Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Sambata 19 Octombrie 2019 - 5092 vizitatori azi
Greseala fatala a lui Ceausescu.

Greseala cea fatala a fie iertatului. In primavara lui 1989, Nicolae Ceausescu a anuntat ca Romania si-a incheiat plata datoriei si nu mai este nimanui datoare. Mai mult, Ceausescu a facut sa se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului roman sa mai apeleze la credite straine, sa se indatoreze, asadar. Totul avand drept scop sa fereasca tara, in viitor, de riscurile pe care cu atatea sacrificii le-a infruntat in anii ’80, anii atat de cumpliti pentru noi toti, cand Ceausescu, somat de creditori, a angajat societatea romaneasca in cursa contra-cronometru de plata a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care "Europa libera" a comentat, la inceput, aceasta situatie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputinciosi, al unor prapaditi care au contractat, cu inconstienta, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul ca paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investitii - canale de navigatie, centrala atomica, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. - parea dovada certa a nebuniei megalomane a lui Ceausescu si a lasitatii noastre ca il suportam! Prin anii ’87 - ’88, tonul "Europei Libere" a devenit altul: i se reprosa acum lui Ceausescu nu incapacitatea economiei romanesti de a-si plati cheltuielile, ci i se reprosa insusi faptul ca ne platim datoriile, caci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orascu, doar toate celelalte tari traiesc bine mersi fara sa-si achite creditele primite, ci numai dobanzile. Am constatat astfel, cu mare uimire, ca, in loc sa fie apreciata ca un act de corectitudine, plata datoriilor infuria anumite persoane sau institutii, starnea comentariile cele mai inveninate.

Ca persoana care am fost crescut in teama de a nu ramane cuiva dator, n-am prea inteles, la inceput, aceasta ciudata atitudine. Mai apoi, cugetand oaresicat, am inteles un adevar simplu despre cei care traiesc din a-i imprumuta pe altii, despre cei care traiesc din castigul astfel realizat, adica camatarii: bancherii te imprumuta nu ca sa le restitui cat mai repede banii, ci ca sa le ramai la nesfarsit dator, platindu-le cu regularitate numai dobanzile. Drept care ma intreb cu maxima ingenuitate: ce s-ar intampla cu finanta mondiala daca toate tarile ar proceda cum a procedat Romania in primavara anului 1989? Sa ne imaginam ca toti datornicii si-ar plati datoriile si ar hotari, prin lege, sa nu mai faca alte datorii! In ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel in depozitele bancilor daca nimeni nu va mai apela la banci, sa se imprumute! In ce altceva decat in mari gramezi de hartie inutila?! Cu alte cuvinte, Romania devenise, in primavara anului 1989, o mare primejdie pentru finanta mondiala, pentru cei dedulciti la traiul din camata, trai nemuncit! Primejdia constand in puterea exemplului, a fortei de contagiune pe care ar fi putut-o avea "modelul romanesc"! Mi-am dat seama de asta si din inversunarea deplasata cu care "Europa libera" a comentat momentul eliberarii Romaniei de povara datoriilor externe. Nimeni, in Occident nu s-a grabit sa ne felicite. Dimpotriva! Iar cand Ceausescu si-a exprimat dorinta, dar si putinta ca Romania sa iasa pe piata de credite, acordand imprumuturi cu o dobanda mult mai mica decat cea indeobste practicata, pentru a dovedi astfel umanismul societatii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, ca Nicolae Ceausescu, saracu’, si-a semnat sentinta de condamnare la moarte! Cred ca acest gest, de sfidare si de demascare a marii finante mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forte care au reusit, profitand de generozitatea si puterea de sacrificiu a tineretului roman, nu numai sa-1 dea jos pe Ceausescu de la putere, dar sa-1 si pedepseasca personal, fizic, pentru insolenta sa. Cu consecinta, "fireasca", a revenirii Romaniei, cumintita, in randurile tarilor indatorate pana la gat marii finante, dand astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai incerca vreodata, in Europa de Est sau in Africa, in America Latina sau in Asia sa procedeze ca Nicolae Ceausescu, ca el s-o pateasca!

Tare as fi curios sa stiu cat a costat aceasta debarcare a lui Ceausescu! KGB-ul, la ale carui servicii a apelat marea finanta mondiala, este o institutie serioasa, care tine la pret! La fel si celelalte. Mai putin securitatea romana, care, bucsita cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus sa-si fi dat concursul pe gratis, din… patriotism, convinsa ca se pune in slujba poporului roman!

De platit, fireste, noi vom plati costul inlaturarii lui Ceausescu si-1 vom plati inzecit, insutit, inmiit, poate.

Asa nerod si troglodit cum ne placea noua sa-1 credem pe Ceausescu, acesta a inteles totusi un lucru pe care noi, mult mai destepti cum ne-a facut revolutia, ezitam sa-1 recunoastem, ca sa nu ne facem de risul lumii. Adica ezitam sa-i recunoastem lui Ceausescu vreun merit, cat de neinsemnat. Eu unul i-as recunoaste deci lui Ceausescu si unele merite, macar pe acela de a fi inteles relatia stransa, in lumea de azi si de maine, intre suveranitatea nationala si marimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunazi, cand Parlamentul nostru a aprobat sa ne imprumutam cu vreo 300 de milioane de dolari si nu a tresarit afland ca Fondul Monetar International ne va acorda acel imprumut numai daca vom respecta niste indicatii superioare. Am scapat de dracu’, si am dat peste ta-su! Asa se face ca am scos si o Constitutie in care se afirma principiul sacrosanct al suveranitatii nationale, dar am legat aceasta suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor straine sa calce pamantul sfint al Patriei. Chiar nu au inteles parlamentarii nostri din Constituanta ca agresiunea militara a incetat sa mai fie la moda? Ca este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet si mai ineficient? Mult mai curata se dovedeste a fi agresiunea financiara, arma cea mai subtila si mai productiva la acest sfarsit de mileniu! Lumea s-a desteptat, s-a saturat de violenta, de sange! De generali si colonei! Drept care, in locul acestora si in acelasi scop, pamantul este bantuit in lung si in lat de expertii financiari ai Fondului Monetar International, ai Bancii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, si alte "agenturi"! Asta, fireste, dupa ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenti ai marii Finante in fotolii ministeriale ori prezidentiale, tara vizata este adusa in situatia de a cere ea insasi, cu caciula in mana, imprumuturi si investitori. (La drept vorbind, ce este investitia straina altceva decat un imprumut pe care te obligi sa nu-l mai returnezi, ci doar sa-i platesti creditorului dobanzile?) Astfel ca suveranitatea noastra nationala, de care se umfla-n pept Constitutia romana inca de la primele randuri, in curand va fi, cu concursul senin al Parlamentului Romaniei, numai vorbe in vant! Va fi cel mai trist neadevar din cate neadevaruri cuprinde Constitutia Romaniei, saraca!

Caci s-a ajuns la o situatie paradoxala si extrem de primejdioasa pentru un viitor romanesc al copiilor nostri: desi noi, in Romania, ne indreptam spre o economie de piata, desi ne privatizam care mai de care, grabindu-ne sa lichidam proprietatea si economia de stat, datoria externa care se acumuleaza in aceasta perioada de privatizare nu are si ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a tarii, a poporului roman! Cum si cand se va achita de aceste datorii statul roman, de vreme ce rolul si puterea sa in economia noastra urmeaza sa se diminueze in mod sistematic si programat’? Cine a programat aceasta cacealma a privatizarii in folosul oricui, numai in folosul tarii nu?!

Sigur, vor sari cativa destepti sa ne aduca aminte ca si guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are cateva sute de miliarde de dolari datorii fata de aceeasi finanta mondiala, fata de aceleasi banci la care suntem si noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei destepti sa ne precizeze, nestiutori cum suntem, ca acele banci sunt banci americane, occidentale, interesele lor - ale bancilor si ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic impotriva sa se indatoreze statul roman la Banca Nationala a Romaniei sau la Banca Dacia Felix! Sa se indatoreze la mine si sa-i pun eu conditiile in care accept sa-l creditez!

Fireste, Ceausescu trebuia dat jos! Si inca cu mult inainte de decembrie 1989! Si cel mai bine era daca s-ar fi dat singur la o parte! Din pacate, asa cum s-au petrecut lucrurile, de disparitia lui Ceausescu nu a ajuns sa profite poporul roman, asa cum era firesc, adica sa profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceausescu, ci au ajuns sa profite dusmanii neamului romanesc, aceiasi care profitasera si in anii grei cand, prin corvoada nationala, le-am platit indoit si intreit creditele cu care ne-au momit si ne-au pricopsit in anii ’70! Acum, cand, scapati de datorii, se cuvenea sa traim si noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiasi binevoitori, veniti sa ne dicteze cum sa se faca reforma! Aceasta turnura tragica a lucrurilor de dupa 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibila prin actiunea criminala, repet: actiunea criminala a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, in modul cel mai clar, sa aduca din nou Romania in randurile tarilor indatorate la finanta mondiala. Adica scopul urmarit si, in parte, deja atins, a fost pierderea suveranitatii nationale romanesti. Au azmutit asupra noastra o mana de exaltati maghiari sau secui si noi am crezut ca acestia sunt cei ce atenteaza la suveranitatea nationala a romanilor. Din nefericire savantii care au gandit Constitutia Romaniei nu au fost nici ei mai destepti, astfel ca nu si-au pus problema suveranitatii nationale decat in termenii constitutiilor din secolul al XIX-lea, facand din Constitutia noastra un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori ca ar fi inteles adevaratele primejdii, de azi si de maine cu care se confrunta Tara. Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat impotriva acestei constitutii.

Conchid: merita sprijinite numai acele forte (partide) politice care isi propun sa fereasca tara si poporul nostru de povara si primejdiile ascunse in teancul de dolari al indatorarii la altii. Exista aceste forte?

Nota bene: Textul de mai sus a fost scris in cursul saptamanii patimilor si va ajunge la cititori in zilele saptamanii luminate. Crestineste a fost scris, crestineste sa fie citit, iertand gresitilor nostri asa cum iertare asteptam si pentru greselile noastre. Invierea Domnului nostru Iisus este si invierea adevarului, chiar daca in Sfinta si Minunata Poveste a Celui Ce a inviat din morti lipseste un singur raspuns. Raspunsul la intrebarea Ce este adevarul? Dar sta in puterea noastra sa-l cautam sine ira et studio, adica senini si iubitori de aproapele nostru. La multi ani!

*

— Din cate inteleg, acest articol a fost publicat in primavara lui 1992, de Paste, in revista "Totusi iubirea". A avut vreun ecou?

— Adrian Paunescu si-a dat seama de importanta lui si l-a bagat pe prima pagina, daca mai tin eu minte. Stiu ca multi cititori l-au decupat si l-au pastrat ca pe un text deosebit.

— Este, intr-adevar, un text deosebit.

— Ideile din acest articol le-am reluat de la tribuna Parlamentului. Fara nici un ecou in mass media romaneasca.

— Dupa sase ani si jumatate, ati aflat daca exista in Romania "acele forte (partide) politice care isi propun sa fereasca tara si poporul nostru de povara si primejdiile ascunse in teancul de dolari al indatorarii la altii"?

— Am aflat! Nu exista!

— Si atunci de ce mai activati intr-un partid?

— Activez intr-un partid care incearca sa fie o asemenea forta. Incearca cu sinceritate. Dar mai e pana sa reuseasca.

- De ce anume aveti nevoie?

— Avem nevoie de oameni ca dumneata, care sa nu mai stea pe margine si sa comenteze steril greselile celor din ring!

— Sa stiti ca nu stau tot timpul pe margine, in tribuna. Cel putin in ultima vreme, am coborit si eu in ring!

Adica?

Bunaoara, dupa discutiile purtate cu dumneavoastra, am incercat sa ma interesez si eu despre unele aspecte discutate impreuna…

— Adica sa verifici afirmatiile mele?

— Va supara?

— Nu! Deloc! Asa se procedeaza! Macar ca raspunderea pentru cele afirmate de mine imi revine in totalitate! Si ce ai aflat?

— Am discutat cu o persoana foarte apropiata de dl. Virgil Magureanu despre acea banca, acel fond monetar international pe care Ceausescu a incercat si urma sa-l constituie la inceputul lui 1990, impreuna cu Iran si Libia. Nu stiu daca de la Magureanu avea informatiile, dar persoana despre care va vorbesc mi-a confirmat intocmai cele stiute de mine de la dumneavoastra. Ba chiar a si plusat!

— In ce fel?

— Se pare ca deschiderea acelei banci, cu un capital de 15 miliarde de dolari, era abia prima etapa. Cele 15 miliarde de dolari nici nu insemnau mare lucru pentru cat de sarace sunt tarile sarace! Fondurile cele mai importante urmau sa intre de la arabi, firme, persoane fizice si chiar state, de la arabii care si-ar fi retras banii din bancile occidentale si i-ar fi adus la Bucuresti. Foarte pe scurt spus, urma sa se adune aici, la Bucuresti, sume din ce in ce mai mari, transformand Bucurestiul intr-unul din marile centre financiare ale lumii. In plus, acest centru bancar urma sa functioneze dupa alte principii, lasand principiul profitului pe un plan secundar!…

— Interesanta informatie! Si foarte plauzibila!… Veritabil finis coronat opus… Inseamna ca n-am batut campii! Este o informatie care se adauga perfect logic la cele ce stiam noi… Cred ca am gresit evitand sa ma mai vad cu dl. Magureanu!… Da, dupa ce am fost propus sa candidez la presidentia Romaniei din partea PDAR, am considerat ca asa ar fi cel mai bine, sa nu ma vad cu dl. Magureanu. Cred ca am gresit.

— De ce?

Nu mai conteaza.

Cum apreciati prezenta d-lui Virgil Magureanu printre cei care au asistat la mascarada aceea de proces al sotilor Ceausescu?

— Ca pe o greseala! De fata, la vedere, au fost fraierii! S-au lasat pacaliti sa asiste la o crima aranjata de altii, impusa de altii.

— Credeti ca pe 25 decembrie 1989 d-l Virgil Magureanu cunostea povestea cu acea banca pe care Ceausescu urma s-a deschida?

— Intrebarea aceasta cred ca am sa i-o pun si eu d-lui Magureanu cu proxima ocazie.

— Ar fi fost interesant ca raspunsul sau la aceasta intrebare sa-l fi putut consemna in cartea noastra.

— Nu te necaji! Mai facem o carte!

— Vorbiti serios?

 

 

Publicat de Ion Coja in Doctrina nationalista pe 17.10.2010

0 comentarii2737 vizualizări18 mai 2011




rss 2.0
rss 2.0