Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Joi 19 Septembrie 2019 - 7014 vizitatori azi
DIN INTELEPCIUNEA INVATATORULUI IUSTIN SOHORCA.

DE CE NU INAINTAM ? Mult ma intreb si imi bat capul care sunt cauzele de poporul roman inainteaza asa de greu pe toate terenurile? Pentru ce se lasa tot in intuneric cand are lipsa de lumina? Lumina avand-o, de ce, in loc sa se lumineze, o tine ascunsa? Iata cateva intrebari la care, dupa putinta, ma voi nazui a raspunde.

Poporul nostru e popor vechi. Maririle trecuturilor le-au cladit, in mare parte, parintii poporului roman asa incat noi, cei de astazi, adica stranepotii lor, privim la acele ca la niste altare sfinte. Ne mandrim cu trecutul.

Sa vedem, cum si cand au cladit ei acele izvoare de lumina pentru noi?

Strabunii nostri, romanii, au fost in un timp stapanitorii lumii, ei se bucurau de toate avutiile ei. Ei primeau inchinaciunilor tuturor, caci ei au fost vitejii lumii. Si se mandreau de numele de "roman" ceea ce se vede de vorbele "Civis Romanus sum!" (Sunt cetatean roman!).

Era destula afirmarea aceasta ca cel ce le rostea sa fie tot locul cel dintai si sa fie la mai mare cinste. Asa au fost romanii, strabunii nostri! Da, au fost, caci toate faptele mari le-au facut in timpurile cand au fost uniti, adica tineau unul cu altul, faptele vitejesti le-au facut cand traiau un trai simplu, nu in imbuibari, desfrau si alte multe pacate care, la urma, i-au slabit si zdrobit.

Faptele, de care noi ne mandrim, le-au facut inainte de a se vari intre ei bolile cele mai rele, neunirea, pizma si ura.

Indata ce neunirea a intrat intre romani, au inceput a slabi, fapte mari n-au mai facut.

Marirea s-a stins si stinsa e pana in ziua de astazi. Ne-au ramas numai amintirile si, cu durere, trebuie sa o spun am mostenit si acum suntem coplesiti de acele boli distrugatoare de popoare. Da, avem si noi aceste boli care sunt neunirea, pizma si ura!

Mi-am ales ca tema neunirea pe care sa o cercam mai amanuntit, pe urma sa cautam un leac impotriva ei. Aceasta sa o facem luand exemple din viata de toate zilele.

In o casa traiau doua familii, una claditoare, adica parintii; a doua feciorul sau fata casatorita acolo. In anii dintai casnicia a mers bine, caci batrani cu tineri  au  fost  uniti  si lucram dupa o comanda. Averea sporea. Asta a mers pana ce tinerii ascultau de batrani. Tanarul dandu-se in prietenie cu oamenii stricati, s-a stricat si el. lucrurile nu le mai facea la timp, ci zile intregi petrecea la crasma. Batranul, intai, a trecut cu vederea, a doua oara a zis si n-a zis, ca a cugetat, ca baietul sau va veni singur la cale si ca greselile vor avea capat.

Cam la un an s-a convins ca feciorul incepe a cara cate una, alta la evreu si a vazut ca el e masina care numai aduna, iar feciorul e masina care zdrobeste tot agonisitul.

S-a pus pe ganduri batranul. Pentru ce strang eu avere feciorului? Ca sa o bea? "Ba, de acum faca dupa placul sau"!

In o dimineata cand feciorul a fost mai treaz, batranul a inceput a-i spune cu frumosul sa se lase de prietenii care ii mananca capul ca, la caz contrar, se vor destilini cu totul.

Feciorul s-a maniat si, in loc de multumita pentru un sfat atat de bun lui, a inceput a ocari pe batran, ba in furia lui a fost in stare a-l gatui.

Si a intrat cearta in casa si a iesit norocul si traiul bun de acolo. Ocarile, certurile si bataile erau regulate. Amenintarea batranului a ajuns sa fie implinita. Dar nu a fost de leac, caci feciorul nu s-a indreptat, ci vazandu-se singur stapan pe casa, pe mosie, pe o suma frumoasa de bani si pe un numar considerabil de vite, s-a pus cu mai multa staruinta pe baut si carat la evreu. Venea noaptea tarziu, beat si gestul sau incepea cu raul la muiere. Ba speria si pe cei doi copii ai sai. Cearta cu muierea s-a nascut, caci din betie cate nu face omul! Au ajuns lucrurile si mai rau. Nevasta, neputand rabda mai mult, a fugit la parintii sai, luand cu sine si un copil. De "prieteni" nu s-o lasat. Averea i s-a macinat toata, a ajuns la sapa de lemn. Copiii sunt pe la usile oamenilor fara grija si neinvatati de nimeni la lucru cinstit si folositor. Cu un cuvant rau de toata familia, caci prin neunire e toata nimicita.

Tocmai aceasta soarta o ajung societatile mai mari: comune, popoarele si tarile prin neunire.

Noi, romanii, peste tot suntem cam putin uniti tragem trei in patru laturi. Ascultam oridecine, numai de conducatorii nostri naturali nu. Nu-i unire si nu-i intelegere.

Priveasca oricine numai la poporul din comuna, cand e vorba de un lucru comun, de exemplu la statorirea unei pascatoare in hotar, ce zarva, ce galcevi si cata vorba ii trebuie pana o scot la capat. Hotararea adusa, cu cata nemultumire e primita, caci fiecare vrea sa fie mai mare si fiecare isi tine parerea lui de cea mai buna, cu un cuvant neunirea e domnitoare la astfel de ocazii si face ca comuna sa deie tot indarapt.

Iata pentru ce nu mergem inainte, ba am putea sa zicem ca mergem indarat.

Vedeti dragii mei, ce face neunirea? Ea e o boala ce zdrobeste familii, comune, popoare si tari.

Noi, romanii, ca si alte popoare numai asa putem trai daca ne vom vindeca de neunire. Aceasta o vom face atunci cand vom asculta de conducatorii nostri naturali, care nu vreau binele.

Inteligentii cu poporul in mana, umar la umar sa lucre avand in vedere zicatoarea: "toti pentru unul, unul pentru toti"! caci asa zice si cantecul:

Unde-i unul nu-i putere

La nacaz si la durere,

Unde-s doi puterea creste

Si dusmanul nu sporeste.

Institutiile: scolile, bisericile si reuniunile de tot soiul trebuie sustinute si imbratisate cu draga inima, caci in ele si din ele izvoraste lumina, stiinta, binele, inaintarea si fericirea noastra.

Intreprinzatorii si meseriasii nostri trebuie sprijiniti si imbatati in toate, caci stand bine comuna, sta bine poporul, stand bine poporul, sta bine tara. Poporul din o tara ce sta bine, e vazut si respectat de lumea intreaga. E demn de viata[1]!

 

 

Alexandru Daraban.

 

 

 

 



[1] Foaia Poporului, Sibiu, Anul XIII, 1905, nr. 9, pp. 99-100.

0 comentarii2905 vizualizări27 februarie 2019




rss 2.0
rss 2.0