Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Joi 19 Septembrie 2019 - 10398 vizitatori azi
Demascatorii cu penita proletcultista in oficiosul comunist Lupta Ardealului.

Era o practica obisnuita a Comunismului: se alegeau cei mai decazuti oameni din sat si li se dadea puterea. Betivul, violatorul abia iesit din puscarie, puturosii, cei care iubeau furtul si urau munca si ceilalti aflati pe asemenea linie - iata alesii Partidului Comunist, cei care deveneau activistii, propagandistii si aparatul de represiune comunist. Acestia erau si demascatorii, cei care "demascau" pe dusmanii Comunismului. Si cine erau "dusmanii Comunismului" (reali sau inchipuiti)? Erau:

chiaburii (oamenii obisnuiti care prin munca ajunsesera sa aiba ceva cheag);

popii (cei care marturiseau Credinta atat de urata de fanatismul comunist, care nu accepta alta religie decat cea comunist-ateista);

misticii (cei care indrazneau sa traiasca si marturiseasca alta religie decat cea comunist-ateista);

legionarii (cei care voiau ca Romanii sa fie stapani in tara lor si sa poata construi o civilizatie romana crestina);

teroristii (cei care se impotriveau terorii comuniste prin forta),

sabotorii (tapii ispasitori ai esecurilor comuniste, de obicei aceia care se bazau pe munca lor, nu pe relatiile comuniste - o mare crima in ochii comunistilor);

cei cu tendinte burgheze si/sau capitaliste (cei carora li se cauta nod in papura pentru a fi inlaturati);

profitorii (cei care uitasera sa imparta cu sefii ce furasera, ori care se realizau prin munca lor fara sa dea sefilor dreptul, ori pur si simplu prea invidiati de altii).

Dupa cum se poate usor vedea, in uriasa majoritate acesti "dusmani ai Comunismului" erau cei mai buni oameni ai Romaniei: cei cu adevarat muncitori, oamenii de cultura, cei care aveau o spiritualitate inalta, cei care aveau curajul sa se impotriveasca ocupatiei sovietice si Comunismului, etc. La care se adaugau cei care pierdeau in luptele interne ale Partidului Comunist, plus unele victime colaterale. Pe ici, pe colo, mai nimereau si vinovati adevarati, cat sa poata fi folositi ca "dovada" ca "Partidul face dreptate"… macar la cativa ani odata.

Toti demascatorii lucrau la fel: dupa ordinele de Partid.

Cand trebuia, demascarea se facea pe neasteptate: se trezea omul in sedinta de partid - adesea o trista formalitate plictisitoare in care se motaia aplaudandu-se la comanda - ca este "demascat", eventual de colegii si prietenii in care avusese cea mai mare incredere[1].

Asemenea demascari se faceau si cu ajutorul penitei ajunsa in mainile unor autori care s-au pus cu "trupul si sufletul" in slujba partidului, in cazul de fata in ziarul comunist Lupta Ardealului. In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva creatii ale unor autori din actualul judet Bistrita-Nasaud. Ii vom aminti pe Cornel Bozbici, Francisc Pacurariu si Aurel Rau.

 

 

 

CORNEL BOZBICI

Timpuri noi 

Aprige vremi sunt acestea ale stelei rosii,

Timpuri noi, ale secerii si ciocanului

Oamenii muncii se incordeaza langa masini, langa unelte -

cu gandul: "depasirea planului"

 

In uzine duduie motoarele, cuptoarele s-au incins,

Perforatoarele se infig adanc in carbunele din mina.

Flutura peste tara mea noua, flutura flamuri rosii -

Republica mea-i o imensa uzina[2].

 

Asezamantul burghezului

 

Aici locuieste burghezul intr-o casa mareata

Si-mprejur numai pajisti de iarba, rondouri de flori;

Pasarile ciripesc nebune cand roua se lasa

Insa el niciodata nu s-a sculat in zori (…)

 

Iar in casa inalta, frumoasa

Unde se scalda burghezul in matasa

Unde altadata in serile clare

Se faceau nesfarsite orgii

O sa facem o cresa pentru copii[3].

 

 

 

FRANCISC PACURARIU 

Demascarea speculantilor - o datorie cetateneasca

 

Demascarea fiarelor de felul acesta si pedepsirea lor exemplara trebuie sa alcatuiasca una din imperativele vremii. Pentru identificarea lor, populatia trebuie sa colaboreze in cea mai stransa masura cu autoritatile. Vremile grele prin care trecem pretind o vigilenta si o constiinciozitate marita din partea maselor populare. Suntem obligati noi insine sa demascam pe cei care incearca sa ne speculeze greutatile.

Colaborarea noastra cu autoritatile va ajuta sa trecem cu mai mare usurinta prin aceste zile grele si sa zadarnicim cele mai marsave planuri ale dusmanilor ce muncesc[4].

 

Ai lor, ai nostri

 

Au plecat "ai lor" si au venit "ai nostri". Nazuintele populare de intarire a temeliilor dezvoltarii democratiei noastre au primit un nou suport. Tara intreaga a primit vestea plecarii tradatorilor cu satisfactie. Tara intreaga a primit numirea incercatilor luptatori pentru binele ei cu entuziasm[5].

 

Adio, domnule Sef

 

De data asta vi s-a-nfundat. Veacul capatuirii celei usoare, a spertului celui imbelsugat a apus pentru totdeauna. Las sa mai asude sub greul binelui si prietenul dumnitale, fabricantul, sau conul Jenica, bancherul sau domnul Georges, angrosistul. Lumea dumnitale a apus. Cu ea apui si dumneata, domnule sef. Mersul vremii e neinduplecat. Roata istoriei nu poate fi intoarsa indarat. Adio domnule Sef. La revedere pe nicicand[6].

 

 

 

AUREL RAU 

Peisaj matinal

 

Vezi, oamenii acestia cu sangele aprins

Ei spargatorii de noapte si spargatorii de norme

Duc dimineata plina de soare si viata

Spre culmile de pace, pe bratele enorme[7].

 

De vorba cu pacurarul

 

N-ai vazut cumva aici pe coasta

Schiopatand doaga jalea noastra

Si pe purtatorii ei de steaguri,

Fluturand minciunile siraguri? (…)[8].

 

Cantecul Bistritei

 

Frunza de salcie lin o mladie

Vantul ce bate dinspre Apus.

O, pe acolo latra-n pustie,

Mor dupa sange domnii de sus.

 

Mor dupa sange domnii de fabrici

Arme de foc pe vapoare trimit

Numai ca-n partile noastre cresc marile

Ziduri de oameni ca de granit (…)[9].

 

Cantec de toamna

 

Colectiva, viata mea

Cat de mult as vrea si-as vrea

Inflorind de-acum in veci

Tu pe toate sa le-ntreci

Sa-mi faci satul meu fruntas

Si sa-l cresti ca pe-un oras.

 

Colectiva, bunul meu,

Tu m-ai scos din traiul greu

Si mi-ai dat acest tractor

Cu el campul sa-l masor (…)[10].

 

 

Comunismul a dat acestor invidiosi tortionari ai cuvantului convingerea ca sunt o rasa superioara, ca ceea ce fac ei este "bun", este "curatirea societatii de elementele negative" etc., etc. Faptul ca Republica Romania mergea sub comunism din rau in mai rau era privit de acesti invidiosi tortionari drept vina "elementelor reactionare", a "legionarilor" (asta chiar si dupa ce toti legionarii putrezeau in puscarii), a "chiaburilor" (chiar dupa ce toti chiaburii fusesera bagati in lagare sau puscarii, despuiati de toata averea, adusi la sapa de lemn) etc. Oricum, vina nu putea fi a lor, a celor care demascau, a celor care barfeau, a celor care sprijineau Partidul Comunist, a celor care tineau religia comunist-ateista si imoralitatea ei[11].

 

 

 

Material de Alexandru Daraban.

 

 

 

 



[1]Mihai-Andrei Aldea, Invidiosii tortionari si demascarea. Obiceiul comunist, in https://mihaiandreialdea.org/2018/06/20/invidiosii-tortionari-si-demascarea-obiceiul-comunist/

[2] Lupta Ardealului,  Anul V, 1949, nr. 792, p. 3.

[3] Idem, 1950, nr. 1094, p. 4.

[4] Idem, 1947, nr. 142, p. 1.

[5] Ibidem, nr. 374, p. 3.

[6] Ibidem, nr. 376, p. 3.

[7] Ibidem, nr. 873 (Suplimentul cultural), p. 3.

[8] Ibidem, nr. 938 (Suplimentul cultural), p. 2.

[9] Ibidem, nr. 1099 (Supliment cultural), p. 3.

[10] Ibidem, nr. 1242, p. 2.

[11] Mihai-Andrei Aldea, art. cit.

 

0 comentarii5278 vizualizări23 iulie 2018




rss 2.0
rss 2.0