Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Joi 02 Aprilie 2020 - 10142 vizitatori azi
Am fost si eu candva la Parva.

Drumul la Parva incepe imediat din soseaua care duce spre Sangeorz-Bai. De la Podul Rebrei o ia in stanga si merge alaturi de apa Rebrei pana sus in inima muntilor. La intrare, cum se deschide poarta vaii, te intampina  cateva case asezate de o parte si de alta a versantilor, printre care se rostogoleste firul zgomotos al raului, dand mana prieteneste cu batranul Somes. Apoi, gospodariile sunt tot mai rare si se pierd dupa coama dealurilor. Soseaua isi intinde panglica, serpuind in stanga si in dreapta, pana cand intra in centrul comunei Rebra. Trece de trei ori peste poduri solide, anume facute sa reziste oricarui pericol, Caci nu de putine ori, raul vine manios si duce cu el tot ce gaseste in cale. In partea de rasarit, dealurile sunt mai molcome si oamenii si-au durat case frumoase, unele vechi cat istoria acestor meleaguri, iar altele construite dupa modelul european.  La numai cativa km, in partea stanga a soselei,  inainte de a urca spre Parva, chiar sub spranceana dealului, inconjurata de verdele crud al padurii, se inalta zambitoare o bijuterie a Ardealului : Manastirea " Sfintii Apostoli Petru si Pavel’’. Mai intai trebuie sa treci pe sub poarta cea mare din stejar, care incadreaza soseaua. E sculptata dupa modelul maramuresean, cu motive solare si geometrice, purtand inscriptia " Bine ati venit !’’

         Apoi alta, monumentala, in partea stanga, zidita din piatra de granit, frumos mestesugita, face intrarea in curtea manastirii. Aici, glasul de clopote si de toaca, te cheama la inchinare si rugaciune, la odihna pentru sufletul obositt si tamaduire pentru suferintele trupului. Este un loc unde rugaciunea se spune in taina si de acolo ajunge la Cer.

           De aici, se deschide panorama muntilor care strajuiesc comuna ce poarta un nume luat dintr-o expresie cezaro-craiasca, rostita de imparatul Iosif al II-lea : "Salve parva nepos Romuli’’. Valea devine mai ingusta si apa este grabita sa alunece printre stancile mari de gresii si calcar. Soseaua se apropie tot mai mult de albia raului, apoi intra sloboda in lunca lui, unde stau randuite casele parvenilor. Multe n-au incaput aici si s-au risipit pe dealuri  inalte si vai adanci, ce poarta numele vechi al asezarii : Dealul Vinului, Valea Vinului, sau altele mai izolate, cu toponime familiare, precum Izvor, Case, Bradatel sau Damburi.

        Aici, in sat, se deapana toate frumusetile lumii, se nasc si mor idei ale necuprinsului. Chiar daca soarele rasare mai tarziu si apune mai devreme, el poposeste in sufletul oamenilor ca o amiaza a binecuvantarii. Cei raspanditi pe dealurile inalte se considera privilegiati ca sunt mai aproape de Dumnezeu.

       Ori de cate ori  ma indrept cu gandul la Parva, localitatea in care mi-am facut apostolatul de dascal, vad imaginea acelor oameni staruind in neodihna. Muntele le-a dat ceva din taria sa de granit, iar verdele brazilor le-a imprumutat semetia. Aceste tainice lucruri le-au incununat existenta. 

       Traind atatia ani impreuna cu ei, am remarcat ca parvenii sunt legati prin radacinile lor de aceste meleaguri.  Sunt oameni harnici si darji, neinfricati si uneori aspri la vorba, mai ales, cu cei care incearca sa-i intimideze, ori sa le stirbeasca propria demnitate.

        Am fost martor ocular si participant direct la revolta lor din ianuarie 1989, cand se punea problema desfiintarii comunei. Nimeni si nimic nu i-a putut opri sa-si apere cu orice pret drepturile pe care le-au mostenit. I-am vazut de multe ori in ipostaze fericite, cand isi casatoreau fiii sau fiicele si am participat alaturi de ei la aceste evenimente pline de bucurie. Am trait insa si sentimentul compasiunii, cand am aflat ca aceasta comunitate a trecut prin momente mai grele. Imi povesteau localnicii  ca, in 1952 s-a prabusit galeria de caolin peste un grup de mineri, care n-au mai iesit la lumina zilei. Am fost alaturi de ei cand alunecarile de teren le-au pus in pericol casele si toata agoniseala de-o viata. Si viiturile apelor au dat peste gospodariile lor, dar au rezistat punand totul la loc. In decursul anilor, peste 30 de familii au incercat gustul amar al dezradacinarii. S-au mutat in Banat, raspandindu-se in mai multe localitati ale judetului Timis : Iecea Mare, Faget, Sandra, Bunea si altele , ori la Cepari, Tarpiu si Dumitra din judetul nostru, unde au format grupuri compacte de locuinte si beneficiaza de pamant roditor.

          Astazi, ma minunez, atat eu cat si altii, de marile prefaceri ale acestei localitati : case noi ridicate dupa standarde europene, sute de autoturisme proprii, dispensar medical ultramodern, doua scoli bine dotate, camin cultural si primarie noua,  doua biserici monumentale, un centru turistic si doua pensiuni cu renume, pastravarii, sosea asfaltata pana in creierul muntilor si o retea electrica extinsa chiar si in cele mai izolate locuri. Nu mi-am putut inchipui vreodata ca drumurile laterale ( Dealul Vinului si Valea Paltinului), pe care le-am calcat odata cu pasul, vor purta aceasta imbracaminte a civilizatiei. Si toate acestea se datoreaza harniciei parvenilor, multi plecati la munca in strainatate, dar mai ales unei politici administrative bine coordonata de actuala conducere a Primariei, in fruntea careia se afla vrednicul primar Ioan Strugari.

 

Mircea Darosi.

0 comentarii6608 vizualizări17 februarie 2017




rss 2.0
rss 2.0