Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Luni 14 Octombrie 2019 - 1224 vizitatori azi
AGONIA LIBIEI SAU AGONIA STRATEGIEI MILITARILOR?

Asa s-a intamplat in istoria conflictelor intotdeauna cand scopul politic al razboiului a fost vag definit si in consecinta, instrumentele militare nu pot acoperi acest scop.

SCOPUL POLITIC  al interventiei este plecarea lui Gadaffi.

SCOPUL INTERVENTIEI MILITARE este protejarea civililor. Mandatul ONU permite protectia civililor numai din aer. Aceasta este o constrangere si totodata, o limitare a factorului militar. Mai bine zis, este ca si cum educatoarele ar supraveghea si educa copiii dintr-un elicopter care  ar zbura deasupra gradinitei. Balbaielile in comanda si controlul operatiunii militare a sporit dificultatea indeplinirii scopului. Comanda operatiunii militare a trecut de la Comandamentul SUA la NATO, dupa alte balbaieli. ONU, Liga Araba, Uniunea Africana, Uniunea Europeana, NATO, s-au amestecat si bruiat reciproc in aceasta problema sensibila.  Rusia exploateaza diplomatic si economic si, cu siguranta va inlocui Libia in comertul cu gaze si petrol, cu sudul Uniunii Europene (Italia, Franta). Rusia nu scapa prilejul de a torpila incercarile U E de realiza independenta energetic. Presedintele Frantei nu a scapat prilejul de a se face vizibil in relatia de putere dintre SUA, UE, CHINA, RUSIA si a furat startul cu bombardamentele asupra Libiei. GERMANIA si-a adus aminte de infrangerea lui Romel in Nordul Africii si a devenit rezervata. Modelul teoretic al campaniei NATO in Libia se pare a fi identic cu cel din Kosovo - 1999. Evolutia evenimentelor este cunoscuta. S-a scurs suficient timp si s-au intamplat destule fapte, atat in registrul operational, cat si in cel decizional. Putem, asadar, trage cateva concluzii. Generalul american Carter Ham a afirmat ca "suntem in impas sau agonie strategica", iar ministrul de externe al Frantei a apreciat ca "situatia este confuza si exista riscul sa ne impotmolim". Intotdeauna cand intre diplomati si militari este unitate de vederi, afirmatiile trebuie luate ca adevaruri. Supun atentiei cateva aspecte care, in opinia mea, sunt erori strategice:

   - rezolutia ONU limiteaza si constrange peste masura factorul militar. Bombardamentele strategice fara actiunea fortelor terestre, intotdeauna au esuat;

   - scopul politic al interventiei militare este suficient de vag pentru a fi suficient de confuz pentru instrumentarea militara. Cand militarii doar banuiesc scopul adevarat al interventiei, nu pot planifica cu precizie operatiunile;

   - trecerea conducerii strategice dintr-o parte in alta in timpul derularii actiunilor militare;

   - lipsa capabilitatilor militare adecvate. In mod repetat, conducerea NATO a subliniat faptul ca tarile membre subfinanteaza armatele. Lordul Robertson, fost sef al NATO, a afirmat ca "atunci cand natiunile isi pun interesele nationale si rivalitatile primitive inaintea securitatii collective, NATO devine un tigru de hartie intr-o jungla internationala din ce in ce mai periculoasa ". Americanii au dat o lectie partenerilor europeni, executand doar misiunile  de  excludere aeriana si lasandu-i sa-si simta propria slabiciune. Doar cu vipustile ofiterilor si cu epoletii generalilor, nu se pot instrumenta decizii politice, oricat de fundamentate, legale si legitime ar fi;

  - angajarea Frantei in interventia militara din Coasta de Fildes, concomitent cu derularea actiunilor in Libia.

In concluzie, esecul libian este rezultatul reducerii de catre politicieni a rolului factorului militar. Generalii au inceput sa semene, peste masura de mult, cu politicienii, iar politicienii au devenit mai belicosi decat generalii. Reformarea sistemelor de securitate nu este o problema pe care sa o rezolvi cu competente de nivel Becali, Eba, Igas, Talmaceanu, sau cu alte personalitati care si-au luat doctoratul inaintea diplomei de bacalaureat. Niciodata nu a fost mai necesara ca astazi, reformarea sistemelor militare, dar niciodata nu a fost mai prost inteleasa aceasta reforma. Aceste sisteme nu mai produc personalitatile care sa aiba demnitatea de a se opune factorului arbitrar, voluntarismului si amatorismului promovat de politicieni. Dar pentru acuratetea analizei, merita spus ca in mod izolat se mai manifesta si generalii, la inaltimea responsabilitatii si demnitatii functiilor. Subliniez ca generalii francezi, de Ziua Frantei, au refuzat sa defileze in momentul in care au aflat ca in tribuna se gasea Gadaffi, fiind nevoie de interventia lui Sarkozy pentru a a reveni asupra deciziei lor. Generalul american Mc Crystal, de asemenea, si-a facut cunoscuta nemultumirea fata de neintelegerea de catre politicieni a rolului si importantei factorului militar in operationalizarea deciziei politice. Relatia civil-militar intr-o societate democratic, este o relatie de interes national si trebuie tratata cu toata atentia si nu cu dispret. Elementele de interes national si colectiv, nu se judeca in logica electorala sau a termenilor de cost. Esecul interventiei din Libia este esecul armatelor europene. Armatele europene, fara armata SUA, nu fac doi bani, iar NATO fara armata SUA, inseamna esec. Generalii europeni au devenit prea politicieni. Vorbesc frumos in amfiteatre, aule, pot tine conferinte de nivel academic, dar prin poligoane sunt la fel de stingheri ca si politicienii. Aici romanii sunt pe deplin in nota europeana, integrati perfect.

Col. ( Rez) Ioan Gaftone

0 comentarii1743 vizualizări18 mai 2011




rss 2.0
rss 2.0