Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Marti 07 Aprilie 2020 - 1610 vizitatori azi
Rautatea care ne-nconjoara.

"Musteste pamantul de ura sub noi, Si-n sufletul nostru e noapte.’’( Mircea Darosi ). Rataciti in labirinturile vietii, ispititi de himere si de vise inselatoare, uitam cine suntem, uitam de valorile care ar trebui sa ne uneasca, ne insinguram si ne instrainam unii de altii. In loc de iubire, ne confruntam astazi cu cea mai dureroasa posesiune pe care omul o poate achizitiona, rautatea. O intalnim pretutindeni clocotind in cele mai diverse forme. Este un flagel fara de lege pe care nimeni nu-i poate cunoaste dimensiunile. Cineva spunea ca, nu putem fi fericiti, pentru ca suntem prea veninosi. Avea perfecta dreptate.

Traim intr-o lume in care au loc prea multe izbucniri rautacioase, e prea multa intoleranta si ura, perfidie si egoism, iar veninul din noi ajunge la scara celei mai rusinoase atitudini umane. Vorbele incarcate adesea de povara unei nedreptati se lasa mistuite de focul maniei, invidia, generata de cele mai multe ori de lupta pentru locuri cat mai "caldute’’, goana dupa capatuire si nu in putine cazuri, pentru putere, sunt cauzele instrainarii noastre sufletesti. " Scoala-te tu, ca sa ma asez eu’’, spune un proverb romanesc la care prezicerile lui Machiaveli sunt mereu actuale: "scopul scuza mijloacele’’.

Acest virus care ne stapaneste fiinta nu are limite. Celor "mari’’ le intuneca mintea. Mai nou, parca sunt gripati. Uita de unde au plecat, par ceea ce nu sunt, devin aroganti si sfidatori, uneori stapani chiar si pe destinele celor din jur. Isi dau importanta mai mult decat li se cuvine, simuleaza preocuparea pentru "binele social’’, dar iti trantesc usa in nas sau in mare graba portiera masinii.

Glasul mieros al altora ascunde falsa lor personalitate, iar cuvintele poleite devin acte dezagreabile. Intriga si calomnia fac parte din arta spectacolului derizoriu. Ce fel de om poate fi acela ,care ajuns la putere nu se mai recunoaste pe sine si nici chiar pe cei apropiati , tratandu-i cu un aer de superioritate. Intrebarea retorica isi poate gasi raspunsul in vorbele simple ale versului popular: "Astazi, cand e libertate/Ne uram frate cu frate’’.

Rautatea insa isi face loc in toate cotloanele sufletului. Spiritul fin al omului din popor n-a scapat de sub observatie trasaturile acestei "virtuti’’:

"Omul care dusmaneste

Numa’ bine nu gandeste.

N-are liniste si pace

Raul daca nu il face’’.

Vorbele dusmanoase pot darama ceea ce ne este mai drag in viata. Pierdem intr-o clipa prietenii, strivim fara mila cele mai nobile sentimente si deschidem ranile sufletului ca pe o cutie a Pandorei. Ochii nu se mai oglindesc unii intr-altii, iar strangerile de mana si-au pierdut cadura de altadata. Sufletul e bantuit de raceala, iar gandurile o iau razna in cautarea unei cai de salvare.

Sub mitraliera vorbelor apasatoare se stinge frumusetea lucrului curat. Replica plina de adevar care rascoleste simtul dreptatii, o sugereaza acelasi om din popor: "Nu ma judece oricine/Care nu-i mai bun ca mine’’.

Actul acestei porniri launtrice este sanctionat cu puterea unui blestem :

"Dusmanie, dusmanie

Arzate-ar focul de vie !

Ti-as da foc, te-as face scrum

Si te-as arunca in drum’’.

Sa fie oare lumea noastra atat de imorala? Daca-i asa, atunci sa ne amintim de Rugaciunea noastra suprema: "Si ne iarta pe noi, precum iertam si noi gresitilor nostri’’

Iata de ce, un mare om de cultura spunea cu toata responsabilitatea sa spirituala: "Niciodata n-a fost atata nevoie de iubire ca in ceasul in care traim’’

 .

 

Mircea Darosi.

 

.

Foto - arhiva Bistritanews.ro

0 comentarii2114 vizualizări10 februarie 2015




rss 2.0
rss 2.0