A trecut deja o suta de ani de la marile pierderi omenesti ale Romaniei, in primul an de razboi. A trecut aproape neobservat la orizontul autoritatilor de nivel inalt, care mai mult decat a se aseza la masa tacerii, nu prea s-au ostenit. Televiziunile asa zise de stiri nu s-au oprit nici ele, fiind preocupate de spalarea nationala a creierelor si de strigatele in pustiu.

          O fi fost ceva pe la televiziunile culturale, dar cine se uita la nisele acestea inguste, anonime si atat de … "nefolositoare".

          Anul acesta si ceilalti doi, urmatori, au format preludiul dureros al Unirii. Ar trebui sa ne aducem aminte de ei cu emotie si evlavie, deoarece ei au format timpul marii zidiri de trupuri, raniti si disparuti in temelia tarii. Tare mi-e teama ca si Centenarul Unirii se va petrece in acelasi anonimat anost si straniu.

          Daca tara asta va incapea pe mana tehnocratilor care conduc domenii pentru care n-au nicio pregatire profesionala, n-au nicio emotie provocata de perspectiva urnelor, de oengisti mondializati de prietenul nostru György(George) Soros, cel atat de generos cu desfiintarea granitelor separatoare de identitati nationale si de stergerea specificitatilor culturale, marele nostru centenar va deveni un avorton invelit in drapelele de doliu ale ungurimii frustrate.

           Lucrurile au inceput deja sa se aranjeze in acest sens. Anul acesta e prima data dupa revolutie cand, la Alba Iulia - capitala morala si de facto a Marii Uniri, nu se va intampla nimic, la 1 Decembrie. Va fi un oras in rand cu celelalte capitale de judet si nimic altceva. Poate numai clopotele catedralei incoronarii isi vor mai aduce aminte sa bata indelung pentru unire.

           Sunt uimit si nu de tot mirat ca dacienii nostri traditionali inving si nu lasa cetatea tereziana atat de minunat restaurata in toate obiectivele ei culturale istorie ce conserva simbolic o stapanire milenara peste poporul tolerant, sa fie invaluita in aburul nationalist romanesc.

         Fireste ca nu, ar strica zugraveala.

         Unirea romanilor s-a facut dupa strigatul de pe Campia Libertatii din Blaj, la 1848, desteapta-te romane din somnul cel de moarte.

         Atat de tare se clatina Europa imperiilor sub imnurile nationale, incat in partea noastra de suferinta s-a nascut dualismul austro-ungar. Un imparat pus rege al Ungariei, concomitent, era o garantie si o umbrela sub care nobilimea ungureasca, orgolioasa si exnofoba, sa faca ce vrea cu neungurii din spatiul lor. Sub o pojghita de aparenta democratica si "integrare culturala", europeana desigur. Saptezeci de ani le-a trebuit romanilor sa se destepte dupa strigatul de la Blaj. Sa se ridice din umilinta, sa-si aduca aminte cine sunt, cine le sunt stramosii si cata noblete onesta are trecutul lor. S-au ridicat sangerand sa, profite si ei, prima data in istorie, de fisurile ce despicau trupurile marilor puteri.

         S-au adunat de prin toate satele, targurile si orasele, cei mai buni, constienti si responsabili pentru destinul celorlalti si au mers spre Alba Iulia sa puna in opera cea mai fireasca revendicare - vrem sa ne unim cu tara. Au infruntat opozitia ungureasca si a unora dintre ei chiar, carora li se parea ca dupa lectia amara a razboiului, vor putea gandi si vorbi romaneste intr-o Ungarie care, culmea, le scrisese numele in actele de identitate si proprietate, maghiarizandu-l.

         Dincolo de cativa mari politicieni vizionari, Bratianu si Iuliu Maniu, care si-au dat mana peste Carpati sa ridice din tarana udata de sange Coroana Romaniei Mari si sa o puna pe capul aceluiasi rege, Marea Unire a fost facuta de facto de dascalime, preotime, primarii si fruntasii comunitatilor, de ostasii romani ai imparatului de la Viena, pe care-i vedem in fotografiile document. Ungurimea din Transilvania si Banat s-a opus desigur, uneori cu armele, alteori cu sabotajul, secuimea care nu era chiar egala cu ungurimea ezita, iar nemtilor colonizati le era indiferent. Patria lor noua era prea departe de linistea lor izolata si nu era nicio problema daca vor trai cum au trait, sub o alta coroana.

        A trecut atata vreme de atunci. Aproape am uitat evenimentul. Invatamantul nostru prea devreme funerizat a scos istoria din viata noastra, ca pe o masea ce musai trebuia inlocuita cu un portelan adus din afara. Din Occident fara indoiala, caci acolo se fabrica portelanul de Saxa.

         Am crezut ca la revolutie ne-am desteptat si ca ne putem construi existenta fara dogme, fara inhibitii. Dar nu-i asa! Aflam acum ca traditiile, istoria, credinta noastra, poate si geografia noastra(ce tragic) nu sunt altceva decat niste clenciuri nenorocite care ne tin la o distanta de 300 de ani, in urma … strainilor. Nici nu ma mir ca unii dintre noi spalati bine pe creierul si asa ignorant, pot afirma astfel de lucruri ca principii de emancipare.

         Constat cu mahnirea celui care mai este in stare sa planga in cimitirul eroilor, ca desteapta-te romane a devenit doar un imn national. Un fel de orologiu care bate ora unirii si a progresului intr-o suveranitate nationala doar la 1 Decembrie si la evenimentele festive, cand ne punem palma pe piept sa potolim bataile inimii. Sa nu se supere Europa daca bate peste masura.

         Bate ora desteptarii, dar nu ne desteptam, deschidem ochii sa vedem daca e ziua si ne intoarcem pe partea cealalta in somnul cel de moarte, ori fugim in strainatate, uitandu-ne patria acasa.

          Intoarce-te romane! Desteapta-te romane! Ridica-te de pe asfalt si vino sa replantam impreuna padurile ucise! Vino in praful nostru traditional de care nu trebuie sa ne rusinam! Din el s-a nascut vesnicia si noi odata cu ea! Desteapta-te romane, oriunde ai fi, e 1 Decembrie, ziua cand bunicii nostri au strans romanitatea intr-o singura tara!

General de brigada(rtr.) Grigore BUCIU,

Vicepresedinte al Asociatiei Nationale Cultul Eroilor "Regina Maria".