acestia au ramas in noaptea de 22/23 decembrie la televiziune si nu au dormit in acest minister. Dar fondul declaratiilor ramane esential: anume ca, in calitatea pe care o avea, de ministru al Apararii Nationale, a oferit lui Ion Iliescu si insotitorilor sai, protectie personala, sala unde sa aiba loc discutiile, hrana si locuri de dormit. Cu toate acestea, s-a formulat ideea ca la acea prima intalnire: "Armata a predat puterea lui Ion Iliescu"[23].

Pentru a-i preda puterea, armata ar fi trebuit sa aiba acea putere, sa fie stapana pe situatia din tara, ca organismul de Stat sa functioneze si sa se conformeze dispozitiilor primite de la generalul Stanculescu. Este insa cert ca in acea dupa-amiaza de 22 decembrie, vechiul aparat de Stat nu mai lucra, iar noua putere nu se constituise.

In acea atmosfera de confuzie generala, Victor Stanculescu a luat o decizie importanta: a asigurat noii puteri care se profila, in frunte cu Ion Iliescu, sprijinul Armatei, singura institutie nationala care-si mentinuse structura organizatorica si care actiona in conformitate cu ordinele ministrului Apararii Nationale. Mai mult, i-a pus la dispozitie logistica necesara, de la reteaua de telefoane, la paturile de dormit.

Prin decizia sa de a prelua comanda armatei romane intr-un moment decisiv, generalul Victor Stanculescu si-a legat numele de reusita revolutiei din decembrie 1989. Nu este nevoie sa se forteze datele si realitatile istorice pentru a-i atribui actiuni pe care nu le-a intreprins si acte pe care nu le-a comis. Militar disciplinat, generalul Stanculescu s-a pus la dispozitia noii puteri care s-a constituit in seara zilei de 22 decembrie si a executat deciziile acesteia, intre care si organizarea procesului intentat lui Nicolae Ceausescu si Elenei Ceausescu, incheiat cu condamnare la moarte si executarea acestei sentinte la 25 decembrie 1989.

 


[1]               Sase zile care au zguduit Romania. Ministerul de Interne in decembrie 1989. Pledoarie pentru istorie, vol. I, Coordonator gen. de divizie Ion Pitulescu, Bucuresti, Tipografia Luceafarul, 1995, pp. 174 - 175

[2]               Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere, decembrie ’89, Bucuresti, Editura All, 2005, p. 150

[3]               Constantin Sava si Constantin Monac, Revolutia Romana din decembrie 1989 retraita prin documente si marturii, Bucuresti, Editura Axioma, 2001, p. 542

[4]               Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 168

[5]               Sfarsitul dictaturii. Bucuresti. 21 - 25 decembrie 1989. Coordonator Ioan Scurtu, Craiova, Editura Clio, 1990, pp. 38 - 39

[6]               Armata romana in revolutia din decembrie 1989. Coordonator Costache Codrescu, Bucuresti, Editura Militara, 1988, p. 112

[7]              

 Ilie Verdet, In memoriam, f.a., pp. 86 - 87

[8]               Stenograma din 22 decembrie 1989 (Sedinta C.P.Ex. - in sediul Comitetului Central al P.C.R.), in Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 289

[9]               Sfarsitul dictaturii, p. 42

[10]             Dinu Sararu in dialog cu Victor Atanasie Stanculescu. Generalul Revolutiei cu piciorul in ghips. Interviu - fise pentru un posibil roman, Bucuresti, Editura Rao, 2005, pp. 40 - 41

[11]             Cristian Troncota, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informatii si Securitate ale regimului comunist din Romania, Bucuresti, Editura Elion, 2003, p. 214

[12]             Teodor Brates, Trilogia revolutiei romane in direct. Cateva zile din viata, vol. I. 22 decembrie ’89 in studioul 4 al TVR, Bucuresti, Editura Ager-Economistul, 2004, p. 86

[13]             Generalul Revolutiei, p. 53

[14]             Emanuel Valeriu, Fata necunoscuta a "Europei Libere", Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2001, p. 9

[15]             Vezi, pe larg, Teodor Brates, Explozia unei clipe. 22 decembrie 1989 - o zi in studioul 4, Bucuresti, Editura Scripta, 1992

[16]             Constantin Sava si Constantin Monac, op. cit., pp. 308 - 309

[17]             Ibidem, p. 309

[18]             "Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania", nr. 45 din 28 martie 1974

[19]             E un inceput in tot sfarsitul… Culegere selectiva din programele radiodifuzate in zilele de 17 - 25 decembrie 1989, Bucuresti, Societatea Romana de Radiodifuziune, 1998, p. 183

[20]             Ibidem, p. 273

[21]             Marele soc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2004, p. 188

[22]             Generalul revolutiei, pp. 58 - 59

[23]             Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat in Romania, "Revolutia din decembrie 1989" - o tragedie romaneasca, vol. 4, partea a II-a, Editura RAO, 2005, p. 528

0 comentarii5201 vizualizări28 decembrie 2010




rss 2.0
rss 2.0