Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Miercuri 01 Aprilie 2020 - 13756 vizitatori azi
Sa nu ne uitati niciodata......

L-am cunoscut pe domnul profesor Constantin Totir destul de tarziu, in acest an. Cum in judetul nostru Asociatia fostilor detinuti politici e inexistenta dupa moartea lui Victor Nedelea nu am avut ocazia sa ne intalnim la vreo dezbatere publica organizata pe tema rezistentei anticomuniste. Nici unul dintre noi nu frecventam cenaclurile literare organizate in judetul nostru de fostii oameni de litere care in timpul Epocii de Aur se intreceau in a aduce elogii partidului comunist si maretelor sale realizari: 800.000 de oameni care au suferit in temnitele comuniste pentru ca au avut curajul sa spere si sa marturiseasca pentru adevar si libertate, dintre ei 10.000 au fost executati de securitatea comunista (n.r.- stalinista) fara judecata si aruncati in gropi comune, unele dintre ele ramase inca necunoscute spre durerea urmasilor, anulandu-se astfel dreptul lor la memorie si la o inmormantare crestineasca. Aflasem de suferinta familiei Totir de la parintele meu sufletesc, domnul profesor Viorel Rus, alaturi de care am militat in acesti ani pentru restaurarea memoriei martirilor din Dealul Crucii. Aflasem astfel de un alt Dumitru, nu cel din Dealul Crucii, de profesorul Dumitru Totir care intre anii 1948-1952 a condus Miscarea de rezistenta anticomunista din Turnu Severin platind scump acest curaj de a marturisi pentru adevar, fiind executat de securitatea comunista in 1952 la Craiova. In urma jertfei sale a ramas o mama vaduva, Nicolita Totir si sase copii orfani: Constanta, Haralambie, Nicolae, Ileana, Constantin si Aurora, dati afara din scoli de vrednicii comunisti pentru a intelege jertfa tatalui lor.

Luna ianuarie din acest an a insemnat pentru mine prilejul de a-l cunoaste pe domnul profesor Constantin Totir care m-a invitat in Bistrita sa imi daruiasca cartea sa de memorii ‘’Prigonitii biruitori’’. Intalnirea noastra a fost emotionanta presarata cu lacrimi. Am rememorat impreuna suferinta prin care a trecut aceasta familie in anii comunismului dupa uciderea parintelui lor. Am considerat ca este o datorie pentru mine sa scriu cateva cuvinte despre aceasta carte.

Este o carte a suferintei care pleaca in cautarea poporului pierdut decimat de securitatea comunista prin crima si teroare. In vremurile tulburi de dupa cel de al doilea razboi mondial oamenii acestui popor pierdut si-au pastrat demnitatea si au avut curajul sa lupte pentru a redobandi drepturile suprimate de regimul comunist, dreptul la libera exprimare si dreptul la proprietate. Din acest popor pierdut face parte profesorul Liviu Munteanu care dupa o cariera de 29 de ani daruita patrimoniului teologic devine jertfa ceruta de ‚’regimul fara Dumnezeu’’. Cardinalul Iuliu Hossu in anul 1969 era ofertat de securitatea comunista sa isi paraseasca tara , cu posibilitatea de a nu mai reveni. A raspuns cu cuvintele: ‘’Raman aici in tara mea sa impartasesc soarta poporului meu. Pastorul niciodata nu isi paraseste turma’’. In decembrie 1946 Iuliu Maniu se adresa poporului roman si deplangea urgia neagra care s-a abatut asupra tarii: "arse sunt sufletele noastre, arse sunt nazuintele noastre spre libertate si lumina. Demnitatea noastra nationala este ingenunchiata’’. Maiorul Ion Mihalache decorat pentru acte de vitejie pe campul de lupta cu Legiunea de onoare in prezenta regelui Ferdinand I este degradat si condamnat la 79 de ani de temnita. Ambasadorul Frantei la Bucuresti- Bernard Boyer ii spunea Seniorului Corneliu Coposu: ’’datorita dumneavoastra, gratie catorva oameni, Romania de azi este o Romanie libera, iar romanii se recunosc in dumneavoastra’’.

Cicerone Ionitoiu, marele istoric anticomunist a strans date in lucrarile sale despre 150.000 de victime ale comunismului. Iata cativa dintre fii ai acestui popor pierdut pe care domnul profesor Constantin Totir ii aduce in aceasta carte din moarte la viata. Nu este uitata nici suferinta sasilor bistriteni si deportarea lor in Rusia sovietica in anul 1945. Patruzeci de vagoane cu deportati au indurat foamea si exterminarea.

M-a impresionat in aceasta carte suferinta indurata de luptatorii anticomunisti in perioada detentiei lor in coloniile de munca infiintate de harnicii comunisti in Insula Mare a Brailei. Exploatarea si lipsa de umanitate era maxima. Foamea, munca, boala, frigul si bataia erau viata ‘’dusmanilor poporului’’ care au indraznit sa vindece ciuma rosie.

Nu pot sa uit suferintele indurate de familia profesorului Dumitru Totir. Fiul cel mare Haralambie muscat de cainii lup ai securitatii, ceilati frati dati afara din scoli si umiliti pentru jertfa tatalui lor, vaduva Niculita care prin jertfa si suferinta ei a crescut sase copii orfani. Pentru ca razbunarea sa fie maxima sotul ei a fost impuscat in penitenciarul Craiova si inmormantat anonim pentru a nu se cunoaste locul de ingropare, pentru ca nu cumva copiii profesorului Dumitru Totir sa poata sa aprinda o lumanare la capataiul tatalui lor. Mai mult de atat, securitatea comunista a avut curajul ca dupa 30 de ani sa il oferteze pe profesorul Constantin Totir si sa ii propuna pactul cu diavolul: colaborarea. Insa urmasul eroului anticomunist al Olteniei, Dumitru Totir, si-a pastrat demnitatea.

Un singur lucru vrea sa ne spuna aceasta carte: cea mai mare pedeapsa pentru crimele securitatii este aducerea aminte...neuitarea... Fii acestui popor pierdut mai au pentru noi o singura rugaminte: ’’sa nu ne uitati niciodata’… iar asta pentru ca astfel de orori sa nu se mai repete niciodata in vietile si in comunitatile noastre. Mantuitorul Iisus Hristos le fericeste jertfa si suferinta: ’’fericiti cei prigoniti pentru dreptate….a lor este imparatia cerurilor’’.


Preot Rus Vasile.

0 comentarii3738 vizualizări17 februarie 2016




rss 2.0
rss 2.0